Președintele Klaus Iohannis și-a reafirmat vineri susținerea față de Laura Codruța Kovesi și DNA într-o nouă declarație făcută la Bruxelles, afirmând că nu i-a plăcut „prestația” lui Tudorel Toader de joi seară și nu au fost exprimate motive temeinice pentru revocare.
„Nu am văzut raportul, nu a văzut nimeni raportul pe care s-a bazat domnul ministru. Însă prestaţia pe care a avut-o aseară, sincer, nu mi-a plăcut. Nu ştiu în ce măsură cele prezentate reflectă raportul sau nu. Ce ne-a prezentat domnul ministru a fost total lipsit de claritate şi la o primă citire pe diagonală a fost lipsit şi de temeinicie. Nu au fost motive temeinice pentru a propune revocarea. Spun acest lucru fiindcă legea prevede destul de detaliat ce anume se urmăreşte când se întocmeşte un astfel de raport”, a declarat președintele.
Întrebat dacă are obligația să o revoce pe Laura Codruța Kovesi, Klaus Iohannis a precizat: „Am auzit aseară, printre multe lucruri care nu m-au convins, şi un lucru care pare interesant exact în această conjunctură. Dacă legea prevede o posibilitate sau tradusă o oportunitate, atunci ea nu poate să fie cenzurată. Deci, dacă legea spune că preşedintele revocă, atunci este chestiune de oportunitate politică dacă revocă sau nu revocă şi doar preşedintele poate să hotărască acest lucru”.
Chestionat cine va analiza raportul ministrului Tudorel Toader, președintele a afirmat: „Avem la Administrația Prezidențială departamentele de specialitate și vor face o analiză serioasă pe juridic și constituțional”.
Klaus Iohannis a fost de asemenea întrebat ce va spune în cazul în care va fi întrebat de partenerii externi despre acest demers, ținând cont că în rapoartele MCV este lăudată activitatea DNA. „Este clar că unii vor fi nedumeriți. Alții, probabil, își vor pune și alte întrebări și, cu siguranță, acest demers nu va duce spre îmbunătățirea imaginii României”, a răspuns președintele.
Hai , lasati vrajeala ! Tranca – tranca , tranca – tranca … ! Daca aveti ceva concret de spus la ce am scris , daca nu ,…… , poate aveti treaba si va retin … !
Cum poti determina corul de laudatori patimasi sa vada realitatea din DNA?Daca Johanis ar spune:Da ,a gresit Kovesi!credeti ca s-ar schimba ceva in „logica” bolnava a „admiratorilor” care vor sa se evidentieze pe ei insisi in profunzimea analizei politice?Pe langa patimasii cu simbrie,se alipesc si sustinatori care vaneaza ce da bine la piata,ce vrea sa asculte televizomanul.In epoca in care accesul la informare este ciuntit de dorinta de confirmare a propriilor pareri superficiale e inutil sa vii cu margaritare in albia porcilor dar e necesar sa-i bagi in cotetul propriei mizerii morale pe purcelusi.Asta se face prin persoane care au dovedit capacitatea de a retine ce au invatat si de a practica ce au retinut.Aici nu e vorba de lovituri de tenis de aceea comentatorii iubitori de sport ar fi bine sa continue cu sportul ,aplaudacii cu pupatul iar guvernantii cu practica puterii politice.De la Grecia antica trecand prin Roma antica exercitarea puterii s-a facut in exces uneori dar intotdeauna barbati de stat au corectat erorile cu sacrificii.Cand nu s-a mai putut corecta o eroare politica sau juridica a disparut statul respectiv.Absurd inseamna sa aperi un lucru gresit si care este catalogat ca atare de alti ganditori din domeniu.Suntem martori la manifestari ale absurdului in media doar pentru ca vorbitorii sunt incapabili sa analizeze un text oficial preferand sa-si verse propriile neinpliniri in oprobiul public.
