Liga I: Meci încheiat după prima repriză

Meciul dintre ASA Târgu Mureș și Pandurii Târgu Jiu s-a încheiat duminică seara după doar o repriză, după ce jucătorii echipei din Tg, Jiu au refuzat să mai revină de la vestiare pentru repriza a doua din cauza gazonului.

Inițial, gorjenii nu au vrut să intre deloc pe teren, atunci când au observat care este starea gazonului, relatează Digi Sport. Până la urmă, doar Lucian Sâmărtean și Marian Pleașcă au refuzat să joace, iar Pandurii s-a prezentat la joc cu cei 11 titulari și cu doar două rezerve (portarul Negrilă și Pîrvulescu).

”Jucători reprezentativi ca Sânmărtean și Pleașcă nu au vrut să riște și au spus de la început că nu vor să joace. Am venit 26 de oameni în delegație, 18 dintre ei jucători. Pleașcă și Sânmărtean nu au vrut să fie trecuți nici pe foaie și au stat în tribună. Își vor spune și ei motivele. Nu au rămas la hotel sau altceva, au venit la stadion, au fost în vestiar și acolo au discutat”, a declarat, la Digi Sport Special, Marin Condescu, membru în Adunarea Generală a Acționarilor, de la Pandurii.

Apoi, după o accidentare suferită de Dodoi, în minutul 34, jucătorii de la Pandurii au vrut să părăsească terenul de joc, însă aceștia au fost convinși de către antrenorul Petre Grigoraș să joace în continuare.

Nimic nu i-a mai oprit însă pe cei de la Tg Jiu să renunțe la joc după ce prima repriză s-a încheiat. Motivând că mai mulți jucători sunt accidentați, aceștia au refuzat să se mai întoarcă pe teren, iar arbitrul Marius Avram, după ce a așteptat trei minute, așa cum prevedere regulamentul, a pus capăt partidei.

”Doctorul a constatat că 4 nu pot continua și au hotărât cu toții să nu mai iasă pe teren de la vestiare. Unul e foarte tare lovit la spate. Am fost pe teren, am fost la domnul Avram. Am căzut și eu de două ori. Nu numai că era gheață, erau chiar movile înghețate pe teren. Închipuiți-vă o căzătură ce urmări ar fi avut.

Trebuie să începem de undeva. Avram a spus că nu are literă de regulament să amâne meciul. Așa a spus, că nu are această posibilitate. Dacă trebuie să ai un echipament, un echipament, ce ghete trebuie să aibă în picioare? Să nu mai jucăm cu bocanci de fotbal, ci cu adidași și, atunci, vara să jucăm dezbrăcați de la brâu în sus, că e cald”, a explicat Marin Condescu la Digi Sport Special.

Cel mai probabil, mureșenii, care conduceau cu 2-0 după prima parte, vor câștiga partida cu 3-0 la masa verde.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.