Liderii G7 au anunțat că iau în considerare noi sancțiuni pentru Rusia

Liderii G7 au afirmat miercuri seară că sunt pregătiți să impună sancțiuni și mai dure Rusiei dacă aceasta nu va contribui la restabilirea stabilității în estul Ucrainei, transmit agențiile de presă internaționale. „Suntem pregătiți să intensificăm sancțiunile țintite și să luăm în considerare noi măsuri restrictive semnificative pentru a impune costuri suplimentare Rusiei dacă evenimentele […]

De cotidianul.ro - Autor

Liderii G7 au afirmat miercuri seară că sunt pregătiți să impună sancțiuni și mai dure Rusiei dacă aceasta nu va contribui la restabilirea stabilității în estul Ucrainei, transmit agențiile de presă internaționale. „Suntem pregătiți să intensificăm sancțiunile țintite și să luăm în considerare noi măsuri restrictive semnificative pentru a impune costuri suplimentare Rusiei dacă evenimentele […]

Liderii G7 au afirmat miercuri seară că sunt pregătiți să impună sancțiuni și mai dure Rusiei dacă aceasta nu va contribui la restabilirea stabilității în estul Ucrainei, transmit agențiile de presă internaționale.

„Suntem pregătiți să intensificăm sancțiunile țintite și să luăm în considerare noi măsuri restrictive semnificative pentru a impune costuri suplimentare Rusiei dacă evenimentele o vor impune”, se arată într-o declarație comună a liderilor G7 reuniți la Bruxelles.

„Suntem uniți în condamnarea continuării de către Rusia a încălcării suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei. Anexarea ilegală a Crimeii de către Rusia și acțiunile de destabilizare a estului Ucrainei sunt inacceptabile și trebuie să înceteze”, au mai afirmat liderii celor șapte țări cel mai puternic industrializate într-un comunicat dat publicității după primul lor dineu de lucru.

Aceștia fac apel la Rusia să recunoască rezultatul alegerilor prezidențiale de la 25 mai, „să termine retragerea forțelor militare din apropierea frontierei cu Ucraina, să stopeze fluxul de arme și de militanți spre Ucraina” și „să-și utilizeze influența pe lângă separatiștii înarmați pentru ca aceștia să depună armele și să renunțe la violență”.

Cancelarul german Angela Merkel a declarat într-o conferință de presă că Occidentul va verifica „iar și iar” dacă există vreun progres în detensionarea situației din estul Ucrainei, unde forțele guvernamentale se luptă cu separatiștii proruși.

„Nu ne putem permite continuarea destabilizării în Ucraina. Dacă nu avem progrese în chestiunile pe care trebuie să le rezolvăm există posibilitatea de sancțiuni, chiar sancțiuni dure din faza a treia”, a spus Merkel.

Angela Merkel a mai afirmat, potrivit DPA, că liderii G7 au căzut de acord asupra unei liste de cereri care îi vor fi prezentate liderului rus Vladimir Putin în următoarele zile și care au drept scop stabilizarea situației din Ucraina. Printre acestea se află cooperarea cu președintele ucrainean ales Petro Poroșenko, luarea de măsuri pentru a pune capăt fluxului de arme și de combatanți dinspre Rusia sau implementarea de măsuri pentru asigurarea furnizării de gaz.

La rândul său, președintele francez François Hollande a declarat că G7 este „gata” să întărească sancțiunile țintite împotriva Rusiei dacă nu va exista o dezescaladare în Ucraina.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.