Casa de producţie TVR propune spre difuzare, la TVR2, în cadrul ciclului ce aniversează 155 de ani de la naşterea lui A. P. Cehov un spectacol unic, îndrăzneţ şi marcant pentru istoria teatrului din România – „Livada de vişini”, al regizorului Gyorgy Harag (Gheorghe Harag). Spectacolul a avut premiera acum 30 de ani, pe scena Teatrului de Stat din Târgu-Mureş şi are în rolurile principale doi monştri sacri ai teatrului şi filmului românesc: Silvia Ghelan (Ranevskaia) şi Ion Fiscuteanu (Lopahin).
Gyorgy Harag a pus în scenă acest spectacol, la Târgu-Mureş, în ultimele sale luni de viaţă. De fapt, nici nu a apucat să vadă premiera şi spectaculosul décor construit de Romulus Feneş, un imens tunel de pânză albă întărită, un tunel luminos în timp.
„Livada de vişini” este penultima piesă scrisă de A. P. Cehov, poate o concentrare şi o sublimare a propriilor gânduri despre trecerea vremii, despre neputinţa de a schimba ceva, despre imposibilitatea de a opri curgerea timpului. Liubova Andreevna Ranevskaia (Silvia Ghelan) se întoarce de la Paris împreună cu fiica ei Ania (Luminiţa Borta) pentru a salva conacul familiei şi livada imensă şi bătrână de vişini, în pericol să fie pierdute din pricina datoriilor. Ranevskaia refuză să accepte ideea pierderii livezii şi pune la cale, împreună cu fratele ei, Gaev (Mihai Gingulescu), planuri nerealiste de salvare, şi tot amână luarea unei decizii. Până la urmă, livada va fi cumpărată de Lopahin (Ion Fiscuteanu), negustor proaspăt îmbogăţit, fost iobag al familiei, şi va fi tăiată.
Livada de vişini
„Legea livezii cu vişini, dacă nu chiar legea teatrului, este că nu poţi să priveşti în această livadă, sau în această cutie cu miracole, a unui alt spaţiu, a unui alt timp, a unei alte stări spirituale, faţă de cele ale realităţii cotidiene, decât în măsura în care poţi să priveşti şi în tine însuţi, adică într-un alt spaţiu, într-un alt timp şi într-o altă stare spirituală, faţă de cele cu care te-ai obişnuit şi crezi că ţi le cunoşti. (…) Puternica impresie de evanescenţă, de imaterialitate, de părelnic, de ciudat de cunoscut şi totuşi văzut pentru întâia oară, de stranie poposire într-o lume a teatrului dar şi a eului nostru, care ne conţine şi ne păstrează încă amintirile, ne va însoţi pe tot parcursul reprezentaţiei şi va funcţiona ca matrice structurantă a spectacolului, conferindu-i o tulburătoare unicitate în planul expresiei scenice şi al mecanismelor psihologice ale receptării”, scria Ion Parhon în Revista „Teatrul”.
Regizorul Gheorghe Harag (Gyorgy Harag) este o personalitate marcantă a istoriei teatrului românesc şi, mai ales, cel transilvănean. Tompa Gábor, directorul Teatrului Maghiar din Cluj, îl consideră pe Harag drept maestrul şi prietenul său. În urmă cu exact 30 de ani, soţia lui Harag l-a sunat pentru a-l ruga să vină la Târgu-Mureş şi să finalizeze urcarea pe scenă a „Livezii”, căci Harag era prea bolnav ca să o mai poată face. „Spectacolul era gata, decorul nu era gata. Din cauza prelungirii execuţiei decorului, care era un tunel al timpului extraordinar, decorul lui Romulus Feneş pe care Harag nu îl văzuse niciodată.” Maşiniştii şi scenograful au lucrat frenetic, au cusut decorul imens direct pe scenă, încercând să dea premiera înainte ca boala să îl răpună pe regizor.
Tompa povesteşte: „Eu am făcut două lucruri, am pus spectacolul în spaţiul decorului, căci nu aveam ce să intervin la actori, şi am făcut luminile. Spectacolul era extraordinar şi în spaţiul gol. Era un hău imens de 23 de metri, atât era profunzimea scenei. La început Lopahin venea din sală şi pipăia cortina, care se deschidea şi descoperea o a doua cortină de tul care acoperea restul scenei. Nu îţi dădeai seama ce era în spate, căci se vedeau doar umbre, siluete, ale lui Firs, Duniaşa, servitorii care aşteptau. Când dinspre sală soseau Ranevskaia şi ceilalţi, această perdea albă se ridica încet şi ţi se tăia respiraţa, lucru rar în teatru, ţi se dezvăluia un spaţiu extraordinar. Era un spaţiu metaforic, şi simplu, şi concret, era şi vegetal într-un fel, în interiorul acestei prelate groase, albe, erau lipite fâşii de tifon care creau impresia de grădină în floare. Nu erau flori – flori, nu era naturalism. În profunzime erau doar câteva elemente de mobilă, care păreau aproape pierdute.
