Ligia Deca și războiul din culise pe educație și pe gaze (2)

Aiureala produsă de mandatul lui Sorin Cîmpeanu la Ministerul Educației va continua pentru simplul fapt că a fost dirijată (supravegheată de la Coroceni), iar Ligia Deca nu a fost străină de ea. Chiar de la începutul său ministerial, Ligia Deca avea să afirme:

„Vom operaționaliza România educată, în literă și în spirit, în conformitate cu declarațiile președintelui din această dimineață (este vorba de toleranță zero cerută de președintele Iohannis-n,red) și cu toate evoluțiile legislative din ultima vreme”.

Ea și-a exprimat convingerea că este nevoie de transparență maximă în tot ce înseamnă lucrările academice realizate cu investiție publică, inclusiv tezele de doctorat. Scurt pe doi! Ori continuă corul huiduielilor și acuzelor la adresa primului-ministru pentru plagiat, ori acesta cedează la solicitări?

Ce vor liberalii? Nu l-ați auzit pe mititelul gigantic Emil Boc? El face parte din categoria politicienilor care, după mai multe mandate, s-au trezit cu capul umflat de tot soiul de idei. Emil Boc visează (măcar pentru România, dacă nu pentru toată Europa!) introducerea votului de la vîrsta de 16 ani. Mici ca el cînd era mare la UTC! Și care ar fi cîștigul? O susținere copleșitoare a tineretului, mai ales că, în viziunea educațională a proiectului Cîmpeanu-Deca (și cine o mai fi în culisele redactării), se alege praful de bacalaureat. Devine un test de colea, trecut mai spre seară cu ochii închiși și cu mintea decuplată.

Ideea este șocantă! În fapt, aventurierii aflați la frîiele educației din țara noastră își propun renunțarea la sistemul franco-german cu examen final de bacalaureat. Prin intermediul acestuia fiecare țară își stabilea standardele de cunoaștere și competență și o grilă de selecție a capitalului uman. Cu formula pregătită de Iohannis-Cîmpeanu-Deca (trei submediocri într-ale educației, fără nici o operă solidă în domeniu!) scapă de bacalaureat toată armata de liceeni și votează pentru PNL.

Adio bacalaureat și trăiască partidul care ne scoate pe toți deștepți! În plus, România va putea livra o uriașă armată de mediocri pentru necesarul forței de muncă în Europa.
Ligia Deca va încerca să rezolve și măsluirea dezbaterii publice, ocolită și simulată cu parșivenie în perioada conceperii și redactării legii în mandatul Cîmpeanu. Ea vrea să mai tragă populației o cacealma. Adică să considere o postare pe site-ul ministerului a proiectului de lege un soi de consultare publică. Ceea ce iarăși este foarte departe de o dezbatere adevărată.

Va pune umărul premierul Nicolae Ciucă la caricaturizarea bacalaureatului și la legalizarea votului de la 16 ani? Sau campania împotrriva plagiatului său va continua  pînă la demisie, inclusiv pînă la ratarea posibilității de a deveni președintele Senatului?

Ce se va întîmpla cu gazul extras din Marea Neagră vîndut Ungariei? Dacă premierul va decide retragerea licenței de extracție a gazului din Marea Neagră pentru cei de la Black Sea Oil &Gas (grupul Carlyle) atunci va fi demis chiar înainte de a semna. Gazul românesc din perimetrul Midia (vîndut integral pentru Ungaria), nu mai poate fi păstrat nici în procent de 40% cît prevede legea) pentru consumul României.
Asta în contextul în care țara noastră nu prea mai are de unde să aducă alt gaz, filiera Nis fiind și ea sugrumată la comandă.

Ligia Deca, educație marinărească și zero pricepere (1)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 53

62 de Comentarii

  1. boss Nistorescu, ia uitati va la discutiile din trafic. sunt savuroase, uneori sunt grotesti. cine mai stie cum…?
    credeti ca astia au luat bac-ul, sau au terminat profesionala?
    atunci ce sa mai cerem la Klingonienii-Boieri din politica de azi, in frunte cu Klaus-Klingonnis?

  2. Domnule jurnalist te rog sa înțelegi ca furtul gazelor a început de la cazul Sterling. Atunci Tariceanu a schimbat prevederile acordului petrolier care inițial prevedea ca toată producția de gaze rămâne in România. In spatele afacerii este Comanescu de la GSP. Domnul Ciucă a căzut in capcana actualului șef de la ANRM Gal Sorin omul PSD pus in funcție de Iulian Iancu

  3. Încă nu s-a legalizat consumul de marijuana. Dați-o încolo de treabă, chiar trebuie să aștepte tinerii un an, ca să tragă și ei liniștiți un joint la Untold?
    Reforme, domnilor! Țara are nevoie de reforme urgente. Tinerii rezistă din ce in ce mai greu. Salvați odată România!

  4. Babuinul Sorosist Vaccinat personal de tovarasul Fauci, Cordel Nistorescu muska de cur Primatele cu IQ 7 instalate ministrese de Parazitul Globalist Klaus Iohannis.
    Voi inchina citeva versuri in Opera Mia „ODA BABUINULUI VACCINAT#2”
    Cordele ai 2(doi) Poli – Fiat Currency – pentru prelungirea inutila a Compunerii de Clasa a IV-a B „Categoria Buduca”.
    Mars la Caserie !
    INTREBARI ?!?

  5. Tot ce inseamna gaze, energie si tot ce exista in subsolul tarii, a fost impartit in perioada aderarii la nato,+ cu prezidentele in functie! Exista articolul si foto online! Ca a profitat clanul petrov, a fist legal! Asta se intampla cand se fac legi cu dedicatie si orientare spre o anumita firma sau betivan. Cu sterling a fist o alta etapa prin recomandare obligatorie, ati uitat cand urlau ca nu vin sau pleaca investitorii? Si au dat pe nimic, pagubasa a ramas Romania cu cetatenii care traiesc in tara.