Ia auziti ce zice prezidentul nostru: „Nu am văzut raportul, nu a văzut nimeni raportul pe care s-a bazat domnul ministru. Însă prestaţia pe care a avut-o aseară, sincer, nu mi-a plăcut.” Nu inteleg ce trebuia sa-i „placa”?!?!?!? Daca nu citise raportul, la ce s-a referit? La freza ministrului Toader?? Pentru ca, o sinteza a raportului si concluziile sale, le-a auzit o tara intreaga, numai dl. Presedinte, nu!!! (Era din nou plecat la plimbare!!). Si mai cred ca nici de Constitutia Romaniei nu a auzit. Sau, vorba dnei. Guseth: a citit-o, dar nu o intelege!! Mai degraba asa!!!!
In schimb prestatia gastii de procuinfractori de la Ploiesti i-a placut domnului presedinte.
Dincolo de parerile patimase dintr-o parte sau cealalta cateva concluzii ies la suprafata; a)Raportul a fost elaborat dpdv juridic in proportie de 90% (10% a fost dpdv imagine, chestia cu denigrarea Romaniei, dar cu impact major). b) profesional Kovesi a devenit o nulitate. Chiar daca ramane in functie nu va mai avea nici un gram de respect, credibilitate sau, cel mai grav, autoritate. Indiferent cat de cinica si nesimtita e Kovesi nu va mai putea avea nici o autoritate. c) un singur punct din cele 20 enumerate de Tudorel Toader o desfiinteaza total: incalcarea repetata a constitutiei!!! Asta a fost constatata nu de Toader ci de Curtea Constitutionala! O data poate fi o greseala dar de doua ori este deja perseverare diabolica (parafrazand) si in orice caz incompatibila total cu o persoana pusa sa apere legea. Cum poti lupta pentru stat de drept si apararea legii incalcand chiar tu si in mod repetat, legea fundamentala a statului, Constitutia? Orice aparare devine inutila. d) Toader i-a pus un bulgare de jar in mana lui Johannis pentru ca apararea lui Kovesi inseamna ca sustine incalcarea legilor si inca a celei fundamentale. Chiar si Johannis a trebuit sa o inghita si sa zica ca trebuie studiat raportul. SI inca ceva, asa cum sunt taberele la ora actuala se naste susceptibilitatea ca Kovesi este puternic implicata politic in una din tabere, ceea ce naste indoieli cu privire la corectitudinea si neutralitatea institutiei pe care o conduce. Raportul este intr-adevar devastator. Cum zicea cineva, Kovesi e „o moarta vie dar nu stie”. Eu cred ca stie! Nu inteleg de ce nu se retrage!
A acceptat pentru ca stia foarte bine ce mizerie colcaie in justitie si ca asta ii va sufoca pe toti,vinovati sau nevinovati.Intotdeauna in istoria lumii apare la momente potrivite cate un om al momentului.Dorinta fiecaruia ar fi ca acel om al momentului sa fie presedintele statului.L-as da ca exemplu pe Obama.Dar presedintele roman nu poate pur si simplu sa fie la inaltimea momentului critic actual.Nu il lasa cultura,sentimentul ,interesul.Tudorel ,stapan pe materia juridica le-a rasturnat in cap zoaiele juridice in care se spala „copilul de maine” al justitiei.Sa stie lumea ,sa afle toti cum s-a construit gloria DNA.Dar asta nu e tot.Trebuie controlat intreg sistemul de justitie.Vanatoarea de vinovati nu e justitie.Cu modul speculativ si incult a lui Dragnea,cu aerul superior dar plin de superficialitate a lui Tariceanu nu se poate reforma justitia si nu numai ea.E nevoie de stiinta de carte si curaj.Asta face Tudorel Toader.Felicitari.
