Charles Michel: Risc de izbucnire a celui de-al III-lea Război Mondial

Charles Michel, preşedintele Consiliului European, a reafirmat opoziţia fermă faţă de impunerea de către NATO a unei zone de interdicţie aeriană în Ucraina, avertizând că ar apărea riscul izbucnirii unui război mondial.

„O astfel de acţiune, în circumstanţele actuale, ar fi considerată drept o intrare a NATO în război, fiind, deci, un risc de izbucnire a celui de-al III-lea Război Mondial”, a afirmat Charles Michel, într-un interviu acordat postului France Inter.

Întrebat dacă ar trebui luată în serios ameninţarea nucleară proferată de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, Charles Michel a răspuns: „Eu cred că toate ameninţările trebuie luate în serios”. Totuşi, preşedintele Consiliului European a cerut protejarea valorilor europene pentru care optează Kievul.

„Trebuie să tratăm foarte serios ceea ce se întâmplă acum în Ucraina, este nevoie de protejarea valorilor pe care Ucraina le-a ales”, a subliniat el.

Charles Michel a respins ideea conform căreia sancţiunile masive impuse de Uniunea Europeană asupra Rusiei ar fi un fel de război. „Noi utilizăm instrumentele pe care le avem la dispoziţie. Au fost impuse aceste sancţiuni pentru a face rău regimului, pentru a limita cât mai mult posibil poziţia sa”, a argumentat Charles Michel. În urmă cu câteva zile, Charles Michel a cerut Alianţei Nord-Atlantice să nu instituie zonă de interdicţie aeriană în Ucraina, avertizând că această acţiune ar fi „un pas prea departe”.

Şi senatorul republican american Marco Rubio, membru al Comisiei senatoriale pentru Informaţii, a avertizat că instituirea de către NATO a unei zone de interdicţie aeriană în Ucraina ar genera al III-lea Război Mondial.

„Oamenii trebuie să înţeleagă bine ce înseamnă o zonă de interdicţie aeriană. Nu este o regulă pe care o impui şi pe care ar trebui să o respecte toată lumea. Este intenţia de a doborî avioane ale Federaţiei Ruse”, a afirmat Marco Rubio, citat de CNN şi de BBC News. Iar senatorul democrat american Christopher Murphy a apreciat că nu ar fi în interesul Statelor Unite sau al ţărilor europene să instituie o astfel de zonă de securitate aeriană. „Acest lucru ar însemna ca cele mai mari superputeri nucleare din lume să intre în război direct una cu cealaltă”, a atras atenţia Christopher Murphy.

Miniştrii de Externe din ţările NATO au respins, vineri, cu ocazia reuniunii extraordinare de la Bruxelles, ideea instituirii unei zone de interdicţie aeriană în Ucraina.

„A fost evocat subiectul, iar statele aliate au convenit că nu trebuie să avem avioane NATO în spaţiul aerian ucrainean sau trupe NATO la sol, deoarece ne-am putea trezi cu un război total în Europa”, a declarat Jens Stoltenberg, secretarul general NATO.

La rândul său, secretarul de Stat american, Antony Blinken, a argumentat că instituirea de către NATO a unei zone de interdicţie aeriană în Ucraina ar risca să conducă la un „război total în Europa”.

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a cerut evitarea implicării Alianţei Nord-Atlantice într-un conflict direct cu Rusia, pledând pentru continuarea eforturilor diplomatice pentru un armistiţiu în Ucraina. Într-un interviu acordat postului ZDF, Olaf Scholz a insistat că NATO nu trebuie să ajungă la o confruntare militară directă cu Rusia. „Acest lucru ar atrage după sine o escaladare dramatică a situaţiei din Ucraina, ar genera pericole majore. De aceea, nu va exista nicio decizie în sensul implicării statelor NATO la nivel militar”, a subliniat Olaf Scholz.

Însă preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a criticat dur decizia Alianţei Nord-Atlantice de a nu institui zonă de interdicţie aeriană în Ucraina, susţinând că acest lucru arată că NATO nu consideră prioritară „libertatea Europei”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

26 de Comentarii

  1. Acesta este un Razboi Religios .

    Biserica Ortodicsa Rusa il poate opri pe Putin .