  6. Dl Klaus W Johannis vopsit din „belșug” cu Apă Oxigenata ca actorul Titus Steel (filme porno), îl ține ca „filoxera pe vie” pe Eduard Helvig! Helvig vaduvit „violent” de științe exacte, Mate, Fizică, Chimie, Biologie și evident lb Română dar pomadat tot „violent” cu Cromoplatin, vopsea de ouă, pământel galben ca Ludovic Orban, Ciutacu, Vasilică Câțu, Mihai Gădea, e șef SRI? Johannis ne lasă fără Apă Oxigenata, Băsescu fără pampersi( Enurezis Nocturn), aialalti fără Cromoplatin! Suntem o țară de actori de Filme Porno sau „contribuabili cinstiți”? Mai interesează pe cineva care este la Învățământ?

  7. „Româniea educata”despre care tot vorbim nu exista tovarăși!A citit cineva ceva undeva un cuvințel in aceasta trăsnaie care se tot rostogolește atunci când e nevoie de nutreț pentru prosti?Credeți că Iohanniss e in stare sa scrie o pagină dintr-un program pe tema educației?Nu e!Așa că totul e o cacareaza,punct.Ca se vor face schimbări asta da și unele vor fi niste bate in capul învățământului!

  8. Sunt foarte de acord ca tinerii să voteze de la 16 ani. Dar doar după ce au hotărât deja ce sex vor să îmbrățișeze.
    Ori suntem moderni, ori nu mai suntem. Ce trotineta mea!

  9. E grea inmultirea?O scoatem.Sa ramana doar adunarea si scaderea.Cand avem nevoie de inmultire o luam babeste,ca strabunicii.Culmea prostiei educate.Culmea reformei in prostie.

  10. Problema principală a Ligiei Deca e sa albească plagiatul DOCTORULUI măCiucă.
    Așteptăm cu interes !?

  11. Si eu care am luat „bacul”pe vremea lui ceasca , cu cune mai discut ? Despre literatura ,istorie ,matematica ? La fizica ii las sa discute cu : „Ghinion”! Nu mai avem nevoie de oameni ,nu neaparat culti ci doar pregatiti pentru varii domeniici de…”subnutriti „intelectual. Scuze dar nu am gasit alta comparatie . Pentru „Rominia educata ,pas cu pas „!Cel putin o „peroada” !

  12. Acum m-a sunat un Furnizor de-al meu! Era scârbit de patron, de situația Privaților din România! Mi-a jurat! Domnule T. vreau ca să fiu Bugetar ca să f-t muște( adică tăiat frunze la Câini). Doamna Core! Fără supărare, fără supărare! Este bine ca Bugetar o viață de Om? Salariul salar, Concediul concediu! Spectrul Șomajului
    este peste 2 miliarde de ani! Sudoku, Solitaire și Table pe Calculator! Programul? Cum care program! Niciodată până-n nouă/ Niciodată până-n două! Salariul până la cer, Voucher de vacanță, ieșit la pensie la 49 de ani! Doamna Core? Cine e patriot de iubește România? Bugetarii de lux sau Privații, viermii, talpa țării? În vecii vecilor nu as mai fi Privat! Bugetar în Servicii, Politie, Justitie! Doamna Core! Am fost prostul Planetei! Sclav în Privat la o armată de Bugetari, de analfabeți, de Gunoaie Sociale!

  13. Pentru Tica, lectiile unui filosof:

    Hillel cel Bătrân (110 î.Hr. – 10 EC) a fost un cărturar și profesor evreu a cărui înțelepciune și erudiție sunt încă venerate astăzi.
    Conform Talmudului, Hillel era foarte sărac când a ajuns în Israel, așa că a plecat să lucreze ca tăietor de lemne. Taxa pe care o câștiga era foarte mică, dar cea mai mare parte a cheltuit-o pe studii și nu s-a gândit niciodată să ia altă cale.
    Potrivit legendei, a existat o zi în care nu a găsit de lucru și nu a avut taxa de intrare pentru a studia cu Shemaya și Avtalyon. Pentru a asculta prelegerea, s-a urcat pe acoperiș pentru a asculta prin luminator. A stat pe acoperiș toată noaptea în timp ce ningea, iar dimineața a fost îngropat în zăpadă și blocând lumina către sala de curs.
    Hillel Bătrânul este creditat că a „inventat” Regula de Aur, de obicei afirmată ca „fă altora așa cum ai vrea sa ti se faca. ”
    Se spune că Hillel le-a spus neamurilor: „Ceea ce vă este urât, nu faceți semenului vostru. Aceasta este întreaga Tora, iar restul este comentariul ei. Acum du-te și studiază.”

  14. „Nu închideți televizoarele, nici paginile de socializare sau platformele de tranzacționare. Prin propaganda continuă în favoarea războiului, s-ar putea să se închidă ele însele, la modul „natural”, curând.

    Progresiștii treziți, nu se mai pot simți protejați de valorile/standardele comunității, de cenzura informațională sau de pedepsirea generală a delictului opinie, și nici de minciuna sfruntată ori de dezinformarea prin omisiune.
    Urmează apoi drepturile și libertățile omului. Dispar toate, inclusiv dreptul bărbatului de a avorta, dreptul la sănătatea bunicii (pe care acum o poți înfometa sau disprețui, pentru că e medievală și pentru că e permis de la stăpânire, dar care s-ar putea să-ți fie de folos în iarna nucleară, pentru că știe chestii pe care tu refuzi să le înveți) și dreptul de a muri în luxul capsulei elvețiene de murit.
    După aceea dispare ideologia progresistă și credința în Știintă (folosesc majuscula pentru că nu vreau să fiu „offensive” la adresa enoriașilor științei transformate în religie).
    După aceea dispare democrația…. ”
    Ghe Piperea

