Procurorul șef al DNA Laura Codruța Kovesi a denunțat miercuri seară un „festival disperat al inculpaților”, în urma acuzațiilor din ultimele zile, susținând, în cea mai pură retorică politică, că este un atac care vizează „îngenuncherea statului român” și „umilirea societății”, „umilirea cetățenilor”.
„Nu se falsifică probe în DNA, pentru oricine încalcă legea se iau măsurile legale. Nu cred că acest atac este întâmplător. Asistăm la un festival disperat al inculpaților, în care persoane trimise în judecată, condamnate, spun neadevăruri, părți de adevăr. Nu e vorba de Kovesi sau procurorul șef al DNA. DNA nu este un om, este o instituție și cred în acest lucru. Acest atac nu este despre Kovesi, ci despre procurorii care și-au făcut treaba în ultimii ani și vizează îngenuncherea statului român, umilirea societății. De ce suntem atacați? Că ne-am făcut treaba. Justiția este într-un asalt de peste un an de zile. Dacă ne uităm cine atacă, vedem inculpați condamnați, trimiși în judecată, oameni care au bani, resurse, posibilități și doresc decredibilizarea actului de justiție. Azi, se pare că nu e atât de grav dacă ești acuzat sau condamnat”, a susținut Laura Codruța Kovesi într-o conferință maraton, de aproape două ore, la sediul DNA.
Kovesi a anunțat că a cerut DNA Ploiești „un raport scris” privind stadiul dosareor vizându-i pe membrii familiei Cosma şi aspectele presupus nelegale, care a fost trimis și procurorului general.
Șefa DNA a amintit că Vlad Cosma și Mircea Cosma au fost condamnați în primă instanță, că au invocat în fața judecătorilor cereri și excepții, inclusiv cu privire la legalitatea administrării probelor, care au fost respinse.
După condamnarea în primă instanță, membrii familiei Cosma vizați de anchetă au încercat să obțină un act care să-i ajute la reducerea pedepsei, potrivit acesteia.
Conform șefei DNA, fostul deputat Vlad Cosma s-a prezentat la DNA din proprie iniţiativă şi a făcut denunţuri.
„Vlad Cosma a făcut mai multe denunțuri la DNA. A venit din proprie ințiativă și a făcut denunțuri. Nu a fost căutat de procurori. Nu pot să vă confirma în câte dosare a primit identitate protejată”, a declarat Laura Codruța Kovesi.
Întrebat dacă ar fi cazul să solicite demisia procurorului șef al DNA Ploiești, Lucian Onea, așa cum s-a întâmplat în cazul lui Mircea Negulescu, Codruța Kovesi a spus că nu are toate elementele pentru a face acest lucru: ” DNA nu înseamnă Negulescu. În acest moment, nu am toate elementele pentru a îi cere lui Onea să plece din DNA sau să demisioneze pentru că apar înregistrări în care spune <da, bine>”.
Chestionată totodată despre plângerea liderului PSD, Liviu Dragnea, care a reclamat că nu i se respectă dreptul la apărare pentru că DNA refuză să îi pună la dispoziţie dosarul în format electronic, Kovesi a spus că îşi rezervă dreptul de a nu comenta declaraţiile inculpaţilor.
”Îmi rezerv dreptul de a nu comenta declaraţiile inculpaţilor. Are dreptul să ceară o copie după dosar. Tariful e stabilit printr-un ordin scris. Noi respectăm drepturile omului”, a afirmat Kovesi.
„N-am niciun motiv să-mi dau demisia”, a anunțat Laura Codruța Kovesi, răspunzând unei alte întrebări.
VIDEO prima conferință a lui Kovesi de la instalarea sa în fruntea DNA
.