Şi în spate răsărea soarele – o perdea albă luminată cu un oranj.”
Doi magnifici actori, Mihai Gingulescu şi Silvia Ghelan
Actorii din distribuţie au adus în spectacol, asemeni regizorului care se ştia grav bolnav, nu doar un rol, ci o parte a propriei fiinţe. Silvia Ghelan suferise o tragedie personală, ca şi personajul Ranevskaia, care pierde un copil. „Firs, jucat de Aurel Ştefănescu, un actor tânăr, de 40 de ani şi care se mişca asemeni unui bătrân, mergea ca el, îşi trăgea picioarele ca el”, continuă Tompa Gabor. „La final, când se prăbuşeşte acest decor şi rămân pereţii goi ai teatrului de unde nu mai e ieşire, Firs vine şi bate cu palma în podeaua scenei şi repetă «Eu am să rămân aici», cuvinte-testament pentru extraordinara dorinţă de viaţă a lui Harag.”
Regizorul nu a văzut premiera, nici decorul finalizat pe scenă, dar spectacolul a dăinuit şi a generat „un pelerinaj extraordinar din toate părţile. Ţin minte întâlnirea cu Pintilie, care venise împreună cu Clody Bertola şi Alexandru Paleologu”, evocă Tompa acea perioadă. George Banu pune această „Livadă” pe lista marilor montări ale textului cehovian din întreaga lume, alături de Giorgio Strehler, Peter Brook, Anatoli Efros, Stephane Braunschweig, Andrei Şerban, Peter Stein, Lucian Pintilie etc.
Iată ce scria profesorul George Banu în volumul ”Livada de vişini, teatrul nostru”: ”Violenţa mutaţiei culturale pe care o trăim astăzi m-a făcut să asimilez, la un moment dat, destinul cărţii cu acela al livezii de vişini. În plan lăuntric, acest lucru îmi întărea hotărârea din tinereţe, când, alegând teatrul, şi nu filmul, mă alăturam celor din tabăra presupuşilor învinşi… A scrie despre Livada de vişini înseamnă pentru mine a înfrunta raporturile pe care pot să le am cu tot ceea ce mă alcătuieşte. A gândi despre livada cehoviană capătă, pentru spectatorul care sunt, sensul unei interogaţii despre ceea ce mă preocupă aici, teatrul şi cartea. Viaţa mea nu are sens fără Livada de vişini, recunoaşte Liubov. Aici nu e voba să deprinzi înţelepciunea detaşării, ci, dimpotrivă, să păstrezi până la capăt forţa ataşamentului. Astăzi, când negustorii reconvertiţi ai iluziilor trecute fac carieră, o asemenea încăpăţânare poate părea suspectă, dar nici teatrul, nici cartea nu pot cunoaşte soarta ideologiilor infirmate de istorie. Boala a atins nenumărate livezi, a căror soartă îi umple de deznădejde pe captivii îndragostiţi ai acestora. Complexul livezii se află în miezul neliniştii lor. De aceea, subiectivitatea şi anonimatul trebuie conjugate: livada de vişini aparţine fiecăruia şi nimănui”.
Tompa Gabor consideră că spectacolul ar fi meritat un destin mai fericit. „Spectacolul a avut o soartă vitregă, nu s-a programat destul, a fost scos de pe afiş destul de repede. «Livada de vişini» a lui Harag poate fi aşezat lângă marile spectacole reprezentative ale teatrului românesc, precum «Revizorul» lui Pintilie, «Lear» al lui Penciulescu, «Furtuna» lui Ciulei, «Leonce şi Lena». Nu a avut parte de această recunoaştere. El ar fi putut să fie un spectacol care este menţinut în repertoriu de la an la an, precum anumite spectacole mari, «Faust»-ul lui Purcărete de la Sibiu, sau «Unchiul Vania» al lui Andrei Şerban, de la Teatrul Maghiar din Cluj. Spectacolul nu s-a jucat decât doua stagiuni. Era un spectacol-testament, un spectacol-cântec de lebădă, un spectacol care cred că este poate cel mai bun spectacol din istoria Teatrului din Târgu Mureş.