  15. Toata abureala asta cu românia educată e copiate de la părintele propagandei comuniste Popescu Dumnezeu cel de la fane gheorghiu!!!…
    La indicația tovarășului prim secretar a început să pună bazele ideologice de creare a omului de tip nou multilateral dezvoltat !!…
    Se pare ca așa ceva e si programul acestui năpăstuiți al sorții,crearea unei generații de cretini pe care să-i manipuleze după cum vor interesele de partid!…
    Pentru acest fapt ar trebui condamnat !…

  16. Doamnă core, strici orzul pe gâște. Tică și Tora? Talmudul? Nu, Doamnă dragă, „ascetul” domn Tică nu cunoaște nici măcar Legile nescrise ale acestul drag pământ, nici legile iubirii și integrarea sinelui împreună cu cel al țării sale al cărui pământ roditor a fost udat de sângele strămoșilor ce ne-a lăsat Stăpâni peste Grădina Maicii Domnului, nu pentru a avea ce est semidoct ce defăima. Dumneata, stimată și dragă core, ești înțeleaptă și dreaptă, nu te mulțumești cu „școală vieții”, ca acest persuasiv domn Tică. E tot mai clar că Dumneata ești o Steluță pe cerul republicii cotidianul, la care caraghiosul domn „profesor” Tică se uită din poziția „de-a Bușilea” la comentariile unei Doamne Adevărate, ca la ceva la care rânjește, dar nu poate atinge, ești ca un avion care zboară, iar „porcul” nu are nimic împotrivă. Doamnă core, cine aruncă perle de cuget curat în noroiul existentei sale în care nu a simțit iubirea, dragostea unui suflet de femeie, de țara care a investit în el. Ce a dat acest Tică Tării Românești, societății, pentru a o numi veceu?
    Doamnă core, stimabilul domn Tică are un suflet pereche pe forum, căci, „nașa” , marile caractere se miros de la distanță. Adevărat, parazitează forumul în registre diferite, dar au aceeași misiune, aceea de a produce scârbă, a jigni, a descuraja și a repeta la infinit, cr știm cu toții, dar sufletele „pereche țin ca orbul de bâtă și au certitudini, niciodată indoieli. Ieri, Doamnă core, Tică avea ocazie să ierte, sperând că va fi iertat.
    Dar nu, o tine langa, ca un gramofon cu plăci zgâriate.
    Timp în care se milogeste cerând atenție și respect.
    Unde discernământ nu e, nema bună credință. Noapte bună, Doamnă core. Noapte albă, domnule Tică, ascultând cântecul de leagăn al copilăriei fără copilarie:”tic, tac, tic, tac…”

  17. Micul gigant, adica Matizul Boc, va propunea scăderea vârstei de vot pana la zece ani. Ca poate asa s-o strânge 30% prezenta la vot ca sa legitimeze un sistem profund nelegitim.

  18. @Core…
    te contrazici
    e mare diferenta intre: „fă altora așa cum ai vrea sa ti se faca” si „Ceea ce vă este urât, nu faceți semenului vostru ”

    este chiar esentza lumii de azi…

  19. Doamna Lingia Decatlonista va face din învățământ exact ce a făcut cocota vopsita navetista de la Cotroceni.
    PS. Aștept momentul când Lingea va ieși la brat cu cocota îmbrăcată in mini și decolteu. Mi-l și imaginez pe el pe tocuri cu posetuta din piele de crocodil edil de Sibiu. O piață cu gen fluid în postura de sluga glibalista.

  20. Dl Johannis după ce si-a pus pe chelie extensii de păr și si-a vopsit căpățâna cu o găleată de Apă Oxigenata în galben-pai ca Titus Steel( actor de filme porno), este cumva in criză de identitate? Ăsta dacă joacă în filme XXX, până dezbracă o femeie intram în Paștele din 2023! M-a dezamăgit ca om politic, ca iubitor de Țară și de Neam, ce ține la chept o naparca, frații Muraru ce scuipă cu năduf pe Românii antisemiti inexistenți! E inconjurat Titus Steel cel blond de la Cotroceni, de Sclaveti, de Lingăi, de Gunoaie Sociale, cum să nu te consideri cel mai Bun?

  21. Pentru a fi suverana România ar fi avut nevoie de un sistem de educatie de calitate. In prezent nu avem nici sistem nici educatie.De calitate nici vorba.

  22. Butoiul cu Untură Ranceda, Ciuca, vrea creștere a impozitului pe case cu 50% necesara pentru creșterea salariului marei mase de primari din cancerul generalizat PSD-PNL! Primăriile aduc cancerul pancreatic PSD-PNL la putere și nu Privații, Prostii, Talpa Țării! E analfabet Butoiul cu Untură Ranceda dar nu e Prost! E mișto prim ministru? E mișto…Vai de România, vai de Sufletele Noastre! Vai de Sufletele copiilor Noștri! Dictatura Prostilor, absolvenților de Vasile Goldis, Ecologica, Spiru….

  23. „Romania educata” a presedintelui Iohannis este cu siguranta singurul lucru pe care dumnealui l-a facut in cele aproape doua mandate de locatar al Palatului Cotroceni. Doar ca insusi presedintele a recunoscut faptul ca programul „Romania educata” a devenit „Romania esuata”. Problema agramatilor aflati la conducerea tarii este alta: in ciuda efortului lor de a distruge invatamantul, acesta va exista si va da an de an tineri de valoare tarii si lumii intregi, fiindca sunt destui oameni constienti in societatea romaneasca ce au ca unic scop in viata educatia copiilor lor.