Am si eu cateva nelamuriri! Cum poate procurorul șef al DNA Laura Codruța Kovesi sa falsifice probe? Nu cumva alta este explicatia atacurilor impotriva ei? Puterea ei se rezuma doar la prioritatile dosarelor pentru trimitere in judecata.Nu cred ca se poate intocmii dosar penal doar din „gelozie”;sunt martori,denuntatori,exista probe care trebuiesc verificate conform unor proceduri care necesita timp.Inculpatii stiu ca ajunsi in sala de judecata au sanse mici sa scape!O poartita este la sefa DNA care poate sa intarzie dosarele pana la prescrierea faptelor. Este posibil ca acest lucru sa se fi petrecut si in trecut deci din aceasta cauza infractorii „acuza” actualul procurorul sef. Bartolomeu
,, Festivalul ” imbecililor din parchete tinde către apogeu … ! Chirurgul Irinel Popescu , mai nou , este sub control judiciar pe cauțiune … , DNA-ul își face TRIABA … ! După ce DIICO-ul l-a pus bine pe Lucan , iar … , alte editat magistrate l-au aranjat și pe Burnei și pe Lascăr … , în Romănia , probabil cu excepția inimilor de la Tg. Mureș , nu se mai face niciun transplant … ! Iată avantajele Romăniei de pe urma acestor editat de la DNA și DIICOT … romănii să mergă în Occident să se trateze cu sute de mii de euro , de ce să o facă cu cîteva mii acasă … ?! Iar , romănii de rînd , să-și ia rămas bun de la viață pentru că ,, Noi suntem DNA-ul și ne facem TRIABA … ” . Asta e TRIABA acestor nenorociți , în loc să pună stavilă furturilor de zeci , sute de miliarde de euro din avuția țării … . Nenorocirea e și mai mare atunci cînd , la ordin , în spatele acestei lupte înpotriva Romăniei , se încolonează instituții ( prezidențială ) , televiziuni , parlamentari … , și tot soiul de hărbari nemernici vănduți intereselor străine …
Dupa 3 zile si trei nopti a ajuns pe masa doctoritei scrisoarea prin posta militara cu revocarea militienilor. Posta a ajuns in aceiasi zi, dar banditii au pus scrisoarea la pastrare fiindca au citit-o cu dedicatie. Toti suntem cinsiderati niste prosti. Distanta de 2 km dintre MAI si DNA s-a parcurs maxim in 30 de minute cu ambuteiajele din Bucuresti. Totul e minciuna in jurul doameni K. Daca si in caz de razboi doamna K citeste scrisorile de la MAI dupa 72 de ore degeaba le mai citeste. Romania nu mai exista pe harta lumii. Concluzia:vinovata total si lipsa de responsabilitate!
Urita parodie!
Daca nu se da legea raspunderii tuturor in fata legii cu grille de pedepse nu se poate stavili acest stat politienesc al procurorilor+securistilor_+judecatorilor incompetent+corupti+mediocrii!
Mediocrii da caci acestia sunt parte a acelor tortionari de dinainte de 1989 si acum copii lor!
Mai mult trebuie data legea competentei si toate posturile ocupate prin concurs dar fara influenta securistilor!
Pina atunci acestia sunt tortionarii care se cred Dumnezei1
Ion – legea aia trebuie sa priveasca toata lumea, sa dispara imunitatile in spatele carora se ascund cei mai mari escroci politici pe care i-a avut Romania vreodata, pe langa judecatorii si procurarii care sunt vinovati. Kovesi, aseara a dat raspunsuri corecte si la obiect, ferindu-se sa cada in capcanele intinse de jurnalisti, capcane care au fost aruncate mereu si cum multa ravna in fata lui Kovesi, dparm, doar va da un raspuns care sa cada sub incidenta politicului, dar … nu s.-a agatat de politica ci doar de meseria pe care o practioca. Tocmai asta i-a inversunat pe ‘chibitii /acolitii escrocilor politici’, ca nu se pot agata de vreun raspuns al lui Kovesi prin care sa o atace. KOPVESI are o ‘mare bika alba” prin raspunsurile date aseara, in ciuda inversunarii acolitilor polititci.
Mai lipsea sa apara bAsescu sa o intrebe. Mai FATO da cu dosarul revolutiei ai terminat. Nu mai accept scuze. Asa, sever si incruntat cum era el prin 2011-2012 :D
Daca aveti timp si rabdare sa cititi comentariile, aceleas,i dezastroase, veti intelege de ce PSD si gloata ce o inconjoara nu poate pica. Sunt multi, prea multi ca ceva sa se intample. Kovesi trebue scoasa zic panglicarii. Probabil loviti si ei pe ascuns de inca puernica DNA. De ce un om cinstit nu are probleme cu DNA. Sau cati dintre milioanele de romani sunt anchetati de DNA ????. O vor scoate pentruca marea majoritate a noastra ne luptam zi de zi cu minciunle ce ne inconjoara. De toti acesti prozelit. Rusine acestor murdari ce isi pun nume false. numai sa-si arate nemutumirea ca inca nu sunt lasati sa fure cat vor.
