
Liderul grupării islamiste palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, a lansat un apel către şeful diplomaţiei americane Antony Blinken – aflat în turneu în Orientul Mijlociu pentru a patra oara din 7 octombrie – îndemnându-l să se concentreze asupra „încheierii” ofensivei israeliene în Fâşia Gaza, relatează sâmbătă AFP.
„Noi sperăm că el să se concentreze de data aceasta pe încheierea agresiunii, pentru a se pune capăt ocupaţiei pe întreg pământul palestinian”, a declarat Haniyeh într-o înregistrare video publicată vineri seara de biroul său.
„Noi sperăm că dl.Blinken a putut să tragă învăţăminte din ultimele trei luni şi a înţeles gradul erorilor comise de SUA prin susţinerea oarbă a Israelului”, a declarat şeful grupării islamiste palestiniene care trăieşte în exil în Qatar.
„Sângele vărsat în masacre şi distrugerile oribile nu pot aduce securitate şi stabilitate atât timp cât poporul palestinian nu-şi va fi obţinut libertatea şi statul său independent şi suveran cu Ierusalimul drept capitală”, a avertizat în continuare liderul Hamas.
Israelul a jurat să distrugă Hamas după atacul fără precedent comis de gruparea palestiniană în comunităţile din sudul ţării în data de 7 octombrie şi care a dus la moartea a 1.140 de persoane de partea israeliană, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ al AFP, în baza celor mai recente cifre oficiale făcute publice de către partea israeliană.
Aproximativ 250 de persoane au fost răpite în timpul acestui atac şi duse în Fâşia Gaza. Aproximativ 100 dintre ostatici au fost eliberaţi în timpul unui armistiţiu la sfârşitul lunii noiembrie.
Din 7 octombrie, Israelul a bombardat fără încetare Fâşia Gaza, un teritoriu mic şi dens populat, unde a lansat o ofensivă terestră pe 27 octombrie: aceste operaţiuni militare au provocat moartea a 22.722 de persoane, majoritatea femei şi minori, susţine Ministerul Sănătăţii controlat Hamas într-un bilanţ publicat sâmbătă.
Secretarul de stat american a început zilele acestea un nou turneu regional, cu o primă escală în Turcia, în cadrul căruia va pleda pentru creşterea ajutorului pentru Gaza şi modalităţile de evitare a extinderii conflictului într-un context regional extrem de tensionat.
Situaţia umanitară din teritoriul asediat este calificată cu regularitate drept „catastrofală” de către Organizaţia Naţiunilor Unite.Vineri, responsabilul ONU pentru afaceri umanitare, Martin Griffiths, a declarat că Fâşia Gaza a devenit „un loc al morţii şi disperării” şi „pur şi simplu (…) de nelocuit”.
Liderul HAMAS e prost ca o oala de noapte! Dupa un atac imbecil, de genul celui din 7 octombrie, nu mai pui conditzii, ci iti astepti executia! Vor si Ierusalimul!? dar de cind a fost Filistinia stapina peste Ierusalim? Astia cred cca se drogheaza cu ceva!
Idiotzii de la HAMAS au aruncat valul rusinii asupra intregului popor palestinian, dar ei sint prea idioti ca sa isi dea seama! Cu exceptia amantilor lui Putin, carora un conflict in zona Israelului pro-ucrainian le pica bine, restul lumii e oripilata de existentza acestui monstru plin de ura care este HAMAS, si asteapta cu nerabdare distrugerea lui definitiva!. Poate ca la mijloc o fi chiar o masinatiune de-a lui Netanyahu, care a scapat de sub control, dar cei care sint principalii vinovati si care trebuiesc pedepsitzi cu prioritate sint intotdeauna EXECUTANTII, nu cei care dau ordinele! Si in 89, soldatii tradatori care au apasat pe tragaci erau principalii vinovati, caci daca ei nu trageau, putea sa urle Nea Nicu la televizor pina ragusea, dar nu ar fi murit nimeni!
S-A TERMINAT CU GAZA PALESTINIANA!