  24. Faptul ca multi postaci cunoscuti ca useristo-sorosisti alaturi de altii cunoscuti ca diversionisti securisti (pe stil nou maguranesc) o ataca in haita pe Ligia Deca demonstreaza ca fatuca nu le are nici cu progresismul si nici cu securismul. Este o mare bila alba pentru ea. In plus faptul ca a absolvit o unitate de invatamant de top ( nu academiile securiste cu care se mandresc atatia fosti ministri si politicieni) este o alta bila alba in avantajul sau. Am avut prieteni apropiati, bine pregatiti care au ales Institutul de Marina Comerciala din Constanta. Admiterea era grea, concurenta acerba deoarece veneau absolventi de liceu valorosi din toata tara. Dupa ’90 flota Romaniei a fost instrainata dar baietii scoliti la MIRCEA cel BATRAN si-au gasit cu mare usurinta ‘joburi’ peste tot in tarile cu flote mari pentru ca pregatirea lor era cunoscuta tuturor armatorilor. Este adevarat ca in acei ani multi tineri alegeau aceasta cariera care le deschidea poarta spre afara. Dar traditia acestei scademii romanesti de prestigiu s-a pastrat. Este cert ca Ligia Deca are doxa si pregatire suficienta pentru a coordona un minister de doi lei. Poate face si performanta daca isi va aduce alaturi persoane competente.

  25. gigel, eu am tradus ambele afirmatii prin porunca „ce tie nu-ti place, altuia nu-i face!”
    Regulile de convietuire sunt atat de vechi si au fost transmise prin cartile sfinte. Nu inteleg ce se intampla zilele acestea.

  26. Nea Cornel lumea a evoluat iar noi functionam cu n învățământ din anii 50 mai mare rasu.Deschide și mata niște manuale școlare sa vezi ce I acolo…

  27. Deci ne-am fript cu gazul! Imperiul austro-ungar s-a refacut pe filiera economica, retrocedarile ilegale si tradarea romaneasca la varf! Vai Doamne, ne pedepsesti pentru ca l-au ucis pe Ceausescu pe 25 decembrie 1989, Ziua de Craciun? Invatamantul,duca-se pe pustie, la ce bun, pentru munca la agricultura Europei, la sters la cur batrani, la curatenie, la stransul gunoaielor, la furat, la prostitutie, la „injosirea” Romaniei, ce-ti trebuie studii, Bacalaureat? Sa desfinteze ba si liceul, sa avem forta de munca de la 14-16 ani( ca sa-l voteze pe Boc si ai lui)!!

  28. Dacă aveam studiile lui Bogdan Licu, Lucian Netejoru, defundam Latrine de rahat uman! Noroc că impostorii ăștia doi sunt sub „pulpana” PSD! Ați văzut cum vorbește Eduard Helvig șeful SRI? Asta tot „politic” a fost pus! Robert Turcescu cu 12 clase si „Școala Superioară de Jurnalism” având ca profesori Universitari pe Pușcăriașul de SRS și golanul, cuțitul din Brăila de Sorin Ovidiu Bălan este colonel al Armatei Române? Cu Veceul privat de Jurnalism și fără școală militară? Fără Academia Militară? Fără Academia Frunze? Ce a ajuns Haina Militară? Mop de Veceu? Ciuca General cu 4 Stele, Ministru MAPN și prim ministru în care pentru el lb română este ca fierul încins ținut în mână? Soc, scârbă, dispreț, neputință, gol în suflet…Si dl Johannis își Oxigenează părul ca actorii de filme porno (Titus Steel). Oamenii mureau în chinurile Iadului la Balș și Blondul Titus Steel din Cotroceni, inspira ozon(O3) la Azuga? Helvig? Și tu ai liceul pe brânză și curcani ca Vasilică Câțu? Unde ai găsit Doamne Gunoaiele astea Sociale? Unde? Robert Turcescu CO-LO-NEL al Armatei Române? Doamna Core! Nu vă lasă Inima, Pancreasul, Sistemul Imunitar? Ce aveți în suflet? Scârbă sau Venin? Întreb nu dau cu paru’…

  29. ce presedinte minunat avem:

    „Vom operaționaliza România educată, în literă și în spirit, în conformitate cu declarațiile președintelui din această dimineață”

    operationalizarea inseamna sa ne invete pe toti cu a smenuit casele si cum sa ramai cu banii primiti de la banca autriaca?

    o sa devina manual obligatoriu pentru segmentul gimnazial sa se deprinda copiii de mici cu etica si morala prezidentiala?

  30. In orice tara din lume scola nu face populatia mai culta sau mai educata in procent majoritar. Procentul de tineri trecuti prin scoli care depasesc un nivel superior de pregatire este mic si asemanator atat in Romania cat si in America sau alte tari pe care le laudam prosteste. In trecut scoala romaneasca a fost superioara celei de acum, dar numarul mediocrilor era acelasi ca si acum. Este natural, nu toti pot fi de top. Se face caz total aiurea de scoala si educatie. Familia are rolul predominamt. Ce-i la noi este peste tot, este suficient sa vedem giurumelele politice ale altora ce stau cu nasul pe sus. Romania are un numar arhisuficient de oameni capabili a ocupa orice functii si servicii de decizie si coordonare in toate sectoarele de activitate. De ce ti-ar trebui mai multi daca oricum altele sunt metodele si criteriile de angajare si promovare. Toti naucii care se lauda cu o diploma (mai toti insa impotenti daca ar fi pusi sa faca ceva) si fac apologia diplomelor vazand salvarea raului in ele isi dovedesc prin postarile lorinfantile ca diploma pe care o au este inutila cand creierul din dotare este minim.

  31. Prima data a operationalizat conceptul pas cu pas, adica guvernul meu cu Catzu-matzu sa liberalizeze energia, rezultatul il vedem cu totii. Apoi a operationalizat Romania Normala, in care i-a pus la butoane pe alde Ciuca si Campeanu. In Romania normala, un plagiator ii semneaza demisia altui plagiator. Acum trecem la Romania educata cu Ligica Deca, varianta feminina a lui Vladutz Voiculescu. Intre timp toate sperantele se indreapta catre prescriptia afacerilor cu case la Sibiu.