Bai balabala, asta este numele tau sau labalaba ? Asta nu este nume fals ? Tie nu iti este rusine cinstitule ? Pe tine te lasa ai tai sa furi cat vrei ?
Daca nici acum lulutza nu pleaca acasa impreuna cu toti complicii sai, vom avea dovada ca in colonie dicteaza doar cei doi stapani: ue& sua… Colonia numita si Romania ar trebui sa fie preluata efectiv de cele doua puteri protectoare, exact ca in 1878….la Berlin..si nu numai…ce Constitutie, ce corp electoral, ce partide ce legi, ce Parlament, ce guvern, ce presedinte….!? Directive si atat! Visul de aur al cupolei aplicat cu succes pe aici…si apoi pas cu pas si in alte parti….
Gladiatoarea dă explicații pentru orice , în cel mai idot stil … , în schimb , de 12 ani de cînd e în fruntea parchetelor , niciun caz de furt la nivel național din patrimonl statului , adevărate acte de distrugere a statului romăn , nu a făcut obiectul grupărilor de crimă organizată conduse de Koveși … ! Niciunul … , nici cînd era în fruntea PG , și nici după ce a venit la DNA . Deși SRI-ul , Curtea de Conturi … , au trimis note de constatare cu marile hoții din Romănia , adevărate cadouri sau ,, mură în gură ” , instituția de forță implicată în lupte politice și în promoarea inereselor multinaționale în țara noastră , DNA-ul și căpcăunu(a)l ”
din untea sa , nu au făcut nimic pentru combarerea corupției … , ba mai mult , a favorizat-o … !
Kovesi, singurul sef al unei institutii a statului care respecta si care a comunicat cu cetatenii contribuabili. Ce deosebire intre aceasta profesionista si olguta care mai ca nu ii bate pe cetatenii ce nu inteleg ca le face un bine cand ii tranforma din pensionari in asistati sociali sau cand trebuie sa aduca bani de acasa! Ce diferenta monumentala de inteligenta si curaj intre Kovesi care raspunde timp de doua ore la intrebarile presei independente si aservita fata de guvernul vasilicai care se ascunde in studiourile lui gadea si da raspunsuri citite de pe foi la intrebari siute dinainte! Comparati conferinta de presa a lui Kovesi cu conferinta lui ciordache”alta intrebare” ca sa va dati seama de diferenta intre profesionisti in drept si amatori! De aseara Kovesi m-a castigat ca fan.
marga , diferenta este ca Olguta este aleasa iar Kovesi culeasa…. Asa ca nu mai lauda poama ta.. Ca a vorbit ca orice taliban care a facut studiile acasa cu oile….
Cum spuneam; postacii clocotesc! S-a văzut asta după primele minute din prestația de aseară a lui Kovesi. Acum, serios, voi chiar credeți că aveți capacitatea să manipulați așa, în stânga și în dreapta, de parcă toată lumea, și în mod special, e spălată pe creier precum votacii voștri? :))
În fond, la așa miniștri, așa postaci! :))
Ce mai Violet, tu esti de pa Marte ? Esti Alba ca zapada ? Vad ca tu clocotesti … Ce toti care nu sunt ca tine trebuie……
Daca nu iti place ce vezi nu te uita pe site-ul Cotidianul. Ai Hot news , DC 24, B1, Realitatea TV, TVR 1 cu EMMA Zeicescu (frumos infiltrata), uneori PRO Tv (dupa cum mai bate vantul), si o multime de ziare online care sprijina statul perpendicular si justitia stramba.