Si totusi cu ce il santajeaza mafia securisto-nomenclaturist-pecerista pe Tudorel ? Santajul a inceput de la acceptarea de a fi numit de coalitia PSD-ALDE ministru al Justitiei ? Tudorel Toader ajunsese pe culmea pe care si-ar fi dorit-o orice profesionist al Dreptului : judecator la CCR , profesor universitar , rectorul Universitatii ,, Al. I. Cuza ” din Iasi , membru al Comisiei de la Venetia ,…. ! Mediu academic , recunoastere internationala , …. ! Ce-si poate dori mai mult un om ? De ce i-o fi trebuit balamucul asta in care a fost amestecat ? De ce i-or fi trebuit toate ironiile la care este supus si zoaiele pe care foarte multi i le arunca acum in cap ? Eu cred ca NIMENI in situatia academico-profesionala a lui Tudorel Toader nu ar fi acceptat functia de ministru ala Justitiei in acest moment ! Si totusi a acceptat ! De ce ? Sa fie acel hiatus in biografia lui Toader si activitatea ca procuror dupa ce a absolvit facultatea ? Tudorel Toader absolva liceul ( Focsani ) in 1979 si urmeaza cursurile Facultatii de Drept Iasi in perioada 1982-1986 . Ce a facut Tudorel Toader intre 1979 – 1982 ? A fost scolit in alte institutii ? Eventual undeva pe langa Aeroportul Baneasa ? In 1982 Tudorel Toader este repartizat PROCUROR la Panciu ! A facut ceva nelegal in dosarele pe care le-a anchetat ? Cineva are dosarul lui Toader din Arhiva SIPA si il santajeaza cu niste lucruri nu prea ortodoxe din dosare ?
Hoge, iti faci de ras Islamul care nu numai in vechime era servit de oameni instruiti si morali! Toader poate fi eventual
invinovatit ca nu a propus-o pe ipochichimena pentru revocare din februarie 2017, o avocata securista chiar invocand acest
argument ieri seara la RTv pentru a anula demersul actual, intarziat, dar perfect intemeiat!!!Eu de exemplu, l-am atacat
ca a tot amanat aceasta decizie, permitand infractoarei sa-si mai faca un an mendrele, dar acum nu-i contest reparatia
facuta in ultima clipa, asa cum a folosit avocata securista, o bruneta boita de varsta a 5-a, precum coloana a 5-a, dar
pentru a ataca Raportul. „Investigatorul” personal al lui Basescu,Tolontan, era la prezentarea raportului cel mai vocal
obstructionist fanatic, de inteles, caci daca pleaca kövesi, Base ramane descoperit, dosarele inchise de ea explodand…
Câtă impertinență și aroganță din partea unui profesoraș de fizică să facă aprecieri privind prestația în meserie a unui profesor universitar în drept, care are și o importantă activitate judiciară. Alegațiile cretinoide de aici cum că un asemenea om ar fi folosit în argumentația sa emisiunile A3 dovedesc doar prostie sau se adresează celor slabi de minte. Tudorel Toader și-a bazat fiecare dintre motivele invocate pentru revocare în mod riguros pe fapte ale LCK și pe articole din legi sau din Constituție, nu pe bazaconii din emisiuni TV.
Si_au facut astia treaba(mare)asa de bine ca i_or facut nesimtitori pe unii.Pute rau dar tradatorii se strfoca si_si fac traba cu spor si harnicie.
Si-a luat-o peste bot mutalaul, normal ca nu i-a placut!
Pentru dupa plecarea de la butoane, portocaliii nu si-ar fi lasat tocmai retragerea si punerea la adapost neplanificate, stiau ca pot conta pe cei din tabara adversa care aveau probleme de acelasi tip. Semnele cooperarii intre politicienii de diferite orientari au existat mereu.
lucrurile sint evidente in ce-l privste pe iohannis. prestatia sa este tipica unui individ submediocru, rau itentionat, infatuat, orgolios peste masura. primitivsmul comportamentului vine din lipsa calitatilor umane. este exact acelasi tip ca si basescu insa nu smecher ci rudimentar.
un proverb sasesc spune „fie hanz cit de prost numai inalt sa fie sa ajunga la slanina si cirnati” asa si cu astia doi.Asa sa-i ajute Dumnezeu !Dupa fapta si rasplata!