„Nu-mi multumiti … dupa ” Luati masuri si scoateti-l din caldirea oficiala …cazati-l in zone mascate nu langa … sko!”
❤️❤️❤️😎😎😎🤦♂️😘
„„mishteaux (3301 -> 2024)🤐🤐🤔 spune:
01 IAN. 2024 LA 10:42
AM auzit ceva nou … poate n-ar trebui sa va spun insa pentru c-ati fost cuminti 2023 va spun !
RUSII au dat ordin subteran de executatre a …”consultantilor” NATO in Ukraina
si pa capul listei e un „accident” al un GENERAL american in Kiew !
PS: Planul e sa para un „accident” … 😐 nu-s sigur ca le va reusi camuflajul insa de omorat tot il omoara … (luna asta 🙁 )
PPS: Nu-mi multumiti … dupa ” Luati masuri si scoateti-l din caldirea oficiala …cazati-l in zone mascate nu langa … sko! Consultantii NATO din tarile vecine Ukrainei sunt oricum de ieri carne de tun , liber la vanat ! 🙁”
_________________
epigonii mediocrii de la CIA si eventual 😉 PENTAGON 😀
ar trebui sa-ti multumeasca pentru „asta” MISHTEUAX !
Fara „asta” LLOYD AUSTIN nu disparea, NEVAZUT -> „la operatie” 🙂 5 zile … totusi … 🙂 sti si tu ! … mediocrii nu pot din motive GENETICE gandi: GENIAL ! 😐
@mircea
Mare dreptate ai tu mintosule, in comparatie cu cei fara minte care nu se supun propagandei evreiesti. Ai dreptate cand spui ca „…evreii aproape că au fost exterminați ca neam, ca etnie…” Din 3 milioane de evrei inregistrati oficial ca existenti in Europa inainte de razboi, evreii pretind ca au fost exterminati la holocaust 6 milioane de evrei!!! Deci dupa socotelile liderilor evrei insemna ca ne da cu minus. Atunci ca sa le iasa socoteala exacta, evreii mai sunt datori sa sacrifice ritual inca cel putin 3 milioane de evrei pentru a atinge numarul lor magic de 6 milioane! Atentie mare insa, Dumnezeu nu poate fi inselat! Mare-mare atentie, oricat de vicleni s-ar dovedi rabinii care in numele celor asa zise 6 milioane de victime evreiesti, cer public uciderea a cel putin 7 miliarde de oameni de pe planeta ca sa le lase doar lor locul pe aceasta planeta, totusi Dumnezeu vegheaza si stie adevarul adevarat, chiar daca oamenii creduli pot fi inca prostiti!
observi ca nu vorbesc de palestinieni sau impacarea cu ei ?
Faptul ca ZILELE STATULUI ISRAEL sunt NUMAREATE tine GEO-ECONOMO-POLITIC de un cadru GLOBAL ! nu de fostul
orient mijlociu al Imperiului Britanic !
Pentru a sustiune un RAZBOI MONDIAL … zona a devenit calculabila azi … ISRAELUL nu-si va mai merita finantarea
si fara ea … cum il „iubeau” americanii la infiintare … ZILELE-i sunt NUMARATE !
ASA scrie in STELE , nu e vointa mea deloc ! CHINA se pregateste de un RAZBOI NAVAL cu USA … !
Vin vremi in care nu exclud folosirea ATOMICELOR ! 🙁
‘S chesti zise la tristete ! Faptul ca un stat poate fi ca-n vechimeaq romana , antica, re-desfiintat 🙁 !
Apopos sti ca sub SALADIN kurzii au avut nu statul lor ci un adevarat imperiu care stapanea chiar si Jerushalemul ? ‘S AZI 0 !
SHALOM !
„mircea spune:
07 IAN. 2024 LA 6:20”
DACA in ORIENTUL n-ar fi fost PLIN DE PETROL (sti cum il cautau toti, nemtii, japonezii, italienii si ENGLEZII! in ww2 ?)
nu facea nimeni „cadou” evreilor un STAT taman CAP de POD la PETROLUL ARAB ! Te duce mintea !