Acolo imi sunt sterse postarile pe care oricum pot sa le fac dupa ce imi trimit amprenta , copie dupa bi si nr. cont in banca… Asa ca scutestene …
A dat un recital jalnic de minciuni , la foc automat ! Ca sa spui , dupa atatea dezvaluiri , ca derbedeii de Onea si Portocala , deocamdata nu sunt vinovati , ca asteapta Insp. Judiciara si ca n-aveai instrumente sa-i dai afara, dar pe Iorga ai mazilit-o rapid , ca n-aveai cum sa-i cunosti pe toti (partial corect) , dar sa spui ca DNA-PH sunt cei mai buni , cum vine ? Ca sa spui ca inregistrarea cu ea dand ordine , este falsa , este o insulta la bunul simt al oamenilor cinstiti din aceasta tara ! Nu mai bine recunostea mizeriile si-i dadea afara imediat ? Dar desigur nu putea , ca i s-ar fi intors in cap , ca un bumerang ! Rusine si mizerie maxima !
Nemernica nu a spus nici un cuvintel despre cei retinuti fara probe si achitati in instanta! Si mai ia apararea lui Portocala si Onea, doi mafioti ordinari! O mincinoasa care merita pentru tot raul facut, inchisoare pe viata, sa nu mai auzim de ea!
Sub masca jovialitati, clocotea nemernica!
N-a raspuns concret la nici o intrebare. Numai lozinci care sa justifice abuzurile. Mai sunt adormiti care s-o creada pa aceasta Ana Pauker II.
Eu nu-mi amintesc ca vreun politician sau un conducător al oricărei instituții din țara asta să fi mai participat vreodată la o asemenea conferință de presă, să răspundă la tot ce le-a poftit buricul unora să întrebe, să facă față tirului de întrebări aproape două ore, și fără să bea un strop de apă.
În rest, postacii pesede pot să scrie ce vor pentru un bănuț, că simțul penibilului l-au pierdut oricum demult, asta dacă l-ar fi avut vreodată…
Ce mai Violet, la tine totul este pe banuti ? Si ii iei inainte ?
@Pimp:
Chiar eram curioasă cine se simte primul? :))
Kovesi era conoscuta si nu se astepta nimeni la alt gen de ” conferinta de presa „. Limbaj sarac de om cu pregatire precara. Doar nu a ajuns in acea functie prin concurs, a ajuns ca a pupat ghilul Imparatului basit si a jurat atunci supunere neconditionata. Tot timpul a spus ca respecta legea, ca inculpatii ataca DNA, trilili si tralala.. Mai aveam putin si credeam ca este incarnarea lui Giovanni Falcone ( scuze pentru folosirea numelui acestuia asa de aproape de al lui Kovesi ). Dar cand l-am vazut si auzit pe Onea ( nistul ) am crezut ca este seful gangsterilor ( sau asa o fi ?) . Privire de ” mad dog ” , limbaj de mobster ce mai … Acestia sunt cei care ne apara de „Corupti ” ? Sa ne facem ca nu vedem cum sunt acestia recrutati sunt organizati ? De ce la DNA nu se da concurs pe post ? Sunt numiti cu mandat, cei obedienti ( si slab pregatiti), iar la cea mai mica nesupunere, gata am retras mandatul… DNA, DNA , parca sunteti copiii lui Lavrentiy Beria…..
BRAVO Kovesi!
Il astept pe Tudorel s-o revoce pe dna Kovesi pe BAZA scandalului de la televiziunile Mogulilor penali!
A-propos, aseara la TVR 1 la Emisiunea Romania 9 a lui Ionut Cristache(fost la Antena 3, se vede de la o posta!), in timp ce pe burtiera rula „Kovesi il lauda pe Portocala”, dl Bogdan Chiriac ii da lovitura lui Cristache si spune: „Prestatia dnei Kovesi din aceasta seara a fost EXCELENTA”!
Regasiti emisiunea pe Site-ul TVR!
Iar la Antena 3, Gadea si compania FIERBEAU inventand minciuni!
BRAVO Kovesi!
Hai Tudorele, muta1
@lili Esti cam plecata cu sorcova, sau atita minte ai, adica deloc!
Cotidianul va rog sa-mi publicati comentarul!
Ca in bancul cu Itic „toti au dreptate” – adevarul e ce spun,iar neadevarul, minciuna si tradarea e ce ascund fiecare (cu gusa lui). Binenteles ca ciocoi democratiei se vor perceputi ca victime (iar pentru ei cei saraciti si ramasi pe drumuri / pribegii tuturor strainatatilor sunt toti niste fraieri), cum la fel de adevarat este ca jocurile anticoruptibililor, aplicatori de lege si tehnicilor de investigare de nivelul anilor 50, sunt dupa indicatiile primite in plic de la oculti care si-au insusit industria, infrastructura si resursele romanesti – intangibili ai justitiei romanesti.