  32. Tica, tu te opresti la cativa oameni pe care-i identifici cu Tara si, daca ei sunt rai, concluzia ta, Tara este rea. Cred ca ar trebui sa-ti ridici privirea, sa-ti largesti orizontul.
    Cineva observa ca se reface imperiul Austro Ungar. Noi ce facem? Ne macinam intre noi? Ce vrem noi? Eu cred ca ne lipseste coeziunea, dorinta de a reusi impreuna, grija fata de aproapele nostru… daca noi ca natie, ne-am dori ceva pentru Tara…
    Dupa mine, vine un partid, pleaca un partid, proiectul de Tara ar trebui sa ramana dar parca singura lor grija este sa-si dea in cap, reciproc. In timp ce noi ne macinam intre noi, Tara ramane frunza’n vant.

  33. Foarte corect , d.le TICA ! In Romania , bugetarii ” speciali ” si copiii lor sunt stapini , iar privatii si copiii lor sunt slugile acestora ! Pe fata , fara fereala , cu cinism nedisimulat ! Foarte corect , d.le Tica ! DAR ACEST ABUZ INGROZITOR VA AVEA SI UN SFIRSIT . Trebuie sa aiba un sfirsit !

  34. Doamna Core! Infecția cancerigena PSD da la firmă Americană de Consultanță 40 000 de Dolari lunar timp de un an, bani publici, bani munciți prin suferința și sudoarea „prapaditilor” plătiți cu salar minim din Privat! Și în Tecuci gravidele nasc pe Marginea drumului, lipsă Ambulanțe! Doamna Core! Au plecat 8 milioane de români în Străinătate! La mai mare! Să rămână cancerele PSD-PNL cu consultanții Americani aici, acum…

  35. Buna ziua, poate ca este o persoana care-si doreste sa faca ceva concret pe zona de educatie si are un atuu formidabil are de partea dumneaei sustinerea Presedintelui, Guvernului si asigurata majoritate parlamentara confortabila care-i va permite sa puna in valoare si sa operationalizeze imediat masurile necesare pentru reformarea invatamantului dupa modelul inaintasului Spiru C. Haret.
    In situatia ipotetica azi cand doamna DECA – fost consilier prezidential pe problema educatiei in cabinetul lui KWJ va balti in inactiune si va tergiversa in mod voluntar orice masuri legislative concrete pe domeniul ei de responsabiliatte si va incerca sa fuga de responsabilitatea asumata sub diverese motivatii mai mult sau mai putin lacrimogene, atunci in mod firesc noi vom fi cei pagubiti si in special tineretul si viitorul acestei tari condamnata la statului de COLONIE a Uniunii Europene ca furinizaor de sclavi moderni, useful idiots pentru a satasface nevoile de menaj, forta de munca de calitate inferioara si piese de schimb pentru bordeluri si alte asemenea stabilimente.

  36. Daca noi romanii, am fi mai responsabili si mai constienti, nu s-ar ajunge aici dar noi suntem dezbinati si nu ne putem impune.

  37. 22,23 — Foarte corect comentariul dumitale , d.le TICA ! Bugetarii ” speciali ” sunt stapini ! Privatii sunt slugile lor ! IN ROMANIA DE ASTAZI ! Foarte corect , d.le TICA !

  38. Care au fost realizarile guvernului Orban ???
    Care au fost realizarile guvernului Catu ??
    Care sunt realizarile guvernului Ciuca ???

    Care sunt pasii inainte facuti fata de trista amintire Dancila ??
    Adica,,, guvernele astea sunt mai bune ??? Ne merge mai bine ??? sau mai prost ???

  39. Vor cobori varsta de la care tinerii pot vota doar pentru ca-i pot manipula mai usor.
    Inainte de 1918 aveau drept la vot doar proprietarii de pamanturi si case, considerand probabil ca maturitatea politica poate fi atinsa doar daca poti gestiona o oarecare avere.
    Astazi, loazele ce ne conduc tara spera ca vor putea manipula adolescentii nostrii pentru a fura inca 4/5 ani.
    Promisiunea reformei invatamantului ce va discredita bacalaureatul ca importanta si va dilua ce a mai ramas din invatamantul romanesc pentru obtinera de voturi arata dispretul suveran al incuiatului Jonnahis si leprelor din varful PNL si PSD.

  40. Majoritatea ROMANILOR au plecat DOAR sa munceasca in EUropa. Piata muncii din EUropa fiind LIBERA.
    Dar si-au PASTRAT si cetatenia cea ROMANEASCA si locuintele lor de pe TARAMUL cel ROMANESC.
    Asta se vede in AFLUXUL de ROMANI care se INTORC in ROMANIA de SARBATORI, in CONCEDII … si dupa NUMARUL celor ce se INTORC, pentru ca se SATURA sa munceasca DOAR pentru ALTII in STRAINATATE !
    Poate cel mai semificativ, despre legatura indisolubila dintre romani si taramul nostru cel romanesc, este citatul:
    „Exilatul este cel care a rupt legăturile cu o matrice care, oricât ar fi resimţită ca adversă la un anumit moment istoric, este totuşi protectoare. Fiecare va fi avut un moment în care a gândit: „fie pâinea cât de rea, tot mai bună-n ţara ta”. Or, acesta este un loc comun primejdios de adânc. El stabileşte că e nesfârşit de greu şi de periculos a încerca să evadezi în necunoscut. Necunoscut înseamnă tot ce nu e „matern”: ţara, pâinea, limba, pământul, cerul, lucrurile, tot ceea ce se leagă de un spaţiu şi de un timp al naşterii, sunt „materne”, proteguitoare.” (Ioan Petre Culianu, Profesor de Istoria Religiilor la Universitatea din Chicago, ucis in 1991 la Chicago, si ingropat in Iasi/ROMANIA).

  41. „BSOG intenționează să dezvolte Proiectul pentru Dezvoltarea Gazelor Midia (denumit Proiectul MGD)
    pentru a produce și a procesa gazele care provin din zăcămintele offshore Ana și Doina și să le
    livreze clienților din România și/sau dintr-o regiune mai amplă. Odată ce va fi operațional, se
    estimează că Proiectul MGD va acoperi aproximativ 10% din necesarul de gaze al României.
    Proiectul MGD va necesita o investiție de aproximativ 400 milioane USD și va fi finanțat de instituții de
    credit internaționale, ale căror politici instituționale impun ca Proiectul să respecte toate legile și
    reglementările aplicabile din România și din Uniunea Europeană (UE), precum și cu cele mai bune
    practici, standarde și linii directoare internaționale de mediu și sociale.”

