Legile Educației vor fi aprobate în procedură de urgență

Proiectele de legi ale Educaţiei au fost aprobate în şedinţa de Guvern de miercuri şi vor fi transmise pentru dezbatere şi adoptare în Parlament, în procedură de urgenţă, a anunţat ministrul Educaţiei, Ligia Deca.

„Am primit toate avizele, am integrat punctele de vedere venite de la experţii tuturor ministerelor care un cuvânt de spus în ceea ce înseamnă procesul educaţional, au fost prezentate în şedinţa de Guvern de astăzi şi suntem în momentul în care forma lor agreată în Guvern merge pentru dezbatere parlamentară. A fost aprobată o procedură de urgenţă, în aşa fel încât în Parlament să putem purta discuţia cu Comisiile reunite de educaţie. Intrăm astfel într-o nouă dinamică şi mă bucur că putem intra într-o dezbatere cu membrii Parlamentului, în aşa fel încât, în cel mai scurt timp posibil, să putem începe, să putem demara reformele atât de necesare pentru sistemul de educaţie”, a precizat Ligia Deca, într-un briefing de presă la Palatul Victoria, la finalul şedinţei Executivului.

Ea a precizat că pachetul de legi se bazează pe viziunea generată de proiectul „România Educată”.

„Proiectul a reunit dezideratele şi viziunea în ansamblu a societăţii în ceea ce priveşte educaţia la orizontul anului 2030, iar legile educaţiei vin alături de reformele deja incluse în PNRR să ne conducă către acele obiective pe care ni le-am propus. Şi, aici, foarte pe scurt, mă pot referi la centrarea sistemului educaţional pe elev, stimularea potenţialului pe care fiecare copil îl are şi acompanierea potenţialului de la educaţie timpurie până la maturitate, până la învăţarea adulţilor. Ne referim şi la deziderate care ţin de creşterea calităţii şi creşterea nivelului de alfabetizare funcţională. Ne referim, sigur că da, şi la creşterea echităţii, reducerea abandonului şcolar, tot ceea ce ţine de desegregare şi de includerea copiilor diferiţi, cu particularităţi diferite, în şcoli, în aşa fel încât să putem beneficia de acest potenţial minunat pe care copiii români îl au”, a punctat Ligia Deca.

Ministrul Educaţiei a susţinut că au fost incluse în cele două legi şi lecţiile învăţate ca urmare a „crizelor succesive” din ultimii ani.

„Fie că ne referim la pandemie şi la digitalizarea pe care sistemul educaţional a experimentat-o în această perioadă şi care se va transforma într-o normalitate la nivelul şcolilor, fie că ne referim la crize de tip geopolitic, precum războiul din nordul ţării, care ne învaţă să punem accent pe rezilienţă, pe educaţie media, pe combaterea ştirilor false, pe gândire critică şi pe subiecte mai tehnice, dar foarte necesare, cum sunt de exemplu cele legate de siguranţa cibernetică”, a arătat Ligia Deca.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

17 Comentarii

  1. ,,Ne referim, sigur că da, şi la creşterea echităţii, reducerea abandonului şcolar, tot ceea ce ţine de desegregare şi de includerea copiilor diferiţi, cu particularităţi diferite, în şcoli, în aşa fel încât să putem beneficia de acest potenţial minunat pe care copiii români îl au”
    In această frază este camuflată educația de gen, pseudoștiința ocultă a cabaliștilor, și posibil și alte bombe cu efect întarziat.

  2. Ați integrat toate punctele de vedere convenabile? Foarte bine. Și pe ale celor care efectiv participă la procesul educațional le-ați ignorat? Și mai bine! Iar partiipăm la o așa-zisă reformă care sigur nu va reuși și pacientul (învățământul preuniversitar va intra în moarte clinică). Pentru că sunt o grămadă de lucruri dorite acum care se bat cap în cap cu ce s-a făcut până acum ca și reformă. Vă dați seama de exemplu că 100% din copiii cu nevoi educaționale speciale și cu vocație pe linie umană nu au nici o șansă să-și încheie studiile? Că la școlile de profil nu vor fi admiși și vor fi testați și retestți până clachează? Și atunci le forțați să meargă către învățământul dual unde sigur vor eșua? Cine sunteți voi că decideți asta fără să judecați? Și mai vorbiți de șanse egale? Hai sictir! Atenție, copiii cu CES nu sunt retardați, unii de fapt majoritatea, sunt geniali în domeniile lor. Am un astfel de copil care acum e student eminent la istorie la Cluj. Adică le dă clasă inclusiv colegilor săi care nu au probleme. Sau vreți să măriți baza celor asistați sociali? Că nu văd altă logică. Shame on you.