Cata minciuna!! cata ipocrizie la aceasta fiinta umana. Este uluitor cum o tara intreaga sta in genunchi in fata acestei Plagiatoare!! de la Prezident..prim ministru..justitiei,,oamewnii politici mari barbati de stat!!plus presa noastra draga damboviteana independenta sic!!ce numai pridideste a o pupa la dos pe Plagiatoare!!ce chipurile ar reprezinta justitia din Romania, iar doamna Plagiatoare o adevarata zeita si luptatoare impotriva coruptiei. In fapt si in drept doamna Plagiatoare era pe mana atat cu Portocala Negulescu cat si cu Onea in a falsifica si inventa probe in dosarele cu pricina de la Dna Ploesti.Ba mai mult, dansa se bucura extrem de mult la schemele!!pritocite de Portocala si Onea prin care se prefabricau probe false in acele dosare, dupa cum reise clar ca buna ziua din inregistrarile cu pricina.Daca antena 3 Tv. nu iesea cu inregistrarile clanului interlop Bercea Mondialul, cand oferea Mormanul de Dolarei lui Mircea Basescu, nici la aceasta ora asta nu patea nimic. Avea grija impostorea sa tina dosarul la sertar pana la pastele cailor.Acum Luluta ii cere lui Portocala si Onea sa se verifice singuri !!daca au savarsit abuzuri.Uluitor asa ceva. Cat mistocreala la adresa Iobagilor. Stelu
Saracu de tine, cu postarile astea ale tale, o inshiruire numai de jigniri,insulte, injurii, etc. fara logica, fara argumente, etc. faci numai deservicii lu „gaspadin dughin si nu mai primesti nici macar solda aia redusa!Reorenteazate! Panimaesh?! Pupici de la, „stalin si poporul rus…”
voi,care comentati peaicea, deci nu credeti spusele unui procuror-sef al romaniei, in schimb credeti bazaconiile unor inculpati. chiar asa v-au luat mintile alde gadea&co?
Doar n-o să cred ce spun oamenii despre Epoca de Aur. Voi urmări o casetă cu discursurile lui Nicolae Ceaușescu pentru a afla realitatea.
Gura pacatosului adevar graieste: „asistam la un festival disperat al inculpatilor…in care inculpati condamnati, in care inculpati trimisi in judecata SPUNE adevaruri” . Dupa cum se balbaie, vorbeste dezarticulat, minte de ingheata apele. Cand un om este constient ca minte si nu are antrenamentul necesar, da in balbaieli. Pe alocuri, „spune adevaruri”. O mincinoasa. Toate probele DNA sunt compromise dat fiind faptul ca la Ploiesti se falsificau probe.
Cotidiene! Mercenarule! Trebuie să recunoști că d-na Kovesi a fost bună. Chiar dacă tu n-ai voie să publici asta.
Luati o @#$& sus penalilor
Vine vine ziua @#$& penali
bravo Kovesi, te-ai kkat pe trupa infractorilor si lingailor lu dragnea! Romania este de partea ta!
Lamureste-ma te cheama ovi sau Romania?
Codruța a fost în seara asta superbă!
Corect, ai dreptate! Ai vazut ca insista mereu ca … si-a facut treaba. Daca o studiem, fara sa fie nevoie de multa atentie, vedem ca la gabaritul ei face, intr-adevar, foarte multa treaba. Daca, in alte situatii a mintit fara nerusinare, aici o cred, in sensul ca face multa treaba. E chiar superba!!
Lamentabil, o prosteală pe față a românilor din partea unei doamne procuror, personaj sinistru cu reflexe din ce în ce mai staliniste. Sistemul calcă totul în picioare, iar drepturile individuale sunt ignorate, ba chiar încălcate. Un individ nu se poate opune unui sistem, este victimă sigură. Hăitașii doamnei procuror sunt de necontrolat, sunt semizeii timpurilor noastre. De luat aminte! Oamenii obișnuiți nu știu că totul este posobil.
PENIBILITATI si argumente ridicole ale lui kovesi, cu texte gen Iohanis, de care rad si copii !!!