  42. Partidul te vrea tuns, oagăre! Asta era una dintre zicerile UTC sau UASCR,de pe vremuri, atât de dragi bocului.Care boc avea pleată de activist cultural, cum azi e semnul de armă a activistului neomarxist, redivivus de anii’70, neomarxism care și-a schimbat numele ca organizațiile conaționalilor de origini indiene.După revoluția neomarxistă a educației în școli, la care suntem mult în urma woke murikanilor si a westului, odata cu analfabetismul, partidul te va vrea prost, tinere, nedat prin viață, la vârsta hormonilor si a contestării părinților, numai buna de votat escrocii care umblă cu texte despre extensia magică a categoriei zburătoarelor comestibile.Dacă ar împinge vârsta votului la 35,alfabetizați, cetățeni cu o singuură cetățenie si română din naștere si self dependent,câți nu din partidul boculeac credeți c-ar mai rămâne? Tarei-e c-ar da cu minus si înca un canal.

  43. „BSOG, deţinută de Carlyle International Energy Partners şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, este o companie independentă de energie cu sediul în România care desfăşoară operaţiuni de dezvoltare a resurselor de gaze naturale. În prezent, portofoliul companiei este alcătuit din Proiectul MGD şi două licenţe de producţie gaze naturale, zăcămintele Ana şi Doina din perimetrul XV Midia – Zona de Apă de Mică Adâncime în care BSOG deţine o participaţie de 70%. BSOG este compania operatoare în numele parteneriatului cu Petro Ventures Resources SRL (20% participaţie) şi Gas Plus Dacia SRL (10% participaţie).”
    Concesiunea s-a facut pe 20 de ani.
    Dl Ciuca a anuntat la 28 o6 2022 „momentul istoric”al inceperii producerii gazelor.
    Intre timp , „CEO-ul acestui proiect”se pare ca nu-si respecta nimic din promisiuni,si din articol reiese ca gazele iau drumul Ungariei!Insa ANRE A emis urm.licente:-Licențe și autorizații gaze naturale:
    1. Licenţă de trader de gaze naturale societăţii GAS & OIL KNOW-HOW S.R.L.
    2. Autorizaţie de înfiinţare a conductelor de alimentare din amonte aferente “Proiectului “
    de Dezvoltare Gaze Naturale Midia”, societăţii BLACK SEA OIL & GAS S.A.
    3. Modificarea Licenţei nr. 1870 de operare a sistemului de distribuţie a gazelor naturale
    al cărei titular este societatea MIHOC OIL S.R.L.
    4. Modificarea Licenţei nr. 1872 de operare a sistemului de distribuţie a gazelor naturale al cărei titular este societatea PREMIER ENERGY S.R.L.
    Deci astia sunt traderul gas$oil-un SRL,Black sea oil Gas -societate-furnizor- care alimenteaza din amonte, si distribuitori 2 SRL-Mihoc si Premier Energy .

  44. Deci „proiectul”s-a disipat, in eter sau in neant-avem alte entitati,dar conducta de alimentare o au BLACK SEA OIL & GAS .
    S.A.
    Unde e Romania ?Dl .Ciuca?
    Prin Ligia Deca ,Iohannis sare cu „plagiatul”la gitul ui Ciuca, care este nevinovat in treaba asta!
    NU aveau Romania,premierii anteriori ai lui Ciuca ,400 milioane USD sa faca pt.Romania Midia-NAvodari?
    BA da, aveau, dar Iohannis este calaul si macelarul Tarii, inclestat cu ofshorurile si bancile !
    Cei 400 milioane uSD date de banci acestor ofshoruri,sunt Nerambursabili!
    Ligia Deca este venita sa-l santajeze pe Ciuca, care poate amenda si retrage licentele,dar pt.a nu face asta !
    Este inadmisibl ca virsta de vot sa fie 16 ani!Adolescentul inca nu are discernamint deplin ca la majoratulde 18 ani.
    Si Boc si Ligia Deca sunt agentii Tineretului European,ramura a Miscarii Europene „unite”finantata de SUA-CIA !

  45. Cornel, te rog sa iei atitudine împotriva maltratării limbii romane. Ex: o Coțofana de la RTV, a spus “furtune”, la Roșia Montană. furtun, furtunuri s.n.
    1. Tub flexibil confecționat din material textil, cauciuc, material plastic etc., care servește la transportul, pe distanță mică, al gazelor sau al lichidelor.
    sinonime: tulumbă șloag. CNA-ul doarme, ori este la același nivel cu Ciutacu.

  46. Domnule Darius, aveți abrazul gros, blană pe spinare și limbă umedă, vă lăudați singur și, sunteți fie „oligo”-„freon”, fie. Papagal cu pene jumulite, care se auto excită când Tică redutabilul „falș” intelectual, are nevoie de auto stimulente. De obicei, când are insomnii și vede stele verzi, primite cu drag de la comentatorii cu hard și soft propriu, ne amputat de „ciomul” său personal de idei și imaginație. În acele momente pline de indoieli și neîncredere în propria gândire, în care capul e prea mic în asa carcasă
    coțuroasă, se consultă cu eul său secret (știut de noi toți) și fata un pui viu, pe nume Darius, un apendice și infantilă umbră, peste are Tică, încearcă să sară.
    Da, Tică are dreptate, dar dacă e competent și o somitate în toate domeniile de activitate, să fete și ceva propuneri de îndreptare a vieții social, politice. Măcar să nu mai fie drona troli lor ce înjură România.
    Culcă-te, Tică, scoală-te ca Darius, dar lasă coada jos, schelechaie și taci.