  3. Important e sa albim DOTTORATELE lu’ măCiucă & Bode. Și să mulțumim Li?iciul cu „echitatea”, „diversitatea” și „incluziunea” leghebetee.
    Restul e bla-bla.

  4. Repede ca termina domnul fost inspector scolar mandatul si nu a esuat invatamantul !

  5. O lege așa de importanta să fie aprobată pe repede înainte înseamnă o crimă

  6. Daca tov.Ylici impreuna cu rromyi lui 2 reguletzi shi chiar un imparat fugarea pe Regele nostru, instaurind deamoaka tzie originala, politicienii de astazi macar s-ar inspira din ce s-a produs pe vremea dinastiei regale constitutzionale. In acest caz, Spiru Haret a produs cele mai bune legi in ce priveshte invatzamintul romanesc. Erau fishe de urmarire a elevului cu peste 20 de obiective, astfel ca se putea indruma cel care invatza carte pe cel mai bun drum al vietzii sale in ce priveshte meseria, facultatea… Dar acum avem politicieni rasaritzi peste noapte cum a fost tov.Gushetz ce zicea ca este inginer electronista, dar vroia sa fie ministrul Justitziei, habarn neavind cu ce se maninca, de a ajuns deputatul armean de la minoritatzi shi el, sa o compare cu Ana Puker. Daca este vorba de resetare, macar sa fie facuta treaba ca lumea. Nu shtiu daca d-na Deca a jurat pe Biblie, sau pe alte obiecte ca altzii, dar spiritul legilor ei amintesc de un limbaj de lemn pompieristic, mai ales ca se vor introduce discipline care nu au de aface cu viatza mamaligilor noastre, ceva ce spune ca marxism leninismul inca infloreshte in tzara noastra. Istoria Natzionala, la fel ca Muzeul nostru de istorie impachetat ca Tezaurul sunt tzinute la index. Daca unii fac legi antinatzionale pe shest, macar sa fie trashi la raspundere, sau daca s-a desfintzat pedeapsa cu moartea este permis orice? Aceasta carentza se manifesta aproape in orice domeniu, dovada ca nu sunt caractere, nu mai spunem de educatzia lipsa, manifestindu-se prin spalarea creierilor, dar mai ales sloganuri, cel mai valabil shi astazi fiind cu „fa-te ca munceshti”, adevarate intruniri bolshevice ale vechiului regim a lui Ceashka. Covitul, desigur a fost shi el o plandemie, dar Parlamentul prin legile lui este mai infect decit el.
    O zi buna.
    Con
    P.S. Singapor, o tzara saraca nu ca noi, a copiat pe Spiru Haret, shi a ajuns unde a ajuns. Noi cu Romania Educata inca nu shtim unde ajungem.

  7. Hai, și la… GARĂ!
    …. EXCEPȚIONALĂ BĂTAIE DE JOC!!…. Educația copiilor!!!… „Pepsiglace”, e parfum istoric!!!!… Ligi-Uța candidează la Nobel? ? Are toate șansele!!!

  8. Serios? Cum procedura de urgenta? Educația se face așa, pe fuga? Ce tâmpiți conduc educația? Așa și Funeriu. Repede clasa zero că e la moda și bla bla și zbang un an din copilăria lor a dispărut. Avem generații mai bine? Sunt mai deștepți? Nu, dimpotrivă mergem în jos vertiginos. Ligia Decacsi oricine ajunge acolo e marioneta unora cu interese majore în spate. Educația e așa o scuză la ce manareli fac ei. Proiecte europene, manuale in n variante, bude și renovari mai scumpe de decât permite bunul simt, etc etc

  9. Cauta sa treaca prin OUG ca sa nu fie puse in dezbatere, sa nu citeasca nimeni draciile de pe acolo… o sa ajungeti ca-n SUA, trimiti fiul la scoala si se intoarce fiica, asa a fost invatata de profesori. Vad ca de ceva ani de zile parintii isi ridica plozi de la poarta gradinitei si scolii

