Alexandru Rafila a anunțat că luni va fi deschisă o listă pentru cei care vor să meargă în Israel în cadrul unor echipe medicale. Țara noastră este pregătită să furnizeze sânge și hemoderivate, a mai spus ministrul sănătății, la B1 Tv.
Întrebat în ce constă sprijinul, ministrul a spus că înseamnă echipe medicale formate din voluntari și în furnizarea de sânge sau în hemoderivate. Mâine vom deschide o listă pentru voluntarii care ar putea să dorească să meargă în Israel în cadrul unor echipe medicale”, a spus Rafila.
„Astăzi, în afară de discuția pe care am avut-o cu domnul ambasador, și care a luat legătura cu domnul doctor Salmon, care este ministrul sănătății din Israel și care, pentru moment, nu și-a exprimat nicio dorință legată de un ajutor (…), dar am discutat și cu unii dintre directorii spitalelor din Beersheva (…), o localitate aflată în imediata apropiere a teritoriilor palestiniene, și acolo în acest spital, foarte mare, de altfel, pe care eu l-am vizitat la un moment dat, sunt numai puțin de 700 de răniți, adulți, dar și copii. Aveau o anumită nevoie de sânge și de hemoderivate. Mâine dimineață vom examina situația și, dacă vor exista solicitări din partea părții israeliene, cu siguranță într-un timp foarte scurt vom furniza acest ajutor”, a adăugat Alexandru Rafila.
Referitor la capacitatea sistemului sanitar israelian, el a spus: „Spitalele din Israel au fost concepute după un model despre care ar trebui și noi să avem nu numai cunoștințe, să reflectăm asupra acestui lucru. Spitalele care se află pe linia frontului au o capacitate care este variabilă, adică este expandabilă, se poate dubla capacitatea de asistență medicală într-un spital. Ele așa sunt concepute”.
f bine…., dar faceti la fel (Listă cu voluntari , Echipe medicale ) pentru romanii saraci sau saraciti. sau poate ca daca nu vor scrie ziarele internationale nu prezinta interes….pui de Iohannis ce sinteti.