  2. Un creștin real, cleric sau mirean, inspirat de Evanghelie, are decisiva datorie morală de a se raporta lucid și adecvat la realitate, mai ales când aceasta e potopită de nedreptate, de ură ideologică și de uciderea a mii și mii de oameni nevinovați într-un război declanșat de un personaj emergent antihristic chiar prin gesturile lui de inversiune luciferică (pozând în părinte grijuliu al patriei, în binefăcător al popoarelor, în protector al creștinătății sau în cel mai mare ctitor de biserici, ceea ce unora cu afinități elective le-a provocat recent un puseu aproape mistic, incoerent exprimat).
    Creștinul real, nu cel închipuit, va reacționa, într-un asemenea context mustind de suferință și moarte, prin fapte morale și prin limpezi cuvinte făcătoare de pace, despărțind fără inutilă diplomație, fie ea și ecleziastică, dreptatea de nedreptate, adevărul de minciună, complicitatea de onestitate, cruzimea de omenie. Numind răul, rău, și binele, bine.
    Daca l-ati identificat pe tovarasul Putin, n -ati gresit, fie-i numele blestemat!

  3. Acesta e un razboi religios
    Crestinii adevarati rusi ii masacreaza pe crestinii adevarati ucraineni
    Fiindca asa au inteles ei ca trebuie sa procedeze un crestin adevarat care-l urmeaza pe Hristos

  4. Ca putere militara cu arme conventionale, Rusia s-a dovedit varza. NATO ar face-o terci mai rapid decat se cacaie rusii in Ukraina.
    Problema apare din cauza armamentului nuclear, la care rusii ar fi capabili sa recurga in cazul cand s-ar vedea coplesiti.
    Apare si pericolul extinderii din cauza ca Rusia s-ar putea alia cu China, Coreea, Iran,(India?), puteri nucleare si ele.

  5. Securistul care ma cloneaza s-a postat mesajul de la LA 9:17 ne vrea moartea deoarce el doreste ca Romania sa intre in razboi contra rusilor si drept urmare sa ne cada noua mai apoi bombitele termo-nucleare in cap ca sa fim transformati in cenusa in sutimi de secunde. Individiul este asta un alogec satnist care ne uraste de moarte pe noi, romanii.

  6. Daca i se fac jocurile lui ,,alba/neagra,, o sa vedeti unde se va ajunge , adica tot acolo unde vrea el …. deci eu cred ca nu este iesire din situatia in care este UKR !

  7. @arie/Crestinii adevarati care-l urmeaza e Iisus Hristos nu trebuie sa-i voteze ca sa-i conduca si sa-i accepte cu seninatate in frunte tarii lor pe cei care promoveaza imorala LGTB, raspandesc droguri si-si bat joc de cele sfinte. Crestinul care se roaga in biserica la Cele Sfinte dar in viata de zi cu zi ii urmeaza si-i accepta de necurati sa-i conduca sunt crestini doar cu numele. Duhul Sfant a iesti din ei. Si daca acestia nu-si intorc din nou fata la Bunul Dumnezeu va veni Pedeapsa Divina peste ei.

  8. Serios? Am auzit si inteles de la tv ca fiecare tara are dreptul de a alege ce sa faca! Oare nu cumva necuratul ii va impinge pe caposii.ro sa se execute??

  9. În Moscova jandarmii opresc tinerii pe stradă și le controlează toate mesajele de pe telefoanele mobile de teamă de a nu se organiza pentru a participa la proteste în număr mare.
    Pentru doritori se organizeza excursii la Moskva. One way ticket.
    Nu trebuie sters din telefon nimica. La voi e de bine. Il pupati pe tovarasul Putin. Luati o rubla sau doua.
    Nu uitati rugaciunile de 7 ori pe zi, cate 7, cu matanii si miros de moaste.