ESTE PREA MULT, DNA SI JUSTITIA TREBUIE CURATATE DE ASTFEL DE ELEMENTE NEGATIVE CARE MANJESC NOTIUNEA DE JUSTITIE !
AVEM NEVOIE DE DNA SI JUSTITIE DREAPTA CU O MORALITATE PROFESIONISTA SI ASTFEL KOVESI SI AI SAI ACOLITI TREBUIE ELIMINATI , DACA NU SE FACE ACEASTA INSEAMNA CA SUNTEM COLONIE DEPENDENTA LA CHEREMUL ALTOR FORTE STRAINE OBSCURE …..
Imaginati-va un ciobanesc german dresat sa latre la comanda. Kovesi a latrat la ziaristi pe tot parcursul a ceea ce s-a numit conferinta de presa. Practic, la toate intrebarile a raspuns acelasi lucru. A furnizat presei si telespectatorilor informatia ca e incoltita.
Adevarul este ca si ziaristii (fatucele) sunt vai de mama lor! S-au nascut in libertatea pentriu care au murit idealistii poporului roman si nu stiu cum a fost in socialismul stiintific!
O plagiatoare mediocra, slab pregatita profesional, cu un bagaj sarac de cuvinte pe care le mai si stalceste( salar, decapare)ajunsa si tinuta pe pile in fruntea dna, se crede mare justitiara.
Oh, da, „slab pregatita profesional”, pai se compara ea cu „valorile” PSDiste plagiatoare de „geniu”, absolvente pe seara la celebrele fabrici de diplome PSDiste, plus semianalfabete si care chinuie Limba Romana la fiecare deschidere de gura, care MINT de dimineata pana seara fara jena, care manipuleaza votantii prosti semianalfabeti din sudul subdezvoltat si din Moldova saraca, mintiti de 28 de ani de PSD!
NU se compara, evident!
Va gasi PSD un analfabet pres ca s-o inlocuiasca pe dna Kovesi!
Rusine, mincinosilor si hotilor!
A-propos, dna Dancila „specialista in relatii cu Brussels-ul”, a MINTIT Marti de 2 ori::
1) A spus ca NU a fost invitata la Parlamentul Europena la dezbaterile pe Modificarile la Legile Justitiei, desi Europarlamentarii opozitiei au atacat-o chiar in PE ca NU a venit desi a fost INVITATA!
Adica, invitată să susțină cauza puterii, în calitatea de Premier al României și ca europarlamentar cu ani grei de experiență, Cariera INVOCATA până la exces de Dragnea la titularizarea ei in fruntea guvernului, Viorica Dăncilă a lipsit.
A fost INVITATA, uite dovada ca a MINTIT:
„La inceputul dezbaterii, liderul europarlamentarilor PSD, Dan Nica, a cerut ca ministrul Justitiei, T. Toader, sa vorbeasca in plen.
Moderatorul insa l-a refuzat, afirmand ca INVITATIA a fost trimisa Premierului Romaniei, si NU ministrului Justitiei.
„Am trimis o INVITATIE Premierului Romaniei, care nu e aici, NU putem schimba regulile ad hoc”, a declarat acesta.
2) Le-a spus jurnalistilor ca NU a discutat despre Justitie la intalnirea cu Ambasadorul SUA!
La solicitarea DIGI 24 si a AGERPRES, Ambasada SUA a CONFIRMAT ca s-a discutat depsre Justitie!
Concluzie: 2 Minciuni dintr-un foc, mare „valoare” Vasilica Viorica, FIX pe placul lui Dragnea!
Uite cum MINTE Vasilica Premierul Romaniei!!!
„Premierul a precizat Miercuri că la întâlnirea avută zilele trecute cu ambasadorul SUA, Hans Klemm, NU a discutat despre Legile justiţiei, ci doar despre „câteva principii”. Afirmația sa vine după ce Ambasada a anunțat că subiectul A FOST ABORDAT.
„Nu a fost… au fost câteva principii, nu a fost o discuţie pe legile justiţiei. Deci, nu am avut cu domnul ambasador o discuţie pe legile justiţiei. A fost o AMINTIRE(!!!), ca să spun aşa, câteva principii discutate, NU referitor la legile justiţiei”, a afirmat Viorica Dăncilă, după ședinţa Comitetului Executiv Naţional, notează Agerpres.