Azi ca USA si Marea Britanie se duc hegemonic buuuh … te rog sa constati cat se mai poate mentine DE UNUL SINGUR
STATUL ISREAEL in zona !
Nu fi orbit de prejudecti si dresssura … GANDESTE LA RECE !
CA evreu o spun cu adanca trisstete …
ZILELE STATULUI ISRAEL SUNT NUMARATE ! … orice ti-ar putea pare aparent ! ( ca atunci cu imposibilitatea caderii URSS!)
CAPUL-DE-POD ISRAEL isi pierde din importanta economic-geografica daca se face translatia de la HYDROCARBURI la ELECTRICE 🙂 😉 … oricum zona e dupa OPEC+ si eliminarea barierei militar impus a DOLLAR-ului
ISRAELUL ca „STAT” nu mai are ce pazi in zona !
vei vedea ca PARADIGMA se schimba … geo-economo-politic !
DE CE SPUN CA EVREU TOATE astea ?
– Pentru ca USA a fost la-nceput impotriva infiintari unui „STAT” ISRAEL convinsa fiind doare de LONDRA si petrolul arab !
Azi arabii incep sa-l uite pe „Lawrence of Arabia” … simtindu-se jigniti si de yankei !
De ce crezi ca se astepta GENOCID-ul la harapi si … aproape toate centele de putere major stiau de
„MI-e frica de … POGROAME!! ?
Asa ca nu poti vedea STRANIETATI intr-un text …oarecare !
MAGA ! Zilele statului ISRAEL sunt numarate ! PACAT … un vis frumos evreilor care insa a tinut al naibii de putin 🙁 🙁 🙁
NU ti-e straniu cum vorbeswc unii (asta-i straniu:) DIN SENIN
despre generali, PENTAGON, … dipsaritii
si mai apoi CALENDARISTIC (exact, ca-n cazul „nu tot ce zboara …” „4 februarie” + „investitorii galbeni” )
MISHTEUAX re-apafre cu ceva care-l face INFORMATIONAL 😎
STRANIU ?
Saraca inama lui LLOYD AUSTIN ! E si el un „pion” pe scena hamletiana ! 🙁 (TATAL DESTINULUI e … TATA LOR!)
Multi 🙁 vad 🙁 putini 🙁 pricep! -> MISHTEUAX e SPECIAL! … insa pentru ca e plictisit poate devenii informational paerculos daca inceteaza cu pre-„aluziile” si le spune pe sleau !
🙁 🙁 🙁
Vin vremi nasol-pre-programate despre care el intim stie ! DEMOCRATII se duc politic pe copca ! 🙁
STRANIU incoltzitul TRUMP v-a castiga (nu pentru ca merita, na meritat nici la pariul pe psihicul lui COMEY 🙁 )
TRUMP va castiga pentru ca un REAL PROPHET nu poate pierde PARIURI INFORMATIONALE !
INTREBATI-VA cum a aparul in lume … ideia de SAHAMAN sau „omul lui DUMNEZEU” daca n-ar exista printre noi
AZI chiar … OAMENI SPECIALI ! 😉 Intrebati-va ce i-a venit MSITERIOSULUI MISHTEUAX sa aluzioneze generali disparuti
calendaristic straniu …si de ce :
„MI-e frica de … POGROAME!” a inchis gura NULANDIERILOR ! (scumpi la tarate si ieftini la faina , 129 milioane i-ar fi costat SUCCESUL in iulie 2023 … azi e deja prea tarziu 🙁 🙁 🙁 cu regrete PROSTILOR !
-> „23 ianurie” nu va fi vesel ! (inainte de masa!)
SHALOM ! celor care inteleg KABBALAH REALA ! SHALOM adeptilor ! ❤️❤️❤️
Atâția tembeli și prostovani ne dam cu comentarii ca sa ne aflam in treaba, încât eu, scarbit inclusiv de propria-mi prostie, dar plăcut impresionat ca unii sunt prosti absolut, un ex. e Nemuriciu, ma retrag in glorie. Zât!