  47. Da domne, are dreptate Boc, vot la 16 ani ! Si puneti naiba urnele alea de vot direct pe sol, ca n-o sa vina ditamai primarul de Cluj cu scara de acasa, ca sa bage buletinul in urna ! (ps : pentru cabina de vot unde o sa voteze Boc puteti sa utilizati perdelele de la casa papusii Barbie !)

  48. @core
    ‘ce tie nu iti place, altuia nu ii face’ este fundamental diferit de ‘fă altora așa cum ai vrea sa ti se faca’
    ortodoxismul foloseste prima sintagma iar cea de a doua este folosita de protestanti si catolici…
    prima sintagma implica rezistenta, cea de a doua cucerire…

    gasesti similitudini de gindire chiar si in mahomedanism…shiitzi si sunitzi…una dintre diferente este similara..

  49. gigel, multumesc mult!
    Din pacate, desi religia ar trebui sa fie un indrumar de conduita buna, istoria are atatea razboaie…

  50. Ce merita oare acest presedinte blestemat care a inselat o tara intreaga cu eticheta falsa de german corect, instruit si bun organizator? Asteptam propuneri. Blestematul Klaus Iohannis a dovedit cu prisosinta adevarata fata a germanilor care nu sunt corecti ba dimpotriva, nici instruiti si nici buni organiazatori. Ba mai mult Iohannis a dovedit cat de puturosi sunt germanii lasati sa faca tot ceea ce doresc ei. Germania ca tara s-a ridicat doar prin cruzime si prin mostenirea disciplinei din Roma antica, care a facut ca o adaunatura etnica de razboinici mediocri sangerosi sa performeze datorita disciplinei. Datorita disciplinei si obedientei fata de autoritati gravata prin educatie timp de secole, o mana de oameni destepti a putut modela intreaga societate germana de mediocri pentru inalta performanta. Blestematul nostru presedinte nu aste nici macar mediocru, este lenes si tampit de-a dreptul.

  51. @Core spune:
    6 OCTOMBRIE 2022 LA 11:03
    Daca noi romanii, am fi mai responsabili si mai constienti, nu s-ar ajunge aici dar noi suntem dezbinati si nu ne putem impune.

    Cine a facut contractele de concesiune pe resurse,cine a stabilit redevente modice,cine a controlat executarea si respectarea acestora,cine a facut PNRR,cine l-a numit pe Ciuca si acum pt.ca acesta a amendat Black Sea etc.,se vrea dat jos?Cine a alocat 2,5 %Nato ,si da totul Ucrainei,a spus ceva vizavi de facturi,inflatie etc.,a luat masuri ca in Ungaria,Polonia etc.? Cunosti ac,secrete,de ce sunt secrete fiind vorba de soc.private ?
    „Noi romanii”?
    Incepi cu sfaturi -„norme de comportament” si te faci ca nu vezi la nivelul necesar,sau nu poti?
    Tica are perfecta dreptate ,dar nici el nu vede ca dirijorul intregului sistem corupt si antiromanesc,aldezastrului este Iohannis,care numeste premieri unul dupa altul in functie de interese straine si nu ale tarii!
    Iohanis isi bate joc de cetatenii tarii, de absolut tot,este factor de instabilitate el l-a pus pe Ciuca,el il da jos,el abuzeaza si dirijeaza institutiile -premierul,parlamentul,justitia pt.afacerile multinationalelor.Secondat de ala finantata de bancile de la Cluj-Helwig!
    NU trebuie sa-ti explic eu toate astea!
    Dar-Tu esti responsabila si constienta de toate acestea?

  52. ileana, cand am enumerat acele calitati, ma gandisem ca daca noi am fi responsabili, constienti de puterea noastra si mai putin dezbinati, am fi impus si am fi votat alta calitate de oameni politici. Altfel, considerandu-ne niste manelisti si cum ne mai numesc ei, s-au organizat linistiti in gasti urmarindu-si interesele de grup.

    Si am avut niste momente revelatoare in care mase mari de romani hotarati, s-au impus.

  53. Ileana cea bună, cine a semnat cu nickul tău?
    Nu e stilul tău,genul deși argumentele par reale, dar tu ești mai bună decât atacul fără noimă. Îți doresc noapte bună.Aj reușit să îl lauzi pe cel nefrecventabil.

    Lui Tică, cel care se laudă și gur cu numele Darius, o altă noapte albă, cu stele verzi

  54. @ core- nu noi suntem vinovați. Vinovați sunt cei cărora le-am încredințat votul nostru. Toți acești asasini economici, spirituali și morali antinationali sunt adevărații vinovați de ceea ce se întâmplă și s-a întâmplat în tara. Noi suntem o masa imensa, fără identitate în spațiul public. Ei sunt persoane cu nume, prenume, funcții și responsabilități. Ei se fac vinovați de dezastrul la care s-a ajuns supervizat de către cocota blonda navetista cu extensie de par și regresie, pana la dispariție, de minte, suflet și inima, adică un sclav parsiv al Occidentului și un antinational scaraoschia fără margini susținut cu multa, multa obedienta de servicii.
    PS. Din oferta de oameni politici ce calitate sa alegi? Cum am putea impune noi ceva, când Licuriciul cel Mare ne impune totul? Sigur, gândul tău e frumos precum un câmp de primăvară, dar din păcate alții ara și seamănă pe acest tărâm și tot ei recoltează. Când va apărea o personalitate nationala adevărată sunt convins ca vom răspunde prezent. Și Doamne cât visez sa apară unul pe acest front al răsăritului apus sau nu?