  10. E pe dracu razboi religios!
    Este un razboi de agresiune tipic, declansat de un stat care vrea sa cotropeasaca alt stat. Nu au fost divergentze religioase intre Ucraina si Rusia, ambele fiind ortodoxe.
    Razboaie religioase au fost cruciadele si (oarecum) cele dintre catolici si protestanti. Ultimile aveau insa mai mult interese politice ptr putere, nu aveau la baza divergentele religioase.

  11. arie/Razboiul este unul Religios intre Oculta Mondiala Satavista si crestinii ortodocsi ce se inchina la Isus Hristos. In Vest bisericile au fost transformate in wc, crasme, bordeluri sau muzeie si sali de concerte. Si asta vrea sa faca Oculta Mondiala si-n tarile din Estul Europei care au aderat la UE si NATO.

  12. Foarte bine fac acești lideri!
    Asta ar mai lipsi un război direct intre NATO și RUSIA pt Ukraina….

  13. Ce poate face un clovn ajuns președinte! Vorba lui Moliere: „Când un clovn se mută într-un palat, el nu devine rege, ci palatul devine circ.” Dacă asemenea specimene erau în politică în timpul „Crizei rachetelor cubaneze” lumea de mult era cenușă.

  14. DOAMNE SFINTE ,?.CINE M AI CREDE ÎN ASEMENEA,TRATATIVE,DIVERSIUNI CUM VOR DORI UNI SĂ M AI FACĂ CEVA DIVERSIUNI CU ASEMENEA,AMÂNĂRI.SA NU ZIC POVEȘTI.DAR ÎN VA ACELAȘI TIMP SE PREGĂTESC TRUPE,DE A INTRA ÎN CIVILI.LA FEL CUM OR INTRAT ANALFABEȚI RUȘI ȘI IN AL 2LEA RĂZBOI.CEI M AI GREȚOȘI,SOLDAȚI IN ACEA VREME DE RĂZBOJ AU FOST.,((RUSOI LU PUTIN)))DAR IN ACEA PEROADĂ ERAU A LU (STALIN).AȘA E ȘI LA ORA ACTUALĂ.SOLDAȚI RUȘI IN GHILIMELE SOLDAȚ.,TOT ANALFABEȚI AU RĂMAS.UNI.ATÂT.CE ȘTIU SĂ FACĂ,COPII TE TRUPĂ A LU ,,PUTIN.?CE.ACUMA VINE ZELINSKI SĂ .,CE? TĂCEȚI DRACU DIN GURĂ CĂ NOI ROMÂNII AM TOT FOST GAZDE,CU MUSAFIRI PRIMIȚI.DAR PENTRU NOI ÎNCĂ FACTURILE ,NU S AU ELJCIDAT.O BA DA.PLĂTIM CA FRAIERI.

  15. Dragonii Asiei rumega ” liniștit ” , cu ochi de sticla stand la pândă , doar când va fi momentul sa atace ! Africa și America de Sud prin ale căror vene deschise li s- a scurs sângele de secole par că moțăie doar !! …Și așa o să înceapă BALUL ( final ) pt. că ” prima vioara a lumii ” scârțiie și omenirea nu mai vrea sa valseze in acordurile sale !! …Daca vrei sa te vaccinezi , te vaccinezi , dar uite că OAMENII NU VOR TOTI SA SE VACCINEZE !…Pacea este a celor care luptă pt. pace cu diplomație ( s.a. )și nu cu înarmarea până în dinți și aruncarea cu benzina pe focul deja aprins ! Cu toții depindem de mințile luminate sau înfierbântate ale ” mai marilor lumii ” !! Oricum , după MARELE BAL , nu va mai avea cine sa danseze , sala va fi pustie !! …Clownul din subsoluri nu este decât o trompetica ruginită !

  16. Sănătate și ZILE SENINE ! De ACORD . Cine l- a montat pe clown , chiar ei îl vor face dispărut !

  17. Problema noastra, a romanilor, este sa evitam sa fim tarati in acest conflict de catre datatorii de ordine de la NATO. Este inacceptabil ca, de exemplu, SUA sa ia vreo decizie nefasta gen no-fly zone iar Romania, aflata in prima linie, sa suporte consecintele brutale.
    Iar realitatea este ca in NATO asa-zisa unanimitate este doar o fatada pentru decizii unilaterale, luate intr-un singur stat, cu considerarea strict in primul rand a intereselor acelui stat.
    Aceasta nu este o alianta, ci un Imperiu.
    Practic trecerea s-a facut de la Tratatul de la VArsovia unde de asemenea era un singur decident real, la aceasta zisa Alianta Nord-Atlantica (a se observa totala incoerenta intre denumire si realitatea geografica) unde decide de fapt un singur sef absolut.
    Din lac in put!

