“Livada cu meri”, un spectacol cu suspans, un thriller cu accente comice, la Bruxelles

Cristina Deleanu şi Eugen Cristea

Institutul Cultural Român Bruxelles și Casa de Cultură Belgo-Română Arthis organizează o seară de suspans, anchetă și umor cu scriitorul George Arion și actorii Cristina Deleanu și Eugen Cristea, vineri, 23 februarie, la ora 19:00, la sediul Arthis.

Seara va debuta cu o dezbatere literară între scriitorii George Arion și Alain Berenboom despre romanul polițist inculpat în literatura contemporană. Deși întâlnirea se anunță imprevizibilă, eleganța, noblețea și satira sunt garanții în compania rafinată a celor doi distinși invitați. Dialogul se va desfășura în franceză, cu traducere simultană în neerlandeză.

Întâlnirea literară va fi urmată de premiera spectacolului Livada cu meri, în limba română, thriller-comedie după piesa omonimă de George Arion, produs de Asociația Culturală PERFORM A.R.T. Regia poartă semnătura lui Daniel Nițoi, muzica și efectele sunt semnate de Vasile Manta, coregrafia de Izabela Bostan, iar scenografia de tânăra și talentata Simona Marcu.

Se ia o familie fericită, se adaugă un oaspete de seamă, se pregătește o cină cu pasiune în cel mai mic detaliu, se ciocnesc pahare de whisky și… totul este perfect. Da! Dar ce va face familia Jackson dacă planurile lor sunt date peste cap de o furtună neprevăzută!? Inundațiile pot scoate la iveală secrete ascunse într-un cuplu care pare, în fața oamenilor, perfect !? Livada pe care o păstoresc și care este pentru ei o oază de liniște le poate fi fatală ?! Piesa este un simbol al demenței patologice, al nebuniei morții și al măștii unor oameni aparent normali, dar în esență bolnavi. Mărul, un simbol al cunoașterii, devine în această piesă un simbol al morții și al transformării. Aparența familiei fericite din această piesă nu este decât un avertisment al perfecțiunii ce poate mască, de fapt, moartea, putreziciunea”, apreciază Daniel Nițoi

Din distribuție fac parte Eugen Cristea și Cristina Deleanu, apreciați de public atât în România cât și peste hotare.

Un spectacol incitant, greu de încadrat în vreun gen teatral anume. Îl putem numi un «thriller» cu accente comice pe ici-pe colo. Un spectacol care te ţine cu sufletul la gură, în calitate de spectator nebănuind nicio clipă adevăratul deznodământ al acţiunii. Beneficiind de scrierea plină de măiestrie a autorului George Arion, pe buna dreptate comparat cu un Raymond Chandler autohton, de interpretarea surprinzătoare a îndrăgitului cuplu actoricesc, precum şi de regia plină de inventivitate şi modernism a tânărului actor şi regizor Daniel Niţoi, Amintiri din livada cu meri vă oferă o serioasă porţie de adrenalină şi o oră de captivante recitaluri actoriceşti. Un spectacol modern, plin de semnificaţii ascunse, de emoţii dintre cele mai diverse, care vă va face, încă o dată, să iubiţi splendida şi eterna artă a teatrului de cea mai bună calitate”, afirmă Eugen Cristea

Spectacolul va fi precedat de întâlnirea literară SUSPANS – Romanul politist în viziunea lui George Arion si Alain Berenboom, organizat în cadrul Festivalului literar intercultural Interlitratour 2018

Cu sprijinul : Comisiei Comunitare Flamande, Stedenfonds, Federaţiei Valonia-Bruxelles, Cocof, Primariei Oraşului Bruxelles

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.