  55. Atâta timp cât șeful statului este un infractor dovedit, dar (să sperăm că încă 😉 ) nepedepsit, țara aceea este sortită pieirii , mai bine zis disoluției statale. Când individul mai este și un nesimțit sadea, lucru pe care spre deosebire de celelalte , poporul îl poate lesne observa prin felul în care-și duce săptămânal hoitul politic pe banii noștri , sfidând orice reguli de bun simț, și nu pățește nimic și nu mă gândesc la un bolovan care să-i taie calea, sau măcar avântul cu care se aruncă-n avioane , unele chiar private, că deh, obrazul gros se ține bățos, dar măcar să fie obligat să plătească costurile acestea complet inutile , ne putem aștepta la orice măgărie. Dacă o ține tot așa nu-i exclus să facă și ăsta academiciană din Carmen și s-o facă ministresa(tă) la educație în locul ăsteia !
    Bine că n-are copii, că ne-am fi „săsat” cu totul …

  56. Marius! Cine e vinovat? Doru Ioan Taracila, șeful Baroului Călărași, avocat refugiat din Republica Moldova, primul ministru de interne al Frontului Salvării Naționale după 89′ Multimiliardar în Euro in top 500, care a tăiată la fier vechi ultima Fabrica de zahăr din Baragan împreună cu 12 clase, cu gorila analfabeta de Iosif Armas, fost portar la hotelul ARO din Băile Herculane! Taracila are 80 000 de Hectare în Baragan, pune după „Bunul Plac” șefii de Parchete, șefii la DNA, Jandarmerie, Pompieri în Călărași! Rezultatul? Călărași dezindustrializat, delopulat, saracit, înfometat, la 2 metri din cauza parizerului din gheare de pui și a spirtului trecut prin miez de pâine! Cauzatorii? Frontul Salvării Naționale, PDSR, PSD, PSD_PNL, prostia umană, lăcomia, lipsă totala a justiției…Mariuse! Uita-te pe Forum! Gunoaiele Sociale care mă ataca, sunt BE-NE-FI-CI-ARI, filoxere trăind pe vita de vie, Hiene cu hoitul în gură! Examene pe funcții? Extirparea pensiilor necontributive? Eliminarea traseismului politic? Doamne ferește! Robert Turcescu CO-LO-NEL cu un Veceu de facultate privată la Jurnalism unde Pușcăriașul de Roșca Stănescu profesor universitar? Khazarii și evreii este vinovați! Cancerul generalizat PSD-PNL este apă de Trandafiri! Noroc că prostia nu doare! Noroc bun…

  57. Bună dimineața, Ileana! Azi, este Ziua Hoolocaustului, comemorată la Suceava printr-o expoziție în care sunt prezentate documentele vremii, cu liste de evrei trimiși în lagăre de exterminare fasciste, cu onume de oameni care, asemenea nouă, au fost contemporani cu enorociri și atrocități, suferințe, despărțiri și plecare pe un drum fără intoarcere.
    A trecut sărbătoarea de Yom Kipur, ocazie pentru reflecție și iertare. Intr-o vreme când trecutul ne sucește amintirile în suflet, resentimentele nu își au locul.
    Rușii răpesc copii din ukraina și îi duc în „excursii” în „tabere”, dar tu, desigur, ai auzit acest lucru.
    Nu știe nimeni când și cum vom pieri, dacă cineva, vreodată, își va aminti de „Republica Ileana, core, Radu,Marius, justinianus, Miruna,Marin, decei care cu iubire și drag de România, au tranzitat efemer acest forum. Sper ca postările noastre scrise din păcate cu prea puțină empatie si înțelegere a celorlalți, vor trece, cu bune și rele, proba timpului.
    Dar da, un Firicel de speranță putem avea indiferent de religie, sex, vârstă. O mână strânsă, un zâmbet cald și idei comune întru trecerea prin aceste zile, când Faraonul Putin vrea să piară odată cu întreaga umanitate.
    Ileana, Dumnezeu să ne apere pe toți deopotrivă cu familiile noastre. Să ne ajute Dumnezeu, după sufletul nostru!
    Asta. nu presupune iertarea celor care ne batjocoresc, ne mint și ne fură, ne lasă fără trecut și ne fură viitorul copiilor.

  58. @ Drag de România spune:
    7 OCTOMBRIE 2022 LA 7:49

    Nu era un atac fara noima ci diferenta de opinii si viziuni,ceea ce trebuie sa admitem daca nu ne facem idoli din propriile persoane sau ale altora.
    Nu stiu ce-i cu eticheta ta „cea buna”,decliin doar pt.simplul fapt ca nici-un om nu este bun sau rau definotriu si determinant ci un amestec al personalitatii sale bune si rele,constientizindu-si sinele omul incearca si reuseste de multe ori sa-si elimine latura negativa,sau sa o diminueze,evoluind spre ceea ce se numeste sinele superior.Oricum,fiecare are calea sa individuala etc.etc.Doar Fii lui Dumnezeu sunt buni,perfecti etc.
    Nu ma mai enumera in republica cotidianu, suntem toti ai Republicii noastre fie ca vrem sau nu,indiferent cum suntem ca entitati fata de ea.
    Nu le am cu Yom Kipur,reflectia in eul interior cred ca o facem mereu,iertarea insoteste constiinta christica .In limbaj laic se spune ca nimic n este mai greu decit Iertarea.Dar facem eforturi:)
    Sarbatorirea HO priveste pe cei interesati, iti doresc sarbatorire de succes!
    Calea,Adevarul si Viata,nu sunt usoare.
    Core imi este draga si toti cei care incercam,imi sunt dragi,chiar si „idezirabilii”pt.ca ei sunt oglinda noastra asa cum si noi buni sau rai suntem oglinda celorlalti.
    Ideile se ciocnesc pt.ca sunt in miscare-nimic nu e mai cert decit miscarea.

  59. bun – ne bun – nebun rau
    a iubi – a urî
    sarbatoare – comemorare
    superior – inferior
    cuvinte
    cuvinte de drag
    cuvinte care ranesc
    cuvinte care mangaie
    cuvinte care dor

    Zilele acestea se spun multe cuvinte care aprind un razboi si asa absurd si irational…

    Sa ne rugam!
    Sa ne rugam pentru intelepciune!
    Sa ne rugam pentru Pace!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.