Neamtule ,adevarul doare pentru muritori.El este balsam doar pentru filozofi ,ca de exemplu pentru Emmanuel Kant,tot neamt si el dar de alt calibru:”CERUL INSTELAT DEASUPRA MEA SI LEGEA MORALA IN MINE” sunt cuvintele care il inalta in eternitate pe acest geniu al umanitatii.Tudorel Toader ,cu abilitate si barbatie de aceasta data ,a facut indirect radiografia societatii romanesti pe care tu o conduci.Acest putregai ascuns al societatii hraneste plimbarile tale .Acest adevar sta imbracat in haina minciunii la masa Europei iar tu tii isonul infractorilor din justitie,noul tip de infractori protejati de statul pe care il conduci.Nu vrei sa recunosti o realitate pentru simplu motiv ca ti-a lasat-o mostenire ca pe un talisman ,in ultimile 10 minute de intrevedere, Basescu la plecare din mandat si pentru ca ti-ai inchipuit ca aceasta este parghia pentru putere.Este parghia pentru putere ,dar nu pentru tine ci pentru Kovesi.Nu vei putea convinge pe romanii care au invatat carte si gandesc logic indiferent daca sunt tineri sau batrani de faptul ca tu aperi o cauza .Tu protejezi o sursa de ilegalitati continue care distrug justitia in numele luptei anticoruptie si asta pentru ca cineva a intuit ca poate sa-si faca o trambulina politica din acest subiect.E ridicol sa fii prizonierul faradelegilor fara ca nimeni sa ti-o ceara.Sau poate tocmai aceasta e regula unui presedinte in Romania?
Dom.prezident e cam prins intre ciocan si nicovala,asa ca Luluta va fi la loc comanda,in caz contrar,fie ii arata pisica sforarul sef din statul paralel fie gasca lui Livache,va pune de-un referendum,pentru ca si el e din statul asta,aripa cealalta…Una peste alta,cel mai castigat va iesi Tudorel,impartialul si asta pe bune,fiind curat pe maini,dupa ce s-a spalat precum Pilat si asteapta razand,dupa colt…
nu ti se potriveste textul..nu esti cine te dai…dar e musai sa scrii , ordinul se executa de cate ori trebuie, asa-i ? si nu pari nici ca ai fi inteles ceva pe subiect …dar daca te stradui precis reusesti pana la urma..Hai, ca se poate !
Romania se apropie repede de Germania anului 1933 !.
Serban Nicolae, intr-o cearta la Antena 3 cu avocata Ingrid Mocanu, CONDAMNATA in dosarul ANRP: NU se ajunge la suspendarea presedintelui Iohannis. Pe actuala Lege, NU este obligat sa o revoce pe Kovesi.
„In niciun caz” NU se va ajunge la suspendarea presedintelui Johannis, daca acesta refuza revocarea sefei DNA. a spus Serbean Nicolae la Antena 3, motiv pentru care a fost certat de avocata I. Mocanu, aflata in platou.
Aceasta a ridicat vocea la Nicolae, care intervenise la telefon, si a insistat ca Presedintele TREBUIE sa fie suspendat daca accepta „abuzurile” comise de Kovesi.
Liderul senatorilor PSD a fost intrebat daca se va demara procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis, si a raspuns: „In niciun caz. Pentru a merge la suspendare, ar trebui INCALCARI grave ale Constitutiei”.
Raspunsul acestuia a provocat o reactie dura a avocatei Ingrid Mocanu, aflata in platoul Antenei 3: „Este foarte grav ce spuneti!” i-a spus aceasta, insistand ca refuzul revocarii este motiv de suspendare si acesta trebuie suspendat, intrucat inseamna ca accepta „abuzurile” facute.
Senatorul PSD a declarat de asemenea ca, potrivit Legii in vigoare, Presedintele NU este obligat sa accepte automat propunerea de revocare.
„Ba da, este obligat!” a insistat din nou Mocanu. „Ati citit articolul? Mai citi-l o data!” s-a rastit acesta la Nicolae.(articolul din Luju.ro!)
Nicolae: „E parerea dvs, presedintele NU poate fi obligat, NU as face speculatii, e prea devreme, inca nu s-a dat avizul CSM care ma astept sa fie covarsitor negativ.
Luju.ro isi poate permite sa faca speculatii, eu NU, dar prin natura functiei NU vreau sa dau sfaturi sau sa ofer alternative” a spus Nicolae.
Inca de aseara, Razvan Savaliuc de la luju.ro a intoxicat presa ca Johannis NU poate Respinge Propunerea lui Tudorel!
