Liber la exploatarea aurului de la Roşia Montană

În ciuda faptului că reprezentanții Comisiei Europene au interzis de curând folosirea cianurilor în minerit, proiectul Roșia Montană pare că merge înainte.

De cotidianul.ro - Autor
Liber la exploatarea aurului de la Roşia Montană

În ciuda faptului că reprezentanții Comisiei Europene au interzis de curând folosirea cianurilor în minerit, proiectul Roșia Montană pare că merge înainte.

În ciuda faptului că reprezentanții Comisiei Europene au interzis de curând folosirea cianurilor în minerit, proiectul Roșia Montană pare că merge înainte.

Din această cauză, eurodeputata PSD Daciana Sârbu, membră a Comisiei de mediu, sănătate publică și siguranță alimentară a Parlamentului European (ENVI), s-a adresat CE în legătură cu „demararea de noi proiecte miniere care utilizează tehnologii pe baza de cianuri”.

Sârbu atrage atenţia asupra faptului că proiectul de exploatare a aurului cu cianură la Roşia Montană ar putea fi demarat înainte de emiterea unei poziţii a Comisiei, variantă avută în vedere de Guvernul care este favorabil proiectului.

„Pe 5 mai 2010, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie care solicită interzicerea cianurilor în minerit, în statele membre ale Uniunii Europene. Articolul 4 al Rezoluţiei Parlamentului European B7 0241/2010 invită Comisia și statele membre să nu susțină, direct sau indirect, nici un proiect minier care implică utilizarea de tehnologii pe bază de cianuri în UE, până la aplicarea interdicţiei generale”, se arată în întrebarea scrisă adresată CE.

Pe de altă parte, europarlamentarul român spune că, în România, ministrul Mediului a afirmat recent că, după depunerea unui studiu de impact şi efectuarea unui studiu arheologic, proiectul de exploatare auriferă de la Roşia Montană, care ar folosi tehnologii pe bază de cianuri, va putea fi demarat.

În acest context, Sârbu a întrebat executivul comunitar „când intenţionează să emită o poziţie oficială, ca răspuns la rezoluţia PE”, respectiv „ce se va întâmpla cu exploatările miniere care folosesc tehnologii pe bază de cianuri, care ar putea fi deschise înainte de emiterea unei poziţii a Comisiei”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.