Ambasada SUA a precizat MARTI, la solicitarea presei, că premierul Dăncilă și ambasadorul Klemm au discutat despre legile justiției, în cadrul întrevederii de luni.
Comunicatul Guvernului de Luni NU spunea nimic de discuția privind Legile Justiției.”
Va intre sincer: Dvs, ce parere aveti?
Cum il vedeti pe Premierul Romaniei care MINTE in asemenea hal?!
Mai kopeikarule, vezi-tzi de Daddy&Tarry, astia care au ramas repetentzi in fiecare ciclu de invatamant si de guvernul de semianalfabetzi; de totzi natangi astia shmenari care distrug tara si-i umilesc pe romani! Panimaesh!
Nu a facut-o Dorel doctorita? Dorel a scazut mult in ochii mei garantand ca Evanghelie astfel de specilisti in stramb! Sa se spele cu ea pe cap incepand cu ora 18.00! Domnul klema, cat mai rezistati cu lampasul aprins de Macovei, Nuland si Chichirau la Bucale?
– sustin DNA, sustin laura codruta
Totul pentru front, totul pentru victoria finala impotriva poporului roman!
Ori …, te suspectează șefii de infidelitate și vrei să dai asigurări pubice , demne de peirioada cu … al nu știu cîtelea Congres … ?
Dai in DNA, dai in fabrici si uzine… cum se identifica ei, procurorii cu limbajul ala infect (nici ea nu era departe in inregistrari) cu societatea romaneasca.
Toti suntem niste prosti! Camerile video mint si tebanii spun adevarul! Eu propun sa le desfiintam din intersectii si din codul penal fiindca acetse camere video mint fiindca sunt puse in functiune de niste penali! De ce v-am crede pe domneavostra doamna K daca camerele video mint? Camerile video sunt penale? Sa le arestam si sa le dam un ciocan in integrat sa le invatam minte ca nu respecta legile fizicii. Ce parere are domnul prezident, ca profesor de fizica? Camerele video mint?
In sfarsit poate toata lumea sa vada nivelul intelectual si profesional al sefei DNA! Nu am de ce sa-mi dau demisia! He he fatuca zbuciumata, ba ai toate motivele: de la 4,5% plagiat la parada (festivalurile) catuselor zornaite, la implicarea totala in „campul tactic” al caricaturii numita justitie sri din Ro, la toate porcariile facute cu ascultari si interpretari ilegale, la procurori care falsifica dovezi, la poftele tale de sacrificare de prim-ministrii inregistrate de unii sau altii si care ti-au dezvaluit caracterul, practicile si mai ales implicarea totala in cea mai odioasa politie politica de la comunism incoce. Astea si multe altele ar fi trebuit sa te faca nu numai sa-ti dai demisia dar sa te si cari din aceasta tara. Ai adus, cu atitudinea si comportamentul tau , DNA-ul intr-o situatie de totala neincredere, de descalificare profesionala! Ai transformat lupta anticoruptie intr-un circ ieftin si de prost gust, ai decredibilizat-o total. Esti infiorator de neprofesionista inclusiv in aceasta conferinta de presa. Ai o situatie de acuze publice grave si tu vii cu imbecilitati de genul „atacuri ale penalilor”? Cam cat de neprofesionista poti fi cand nu vrei sa admiti ca procurorii tai s-au dat in stamba facand ilegalitati peste ilegalitati? Cat la suta din condamnarile de la CEDO ale Romaniei se datoreaza practicilor dictatorial staliniste ale procurorilor din subordinea ta si a judecatorilor din odiosul camp tactic al sri?
Doamne , cîtă TRIABĂ are gladiatoarea în gură … !!! După gravitatea și repetarea disperată cu nesaț cu care rostește această TRIABĂ , se pare că e una … , foarte mare …
EU zic ca are CAFIA, maro sau zat:)
stiti ce se ascunde sub aceste declaratii tehnice, legate de proceduri legale? incompetenta profesionala si mamageriala. este tipic pentru cei care conduc discretionar, prin forta si incapabili sa faca un colectiv, o eghipa sa fie eficienta! e plin de astfel de manageri fara absolut niciun fel de idee despre a conduce.
haideti sa plingem pe umarul lui kovesi si sa o compatimim… nu stie nimic! ce mila mi se facu…
eu sint mic nu stiu nimic, tata-n pod be…. oaia!
ha ha ha ha ha ha ha
Directia Nationla Abulica!