Rusine!
Linisteste-te! Iohannis o va revoca si o sa-ti gasesti alt job, poate chiar mai bine platit.
Securist-o, acum iti place de Nicolae, alta data il gratulai drept conlocuitor, bine, nu de calibrul conlocuitorului din Deal, dar nu incetai sa-l denigrezi, ca pe toti…”penalii din stanga”, pe cei din „dreapta” protejandu-i! Cum e cu acel
drept la opinie care nu trebuie neaparat sa surprinda adevarul? Deodata „ciumatii rosii” spun adevarul, bolsevica inepta?
Nu stii decat sa citezi din „clasici”, dovlecelul tau fiind incapabil de produs idei proprii. Tu nu intelegi ca Serban e
un soldat credincios al tatucului Ilici care se afla in corzile statului ceausist paralel ca obiect de schimb? Intre PSD
si Ilici o sa opteze intotdeauna cu Ilici! De fapt, nu contesta atat posibilitatea suspendarii Anticonstitutionalului, cat
indirect demiterea Anticonstitutionalei de catre acesta,care sa-l aduca in situatia de a fi suspendat,ceea ce pentru Ilici
inseamna „plutonul binemeritat de executie…judecatoreasca legala”!!! De ce Lulutza nu l-a trimis in judecata pana acum
pentru crime impotriva umanitatii la lovitura de stat pe CIUMATUL ROSU SUPREM, faptura imorala?
nICI NOU MU NE PLACE CĂ AI FĂCUT CASE DIN MEDITAŢII, IMPOZIT AI PLĂTIT ???…… MĂ OPRESC ACI DAR MAI SUNT MULTE CE NU PLAC !!!!!!!
Convingerea mea este, ca Iohannis l-ar fi preferat pe Liiceanu care sa tina un discurs frumos, patetic, fatarnic si lingusitor in favoarea doamnei Kovesi, in locul lui Tudorel Toader, care a vorbit in cele din urma cu chibzuiala, aratand adevarul si folosind libertatea, asa cum trebuie sa fie ea, scuturata de praf, ridicata din cutituta veche si scoasa la iveala, nelasandu-se intimidat de nici o privire taioasa si rea, care ii porunceste sa taca. In Romania s-a ajuns mult prea departe cu dictatura, oamenii traiesc in teama si cu teama fara sa fi savarsit nimic rau, deoarece cei care se impotrivesc nefiind de partea parerilor presedintelui, devin minimalizati si priviti cu dispret, devin 2penali” iar statul, numai un stat de drept nu mai pare a fi. Imaginea Romaniei peste hotare este dirijata de sus, adevarul este prezentat stramb, este deformat, si asta numai pentru a mentine in functie specimene care desfasoara o activitate ce apara nu cetatenii tarii, nu imaginea adevarata a Romaniei, ci pe presedinte cu intreaga lui haita care o data ce a pus mana pe putere a transformat tara, subliniez inca o data, in orice altceva, numai in stat de drept nu.
Acum isi arata adevarata fata, sustinatorii infractorilor penali din PSD-ALDE, cei care sutin in continuare „vanzarea si distrugerea definitiva a Romaniei. Sustinerea infractorilor nu pot fi decat ‘dusmanii Romanie si romanilor’, dusmanii si tradatorii tarii, nu poti sa te declari romani si sa-i sustii pe cei care distrug legile, care vor sa distruga o institutie care cerceteaza infratiunile penale ale politicienilor. Nici nu mai are importanta cine este presedintele Romaniei, important este ca DNA sa cerceteze infractiunile economico-financiare savarsite impotriva Romaniei si romanilor. Distrugerea DNA de catre politicieni sustinuta de acolitii inconstineti ai acestora va insemna devastarea Romaniei. EU nu recunosc ca reprezentant al meu pe ACTUALII PERLAMENTARI – TRADATORI DE TARA.
