Liber la tocat bani: Mandatul directorului general al Nuclearelectrica intră în vigoare pe 15 mai

„La recomandarea comitetului de nominalizare, prin vot unanim, Consiliul de Administraţie nou desemnat al SN Nuclearelectrica SA a numit în funcţia de director general/administrator executiv al SN Nuclearelectrica SA pe doamna Daniela Lulache, conform Hotărârii nr. 8 din 30 aprilie 2013. Mandatul de director general intră în vigoare la data de 15 mai 2013, odată cu definitivarea formalităţilor de înregistrare la Oficiul Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti”, se arată în comunicat.

Daniela Lulache este de profesie economist, fiind absolventa a Academiei de Studii Economice şi a numeroase cursuri de specialitate, cu o experienţă bogată în management financiar, deţinând funcţii de conducere cu atribuţii complexe atât în sectorul privat, cât şi în cel de stat.

Lulache a fost director general al Fondului Proprietatea între 30 ianuarie 2008 şi 30 decembrie 2009 şi, când presa a dezvăluit ce la salariu de bugetar are (între 13 şi 15.000 de euro pe lună), ea a dat un răspuns care a scandalizat: dacă era angajată la un fond similar în SUA, ar fi primit de trei ori mai mult. De Lulache (şi nu numai) se leagă întârzierea mare a numirii unui administrator al Fondului Proprietatea şi de aici, o consecinţă negativă: întârzierea listării Fondului Proprietatea pe bursă.

Potrivit sursei citate, întregul proces de recrutare a candidaţilor-membri în Consiliul de Administraţie s-a realizat cu asistenţa consultantului Quest Advisors, firma selectată în prealabil de către Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI).

Membrii Consiliului de Administraţie au fost aleşi în condiţiile prevăzute de OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, conform procesului de recrutare a candidaţilor-membri în CA al SN Nuclearelectrica SA, iniţiat de Ministerul Economiei prin OPSPI, în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor SN Nuclearelectrica SA din data de 25 aprilie 2013.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.