  10. Con spune:
    29 MARTIE 2023 LA 22:23
    Daca tov.Ylici impreuna cu rromyi lui 2 reguletzi shi chiar un imparat fugarea pe Regele nostru, instaurind deamoaka tzie originala, politicienii de astazi macar s-ar inspira din ce s-a produs pe vremea Dinastiei Regale Constitutzionale. In acest caz, Spiru Haret a produs cele mai bune legi in ce priveshte invatzamintul romanesc. Erau fishe de urmarire a elevului cu peste 20 de obiective, astfel ca se putea indruma cel care invatza carte pe cel mai bun drum al vietzii sale in ce priveshte meseria, facultatea… Dar acum avem politicieni rasaritzi peste noapte cum a fost tov.Gushetz ce zicea ca este inginer electronista, dar vroia sa fie ministrul Justitziei, habar neavind cu ce se maninca, de a ajuns deputatul armean de la minoritatzi shi el, sa o compare cu Ana Puker. Daca este vorba de resetare, macar sa fie facuta treaba ca lumea. Nu shtiu daca d-na Deca a jurat pe Biblie, sau pe alte obiecte ca altzii, dar spiritul legilor ei amintesc de un limbaj de lemn pompieristic, mai ales ca se vor introduce discipline care nu au de aface cu viatza noastra, ceva ce spune ca marxism leninismul inca infloreshte in tzara noastra. Istoria Natzionala, la fel ca Muzeul nostru de istorie impachetat ca Tezaurul sunt tzinute la index. Daca unii fac legi antinatzionale pe shest, macar sa fie trashi la raspundere, sau daca s-a desfintzat pedeapsa cu moartea este permis orice? Aceasta carentza se manifesta aproape in orice domeniu, dovada ca nu sunt caractere, nu mai spunem de educatzia lipsa, manifestindu-se prin spalarea creierilor, dar mai ales sloganuri, cel mai valabil shi astazi fiind cu „fa-te ca munceshti”, adevarate intruniri bolshevice ale vechiului regim a lui Ceashka. Covitul, desigur a fost shi el o plandemie, dar Parlamentul prin legile lui este mai infect decit el. O zi buna. Con P.S. Singapor, o tzara saraca nu ca noi, a copiat pe Spiru Haret, shi a ajuns unde a ajuns. Noi cu Romania Educata inca nu shtim unde ajungem.

  11. Asa s-a decis . Asa a zis guwernatorul . Asa a zis ministra . Fara vot in parlament. Mucles ! Ruhe !

  12. Interesant e faptul ca nici un sindicat din învățământ nu a organizat dezbateri cu membri sai pe aceasta tema. O dovada în plus ca aceste organizații nu sunt decât bratul cu care securitatea se șterge la fund. Exceptând doleanțele salariale, nu am auzit ca liderii de sindicat sa militeze pentru creșterea calitații acestuia , pentru un adaptarea statutului profesorului la noul context și întărirea autorității lui. Nu am auzit ca sindicatele sa militeze ferm impotriva curentului corectitudinii politice, care câștigă tot mai mult teren în scoli, și nici împotriva impertinenta fara margini a unor elevi. Nu am auzit ca sindicatele sa conteste participarea la concursul de director a unora care vin din afara colectivității și care, în marea lor majoritate au rolul de a dezbina colectivul și destabiliza instituția. Nu am auzit ca sindicatele sa ia atitudine ferma împotriva flagelul numit meditații. O adevărată industrie de sute de milioane de euro la nivel național. Nu am auzit sa ia atitudine fata de ingerintele absurde ale părinților în actul educational
    PS. Educația e oglinda perfecta a societății. Debusolata, haotica, minimalista, lipsita de viziune, de profunzime, de minimum de valori morale, indobitocita și profund viciate de putorile corectitudinii politice. Învățământul actual învață elevul sa fie leneș, sa nu-si folosească memoria, sa nu faca sinteze și legături logice, sa nu aiva repere morale, sa nu respecte vârstă, valoarea, cultura clasica, patriotismul și valorile naționale. Trist, dar adevărat.

  13. SINDICATELE??
    MARIUS NISTOR, un neica nimeni DE STREHAIA VENIRE SI ADUCERE, casă, masă, masină, secretară, fălci la tvscandal, ascuns după perdele si canapele, părăsit de cadrele didactice se invarte intre femeiile de serviciu și personalul auxiliar.
    -ochi albastri,
    dosarele si santajul, mucles si după marii lideri politruci precum cătălin croitori, dpt pdl basescu, senator psd, dr. lector ing la drept????in românia nu avem sindicate, ci numirii de la băneasa??

  14. Ați auzit o singura organizație sindicale sa amenințe cu proteste sau cu greva generala dacă Legile Educatie nu sunt trecute prin Parlament în mod riguros, cu dezbateri serioase? Ați auzit un singur reprezentant al coaliției Trădării Naționale sa fie preocupat de acest aspect. Doamne ferește. Dacă Șeicul Navetist, proprietar de genunchi uzați,a dat ordine pe unitate, unitate trebuie sa execute. Pentru ei un singur om e mai important decat educația a milioane de copii și viitorul lor și al patriei. Slugile naparcice continua sa sape la temelia tarii. Și o fac din ce în ce mai eficient, cu mai mult cinism și dispreț fata de națiune și viitorul ei.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.