In memoriam – Portret Gheorghe Harag
Scenă din spectacolul de la Târgu Mureş peste care pluteşte o senzaţie de imaterialitate
Înaintea difuzării înregistrării cu „Livada de vişini” de la ora 19:10, Casa de producţie vă propune un documentar despre regizor: „In memoriam – Portret Gheorghe Harag” de la ora 18:30 pe TVR2, realizator Daniela Ciolan. Singurul supravieţuitor în urma deportării întregii familii la Auschwitz, Harag a absolvit întâi actoria, la Cluj, unde a şi fost angajat şi unde în 1948 debutează ca regizor. După ce obţine şi licenţa de regizor, pleacă împreună cu întregul an de absolvenţi ai Facultăţii de Teatru din Cluj, la Baia Mare, unde fondează trupa maghiară, care se va muta mai apoi la Satu-Mare (1957). În 1960 îşi dă demisia pentru a se dedica exclusiv căutărilor sale dramatice „Aveam 35 de ani, cunoşteam deja toate secretele meseriei. Ca director, am avut în continuu tangenţă cu organizarea şi pedagogia lumii artistice. Dar am început să simt că nu mă satisface în totalitate, îmi lipsea evoluţia calitativă. (…) Spectacolele pe care le-am regizat între 1958 şi 1960 aveau toate aceeaşi schemă, m-am repetat, nu puteam aduce nicio noutate. (…) Îmi aduc aminte cum îmi spunea într-o zi Lucian Pintilie: «Eşti cel mai bun regizor realist. Mai ştii şi altceva în afară de asta?» (…) Iar atunci, într-o noapte mi-am spus aşa: a sosit timpul să iau o decizie în ce priveşte viaţa mea! (…) Oare ce să fac: să aleg să rămân un fel de idol viu? Oare să încep să fac demersuri să mă depăşesc pe mine însumi? Riscam să pierd tot în cazul în care noua cale se dovedea a fi greşită. Am hotărât în decursul unei singrure nopţi: trebuie să risc!” (Nánay István (coord.): Teatrul lui Harag György, Editura Pesti Szalon, 1992).
„M-a salvat de un defect pe care îl au toţi regizorii”, povesteşte Alexandru Darie, regizor şi director al Teatrului Bulandra din Bucureşti, în documentarul-portret Gyorgy Harag. „Într-o zi m-am dus la repetiţii. I-am ascultat ce i-am ascultat pe actori şi la un moment dat a zis «hai la o bere, că nu am nici o idee». Până atunci, eu credeam că regizorul trebuie sa fie veşnic pregătit, cel care ştie tot, poate tot, înţelege tot.” Pentru scenografa Doina Levintza, colaborarea a început cu o cerere grandioasă: „Mi-a propus un altfel de «Azil de noapte» (Cluj, 1979), cu 150 de figuranţi şi fiecare să fie un personaj. (…) mi-am dat seama că era un regizor de care aveam nevoie, aveam o mare nevoie. Am cunoscut un om care era atât de creativ, de extraordinar şi de bun, de o bunătate şi cu o bucurie a vieţii cum nu am mai cunoscut pe nimeni. Acest om m-a marcat foarte tare.”
Livada de vişini, un spectacol antologic
În zilele de 4-7 iunie 2015, György Harag este comemorat de Teatrul Maghiar de Stat Cluj, unde a fost regizor principal, împlinindu-se 90 de ani de la naşterea şi 30 de ani de la trecerea sa în nefiinţă. În cadrul evenimentului memorial vor fi proiecţii cu înregistrări din spectacolele regizate de György Harag; se va organiza o masă-rotundă în cadrul căreia, împreună cu invitaţii teatrului, se va vorbi despre spectacolul „Azilul de noapte” regizat de György Harag în anul 1979 la Teatrul Maghiar din Cluj. În foaierul teatrului, o expoziţie extraordinară, cu documente inedite din arhiva teatrului, va oferi publicului clujean, şi nu numai, o imagine complexă despre montările de la Cluj ale regizorului, iar într-o secţiune aparte vor fi costumele semnate de Doina Levintza.
Spectacol realizat în anul 1985, preluat de TVR de la Teatrul Naţional din Târgu Mureş
În distribuţie: Silvia Ghelan, Luminiţa Borta, Marinela Popescu, Mihai Gingulescu, Ion Fiscuteanu, Cornel Popescu, Vasile Vasiliu, Livia Doljean, Dan Ciobanu, Monica Ristea, Aurel Ştefănescu, Cornel Răileanu.
Scenografia Romulus Feneş
Echipa tv: regia de montaj Emilia Andreescu, operator şef Ovidiu Druga, regia TV Silviu Jicman
Teatrul de televiziune este un proiect coordonat de Casa de producţie TVR şi difuzat pe TVR 2 în fiecare seară de luni, şi în reluare marţi de la ora 19.00.
