Liberalii, cu pâra la Înalta Poartă: „A obţinut sprijinul”

Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a admis miercuri solicitarea PNL de a fi sesizată Comisia de la Veneția față de noile modificări aduse Legilor Justiției prin ordonanțe de urgență, a anunţat miercuri liderul partidului Ludovic Orban. Comisia de la Veneția va emite un punct de vedere oficial față de OUG 7 și înființarea Secției speciale de anchetare a magistraților.

„Solicitarea a fost susținută în cadrul Comisiei de deputatul PNL, Ionuț Stroe, care a prezentat situația cu care se confruntă sistemul de justiție din România și modalitatea în care actuala guvernare înțelege să opereze modificări asupra legislației, în mod intempestiv, fără consultări publice, fără respectarea observațiilor Consiliului Superior al Magistraturii și în sfidarea recomandărilor Comisiei Europene”, a transmis Ludovic Orban, printr-un comunicat de presă.

„Felicit pe această cale delegația parlamentară a PNL în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, care în susținerea acestui demers a obținut sprijinul partenerilor europeni. Noua sesizare a Comisiei de la Veneția trasează o linie roșie în atacul PSD-ALDE la independența Justiției, întrucât orice pas înainte făcut de această guvernare va duce la reacții extrem de dure ale partenerilor europeni”, a completat acesta.

Orban mai susține că PSD-ALDE ar comite un act de trădare al intereselor naționale dacă nu se va opri să legifereze împotriva recomandărilor Comisiei de la Veneția și ale Comisiei Europene.

„Este cazul ca PSD-ALDE să se oprească din a face orice alt gest de legiferare împotriva recomandărilor Comisiei de la Veneția și ale Comisiei Europene. În caz contrar, liderii PSD-ALDE comit un act de trădare a intereselor naționale și se vor face responsabili de sancțiunile pe care le va suporta România. Somez public Guvernul să oprească orice alt demers legislativ în domeniul Justiției sau în domeniul penal până când experții Comisiei de la Veneția vor finaliza analiza asupra modificărilor produse în cadrul legislativ din România”, a conchis președintele PNL.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8531 Articole
Author

12 Comentarii

  1. Cind ma gindesc ca in 1990 m-am inscris in PNL,ma apuca risu-plinsu.Ce penibil partid.In curind o sa asistam la venezuelizarea Romaniei, PNL dupa metoda Guidao ,sa se proclame noul Guvern al tarii pe principiul ca are sustinerea externa.Si bineinteles ,sef de sef Johanis.Altfel in urmatorii 50 de ani nu ii vad sa cistige alegeri.

  2. limbricii ce să facă, se învârt şi ei pe la poarta Editat…

  3. Sunt precum cainii care latra in bataia vantului neputinciosi si infumurati. Ceva mai bun nu gasesc sa faca?!

  4. rusine celor din pnl. mai stiti sa mergeti in picioare? dupa cum se vede, mergeti numai in genunchi si cu caciula in mana. demnitate = 0. de ce vreti sa puneti mana pe guvernare, ca tot nu sunteti in stare de nimic. orice fas vreti sa trageti, trebuie sa fie mirosit de europeni si acceptat, si apoi sa aveti curaj sa vorbit de el (fas). rusineeeeee slugilor!!!!!!

  5. Ne doare-n tuhas de Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei!

  6. Astia sunt romani ADEVARATI. Intotdeauna romanii s-au slugarnicit la porti straine, s-au vandut unii pe altii, si au lins dindaraturi straine.

  7. Bai Sica Mandolina , nu fii prost si baga un denunt pt tradare nationala (asa cum te-a mai invatat ma-ta Angela!) , pt toata alianta PSD-ALDE si fa-ti tu un guv. ‘la meserie’ cu sediul la nr.9 ! Daca-i bal , bal sa fie , muzica e asigurata !

  8. Până analizează Comisia de la Venezia cine știe ce normative, vin alegerile europarlamentare și apoi cele prezidențiale, pnl va acumula 1,25% din opțiunile exprimate, exact ca PLM și va dispărea DEFINITIV de pe scena politică.

    post-script: să mă lămurească și pe mine cineva, cine este Comisia de la Venezia? Diriginta clasei a VII-a B?

  9. Ca Sica si ai lui sunt niste epigoni (pleonasm – dar ratati) este mai mult decat evident: reincalzesc ciorba inaintasilor in ale liberalismului, cea prin care uzupatori domnului pamantean CUZA l-au inlocuit cu o papusa straina – pe care atat au „sforit-o” incat urmasii acesteia mai joaca inca, la ruleta regala, o treime din tara. De aceea li-s dragi liberalilor straini mai spera inca la ghiseft pe mana altora – adica ei mititei nevinovati sa praduiasca (avand acoperirea asiguta), dar si sa pozeze in morti de grija natiei (de unde si meschinatatea de national din denumirea partidului) – niste trisori de doi bani.

  10. Aceasta este trasatura caracteristica a liberalilor.Exact ca in timpul lui Brateanu,care nu s-a inteles cu Maniu,au fost nemultumiti de reformele facute de Cuza si l-au alungat din tara ca si pe Balcescu,interzicandu-le sa se intoarca in tara.Dupa asta,ca si acum,au umblat cu jalba in protap si au cautat domn strain,dovedind in acest fel,ca si acum,ca nu aveau in randul lor PERSONALITATI care sa preia conducerea tarii si sa fie capabili sa faca acest lucru.La fel si acum,liberalii,membri ppe,au trimis la ue,tradatori de neam si tara,indivizi plini de ura si dezbinare,care nu au avut alt scop decat umilirea,batjocorirea si saracirea poporului roman,iar acum insista iar sa ni se anuleze independenta si suveranitatea tarii,dreptul nostru ca prin parlamentul ales si cu respectarea prevederilor CONSTITUTIEI sa legiferam si sa starpim politia politica instituita de basescu si mentinuta la cotele cele mai inalte de autodeclaratul succesor nazist,evazionistul fiscal,cel care a folosit acte false pentru a dobandi ilegal case,participantul la vanzarea de copii si nu in utimul rand,cel care uraste Romania si romanii si ii vrea disparuti de pe fata pamantului,el aparand exclusiv drepturile nemtilor,austriecilor,olandezilor si in general ale strainilor,carora trebuie sa le satisfacem toate dorintele,pentru ca altfel inseamna „discriminare”.Drepturile si libertatile romanilor,independenta si suveranitatea nationala nu conteaza pentru liberalii care au cerut acum o noua sesizare la Venetia,desi stiu ca aseata comisie formuleaza doar recomandari,dar ca si cu mcv,ei spera sa apara scris ca trebuie sa”anulam de indata legile justitiei”Mai clar de atat nu ne trebuie.Stim cine sunt autorii politiei politice din Romania si a buzurilor flagrate impotriva drepturilor si libertatilor cetatenilor romani.Ura,dezbinarea,trivialitatea, agresivitatea verbala si fizica sunt singurele lor optiuni.Credeti ca astfel de partide antinationale merita votate de catre noi ROMANII?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.