Nimeni n-o intreaba: „Baschetbalisto ce cauta serviciliiiii in campul tactic al justitiei?”
buzarnescu ostapenko 6-1, 3-2
e muult mai intersant decit simiorcaielile dulcineei de la dna…acolo e cu greata. la tenis e demnitate si onoare.
ole!
6-1 6-3! Bravo Mihaela! rusine kovesi!
Kovesi – gruparea mafiota Dragnea & CO: 1-0. Bravo Kovesi, Rusine infractori propritari de ziare
ori n-ai creier, ori n-ai cap: dragnea-kovesi 1-0 pentru ca s-a dus dracu condamnarea! adica munca dna a fost o munca de toata jena. adica aia pe car eo pupati in dos si bot in acelasi timp v-a tras clapa!
stii de spune asta, desteptule? ca gruparile carora apartin astia cresc sau descresc in relevanta cind vine vorba de influenta aici. deci gruparea care o sprijina pe kovesi avea interesul sa-l fiarba pe dragnea. grupul care il sustine pe dragnea le-a dat peste degete. tu, un nimeni in drum, nu intelegi nimic din ce se intimpla si aplauzi ca prostu jocurile de suprafta. tristule…intre timp Romania plateste sute de milioane pt un eveniment despagubit de nemti din anul 1959! habar nai pe ce lume traiesti!
Penibila Corduta
Da, asa spun si ” marii deontologi”, aia de la varanu-tv si mogulitza-tv, ca i-i mai rau de cat in timpul lu’Vishinsky, iar adevaratzi nostri martiri nu sunt Maniu, Mihalache, Brateanu; adevaratii „martiri” a tarii sunt, Daddy, Varanu, Mogulitza, „preacuvioasa blonda of plescoi”, mazare, fam.cozma, etc., oameni „saraci si cinstitzi” si care „se jertfesc pe altarul tarii” pentru „binele” romanulor”! Hooo…jos lulutza!Pupici, de la „stalin si poporul rus…”!
O data cu Kovesi, minciuna si asasinarea psihica pur si simplu bantuie cu indemanare in gura ei. Am ascultat-o acum in conferinta de presa cum inunda cu valuri de minciuni lumea, Doamne, cat abuz de putere! De ce nu o dati afara?
Vorba lui Negulescu -zdrente ;tupeu si nesimtire atacat este poporul si societete !MAI SA FIE ,CE HIDOSENIE SI GALMA DE CARACTER IMPARTE DREPTATEA !
L’ETAT S’EST MOI -DAI IN MINE DAI IN TINE DAI IN FABRICI SI UZINE – IN STATUL DE DREPT !
Magistrala Kovesi. Bravo, merita o statuie. Cred ca lui Dragnea i-au trecut fiori prin sira spinarii cand Kovesi i-a spus: daca furati noi o sa va prindem. Extraordinara aceasta femeie !!!!!!!!
ha ha ha ha ha ha ha ha
2 lei ciunga, 3 lei punga!
In orice tara cu Stat de Drept si condusa democratic doamna K era suspendata impreuna cu procurorii de la DNA Ploiesti si deschisa o ancheta privind inregistrarile cu probele masluite. LA noi sefii Camerelor Dragnea, Tariceanu, prim ministrul Romaniei Dancila, Presedintele Romaniei Iohanis TAC. LE E FRICA SI DE UMBRA LOR. Uitati ce oameni politici avem, uitati-va cine detine puterea in Romania: doamna K si DNAul care poate face ce vrea cu oricine in tara. Asta e mesajul. Tara asta a apucat si barbati adevarati: Mihai si Stefan se bateau cu turcii direct, astia din zilele noastre votati de milioane de romani se ascund in vagaunile palatelor pe care le ocupa cu nevrednicie…vedeti de cine e aparata tara asta la o adica?
Razi tu razi ciuma rosie , dar nu e rasul tau….
e, cum sa nu fie risul meu? da sint sigur ca tu nu esti prezent in viata ta, ca scrii timpenii inutile…