Către toți cei cu minte puțină de pe forum: măi deștepților cu tastatură, evreii aproape că au fost exterminați ca neam, ca etnie, poate pricepe creierul vostru asta?! Proporțional, este ca și cum ai lua 14 milioane de români și i-ai gaza! Acum au statul lor și au jurat să nu mai permită vreun Holocaust! O masă de musulmani visează-n culcare și-n sculare să radă Israelul de pe fața Pământului! Voi, capete dăștepte-n neuronul stâng, ce ați face? Buchete de flori pentru ăi care respiră „moarte Israelului”?! Da, măi, creiere mici, puneți-vă în locul Israelului! Și poate mai citiți ceva pe lumea asta, gen Voranul dreptcredincioșilor, ca să aflați ce soartă vă pregătesc musulmanii ăștia pe care-i pupați în …turban! O ideologie primitivă, tribală, războinică și răzbunătoare, emanată de un individ cu evidente tare mentale, căruia-i plăceau copilele de 12 ani, Mohamed pe numele său, ăsta este Islamul! Într-o lume dreaptă, toți păpușeii ăștia care susțin Hamas, arabii în general, ar ajunge să trăiască un an măcar sub Mohamed Proferul și sub urmașii săi, Hamas, fie-le numele lăudat!
Sionistii crestini sustin Israelul din fanatism religios. Nu cred ca un om sanatos la cap asteapta de la Blinken si ceata lui sa faca ceva pentru oprirea genocidului. Asa cum Vestul a avut o surpriza in Ucraina si Israelul poate avea o surpriza in Palestina.
Plus despagubiri pentru distrugerile materiale, curmarile de vieti omenesti (in Gaza si in lume) si efectele negative ale ideologiilor create si aplicate de evrei asupra umanitatii. Daca nu fac toate astea, sa nu se mire atunci cand lumea va considera intregul popor al lui Israel vinovat (asa cum si ei considera acum pe toti palestinienii vinovati de ceea ce a facut Hamas) si ii va vana peste tot in lume.
In lume exista civilizatii multimilenare reale, nu ca evreii. Egiptul a fost o mare civilizate, a ramas ceva uimitor de pe urma lor, e suficient sa ne referim doar la piramide. India a fost o mare civilizatie care a lasat urme uimitoare ale civilizatiei lor. China a fost si ea o mare civilizatie, lasand lumii contributii inestimabile. Grecia Antica, Imperiul Roman si Imperiul Bizantin si-au pus amprenta asupra civilizatiei europene. Persia a fost si ea o mare civilizatie care a rivcalizat cu civilizatiile europene si asiatice. Dar evreii? Unde sunt urmele civilizatiei lor, in ce consta maretia civilizatiei evreiesti? In ruinele unui singur templu distrus de romani? Asiaticii si europenii au avut mii te temple, lucrari de infrastructura si cladiri de o inginerie neegalata pana astazi. Dar evreii pe ce se bazeaza cand pretind ca sunt de neam ales? Se bazeaza pe minciuna si impostura, in urama lor nu au existat decat distrugeri si moarte. Cum se poate ca acest popor intrigant si mincinos, acesti camatari paraziti ai lumii, sa fie popor ales de Dumnezeu? Ales pentru ce? Ca sa ucida si sa distruga si sa traiasca precum parazitii pe munca altora? Ei singuri pretind ca toti cei care nu sunt evrei sunt lasati sa existe numai si numai ca sa-i slujeasca pe evrei. Sunt nenumarate predici ale rabinilor lor care pretind in mod public asta si cer genocid mondial al celor care nu sunt evrei. Pe acesti paraziti asasini trebui sa-i iubim noi si sa-i protejam? De cand in lumea asta parazitii trebuiesc iubiti si protejati in loc sa fie eliminati? Tot ce am scris este 100% adevarat, nu am pus nimic de la mine, doar am remarcat adevarul.
Acum toti sa strige „Free Hamas”! Pardon, Free Palestine!
Apropos @mishteaux tu ai zis asta in 30 decembrie si Lloyd Austin a fost internat in ~1 ianurie (se spune, LIBER, acum) !
CUM SE SIMTE … LLOYD ?
🙂