  18. Izraelu deja a vandut 130 de drone cu bombe termice. Se laudau in ziarul lor ca au castigat o gramada de bani.
    Ebreii au omu lor pe Zelensky la butoane.

  19. Curios est cum unii vorbesc cu nonșalanță, așa firesc despre un război nuclear, care de fapt inseamnă sfârșitul vieții pe pământ, Adică nu va exista câștigător,. Nu știi când la cine se rupe ața și provocările de orice fel trebuie să inceteze și nu livrările de arme, de ”voluntari” sau sirieni este soluția ci indemul la incetarea focului , la negocieri, din partea tuturor…De ai altă atitudine, apoi clar de biciuit in piața publică duminica după slujbă, ca-n vremurile bune..

  20. Atentie la 24 martie !

    (hai ca mai e putin si-n cateva zile …2-oua saptamani inaintea „evenimentului” vor vedea si sitetii ce-si-cum …

    puuuuup :*

  21. Stiti ce-i culmea :)))))) 😀 :)))))))))) ???

    Faptul ca dintr-odata RUSIA NU MAI E PUTERE REGIONALA ! 😉

    „„Acest lucru ar însemna ca cele mai mari superputeri nucleare din lume să intre în război direct una cu cealaltă”, a atras atenţia Christopher Murphy.”

    Deci Putinica trebuia sa faca de la inceput ce face acum (c-o mana IRONIC-batocoritor legata la spate = tehnica premeditat invechita cu care-i bat pe ukranii ajutati militar de NATO )

    HEHEHE dintro data Rusia e in clubul SUPERPUTERILOR …hehehe ! Cine a castigat imagine aicxi Putin sau NATO
    cine deja si-a dobndit respectul, fara bataie batjocoritoare, altfel de ne.primit ?

    INCODATA: „„Acest lucru ar însemna ca cele mai mari superputeri nucleare din lume să intre în război direct una cu cealaltă”, a atras atenţia Christopher Murphy.”

    🙂

  22. NU SE RISCA O PACE, parca toti au intrat sub influenta lui Aris…Calmati-va tineti-va, forta in salvari chiar daca a venit primavara si ganditi cu parte de sus nu cu aia de jos, de la glezna broastei…PACE si intelegere. Va plac, banii, puterea tipariti-va cati vreti si asa este o devalorizare de 6-8 ori fata de anii ’90 cand aurul era 250-350$/uncia…NU uitati:Pe lumea cealalta nu luati nimic decat ATASAMENTE, adevarate pietre de moara unele se mai numesc pacate…

  23. Pace intre doua dobitoace? S-ar face daca nu s-ar baga satana globalista. Putin a implicat doua tari in conflict, Zelenski vrea sa aprinda tot globul. Nici acum nu au inteles unii ca Putin nu minte, ce fac rusii e chiar operatiune speciala, nu razboi clasic. Cand americanii pornesc un razboi rad mai intai cu aviatia tot ce se poate: infrastructura rutiera, electricitate, apa, gaz, cladiri etc, dupa care intra cu trupe care se fac de ras. In cazul lor, mortii civili sunt „victime colaterale”. Au pierdut pe toate fronturile si toate razboaiele, dar tin coada ridicata. Putin nu distruge la intamplare pentru ca vrea Ucraina intreaga si cu cat mai putine pierderi. Desi ii spune „eroului” de la Kiev unde si cand vor pica bombele, tot se gasesc adormiti care mor „colateral”. Si cum sa nu moara cand comediantul „inarmeaza” populatia civila cu coctailuri molotov, cum a vazut el in filmele americane, unde se confunda curajul cu prostia.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.