Finala Ligii Campionilor a fost „bomba!”, scandalul, circul și subiectul sfîrșitului de săptămînă. Pensionari, copii, femei, bărbați, bogați și săraci au așteptat cu stomacu-n gît și cu ochii lipiți de micul ecran să vadă cine ia potul. Real sau Liverpool? N-au contat nici ploaia, nici vîntul, nici trăsnetele, nici arborii frînți peste case și autoturisme. Toată suflarea a fost cuplată la eveniment, cu pariuri, cu dispute, cu certuri, cu emoții și tremurici.
Evenimentul nu poate fi evitat la comentarii din mai multe motive. Balamucul provocat de englezi a fost total. A produs atîtea bilete false că turnicheții de la Stade de France au rămas cu ele în gît. După unele păreri, la Paris au ajuns peste douăzeci de mii de englezi fără bilete. În timp ce noi așteptam să înceapă meciul, la porți era o înghesuială de castel asaltat de ortacii lui Robin Hood. Trăznea și fulgera la București, se întrerupeau emisiile pe aproape toate canalele.
Așa am descoperit că Orange Sport a transmis finala de la Paris cu un comentator sîsîit care visa titlul de campion european al banalității. Lovitura de începere a meciului a fost amînată întîi cu 15 minute, apoi cu încă pe atît și, în cele din urmă, cu încă șase minute pentru ca toți spectatorii cu bilete să poată accede și să nu piardă nici rochiile show-ului cu Camila Cabello, cu chiloți cu tot, prezentat de Pepsi Global. Este pentru prima dată cînd UEFA Champion League se apropie de rețeta americană a circului de la Super Bowl. Nu mai puteam asculta o muzică franțuzească, o orchestră sau un grup vocal!
Musai să trecem la carnaval și la hip-hop. Am sărit și noi în registrul flash mob, cu aglomerație de circ și policromie de papagal. Gata, nu mai putem vedea un meci de fotbal fără accente erotice, fără circul tipic american într-o Europă care a uitat frumusețea spectacolelor de altădată. Din păcate, de dragul rețetei și al audienței, evenimentul a fost gonflat pînă la exces. Televiziunile și site-urile au tocat detalii personale, de organizare și de tot soiul pînă la a face din finală un meci mai tensionat, pe viață și pe moarte, mai ceva decît o luptă hotărîtoare dintre Rusia și Ucraina.
De aceea, a și rezultat un meci mediocru cu o rețetă uriașă, încasată de UEFA și de televiziuni. De reținut și golul anulat pe o închipuită poziție de offside a lui Benzema, cam aceeași eroare de arbitraj cu care i-a fost anulat un gol lui Belodedici în partida Stelei cu River Plate, în 1986.
Cîte recorduri mondiale de grup sau personale, de încasare sau de balamuc au fost înregistrate sîmbătă seară?
Suficiente ca nebunia să meargă mai departe și să se mai adauge și ceva kitsch!




Mai Charlie, esti normal la tiuga? Ultrasii britanici sunt cunoscuti in toata Europa si cluburile engleze au fost suspendate o perioada din competitiile europene! Ai uitat asta? Ma faci agent sovietic? Ba, altii m-au facut agent american si n-am murit! Daca iti plac britzi asa mult, muta-te la ei, au nevoie la gunoieri si-n agricultura, plus soferi de camion!!
GUNOIUL,MIZERIA,CRIMA CU PISTOALE LA COPII,DROGURILE,…SUNT RESTURI JEGOAJE SI PUTUROASE PLINE CU MIROS DE CACA SI URINA AZMERICANA. ASTIA,CU 280 ANI VECHIME,CA, SATRA,LIOTA,GASCA,MAFIE,CRIMA ORGANIZATA,..SUNT BLESTEMELE SATANEI ROSU/ALB,CU STELE DE MACIUCI CU 6 STELE MOISESTI SI ALBASTRE.HAI,TOT GLOBUL SA-I MATURAM,SA SE DUCA Cu
RACHETELE LOR IN NEANTUL NEGRU AL INFINITULUI. ASA O SA VADEM LUCRURI FRUMOASE
E cazul ca cei doi AGENTI SOVIETICI justinianus si Marco Silva(Marcu din Padure!!!) sa se puna de acord asupra „infierarii” popoarelor anglo-saxone, respectiv galo-normande intrucat ii mai uneste doar dragostea fatza de poporul sovietic, o legatura extrem de fragila!
„VAI DE NOI” restul romanilor blestemati de Confreria marxistoid/bolsevicoid/legionar-nazista sa ramanem pe mainile acestor FIARE TURBATE!!!
-1)Câți dintre dumneavoastră ați citit ”Capitalul”? Câți știți ce este -„COMUNISMUL”,BOLȘEVISMUL”?sAU REPRODUCEȚI TROMPETELE?o ÎNTREBARE -MAI MULTE-cÂȚI PUȘCĂRIAȘI (total)ERAU ÎN ROMÂNIA ANULUI 1954 ȘI CÎȚI SUNT ÎN ANUL DE DEMOCRAȚIE COPIATĂ DUPĂ -OCCIDENTUL LIBER,DEMOCRATIC etc 2022??
-2)Domnule Nistorescu -lăsați-i pe englezi,spanioli,nemți,italieni,francezi să-și manifeste „LIBERTĂȚILE”
– Ocupați-vă mai la „subiect„ DE PROBLEMELE ECONOMICE ale ROMÂNIEI!-de exemplu -GRINDINA,IRIGAȚIILE,CHELTUIELILE MILITARE DE-A MOACA-!
Franta o tara degenerata plina de drogati ,pedofili ,poponari si emigranti primitivi si violenti de prin toata lumea nu a stiut sa organizeze evenimentul ,o politie slab pregatita si un personal al stadionului fara nici o responsabilitate ,daca acest eveniment se organiza in Rusia era totul mult mai organizat si fara evenimente violente