Ce prestatie, ba? NUMAR DE CIRC, in toata regula! Dati-va din dreapta, ca sa nu-mi filmati hartoagele (subliniate si adnotate de altii, probabil)…daca nu, plec…treaba voastra…puneti-mi podiumul, daca vreti, binee…luati podiumul, nu vreau…voi citi in diagonala…ca nebunul la sah…stati sa beau apa…plata…imi mai trebuie si lamaie…ia uiteee, cati se ofera sa-mi dea lamaie, ce dragut…o sa pun raportul INTEGRAL pe sit…in seara asta…ce, plavanilor, ma crezurati?…o sa-l pun maine la pranz…da’ tot sinteza asta de 36 de pagini…cum, de ce sinteza?… ce, credeati ca-l am pe-ala de o suta si de pagini…lucreaza Abra…scuze, lucreaza unii la el…nu-i stiu, ca eu pe la televiziuni trec mai rar…daca v-a placut show-ul sa veniti la circ si saptamana viitoare…ca am o conferinta de presa in care si raspund la 2, poate chiar 3 intrebari…cum, de ce saptamana viitoare?…credeti ca eu am capul lu’ Codruta, sa raspund pe loc la zeci de intrebari…eu ntrebuie sa stiu inainte ce-o sa ma intrebe aia de la A3, RTV, TVR, Sputnik…ca la altii nu stiu daca o sa mai am timp sa raspund…
Bai individule din Cotroceni, crezi ca noua ne place de moaca ta? Noi ne-am saturat de abuzurile lui Kovesi si sleahta ei penala, din care, dupa cum se vede, faci parte! Ar trebui sa-ti fie rusine si daca o susti in continuare pe Kovesi, du-te cu ea! Nu-ti simtim lipsa!
Nu i-a plăcut ce a auzit ? Cum să-i placă ?! E ca şi cum i-ai cere unui inculpat ( că tot îi place lui termenul ăsta…) să-i placă sentinţa de condamnare ! Penibil, dar de înţeles : corb la corb nu-şi scoate ochii !
plăvane, ca să-ţi placă ceva, trebuie să înţelegi acel ceva, lucru imposibil la tine! N-o să fii în stare să te ridici la nivelul lui Toader, nici cu 100 de rachete Saturn, aşa că mai bine, du-te în staul şi rumegă….
Nici chiar sistemului securist din Romania nu I-a placut prestatia lui Tudorel Toader!
De vina sunt acele puslamale de parlamentari gen:I nastase,Macovei,Udrea,Basescu,Iordanescu,DDragomirsi si altii ca el pina la 90% dintre parlamentari care nu au fost capabili sa dea legii de prevenire a acestor abateri de la lege si constitutie!
Deci nu Tudorel este de vina ci cei abilitati sa emita legi!
Prestatia ministrului Toader a fost corecta si nu are legatura cu „placerile” lui Klaunus. Nici ca se putea o exprimare mai stupida din partea unui presedinte. Si sa va mai intreb ceva: ce-ati votat in `90, in Duminica Orbului? Asta ati vrut, asta aveti!
Domnule Presedinte, de ce nu putem avea un sef DNA bun profesionist, nemincinos si care sa nu se preteze la jocuri politice? Cum v-ati simti sa vi se insceneze dosare? Cum este posibil in acest Univers ca un procuror sa inventeze dosare si probe. Mi se pare ceva la fel de grav ca o crima. Adica este platit din banii nostri ca sa ne paradeasca?
,,,,,am avut cateva indoieli ,,, AM CREZUT CA PRESEDINTELE,, WERNER ,,RESPECTA LEGEA FUNDAMENTALA A TARII””CONSTITUTIA””M’AM INSELAT ,,,,””SE STERGE LA FUND””CU CONSTITUTIA TARII , SPRIJINUL EXTERN ESTE TOTAL SI PUTERNIC,,,, ROMANII NU AU DREPTUL LA SOCIAL DEMOCRATIE,,,NE INDREPTAM CU PASI REPEZI SPRE TOTALITARISM MI-E TEAMA DE VIITOR,, STRADA VA DOMINA POLITICA,,O””” REVOLUTIE CULTURALA ROMANEASCA”””ESTE POSIBILA ???!!!SE PARECA,,,,,???
Johannis încurca paharele : nu era vorba de „placere”, raportul în virtutea caruia a decis Toader nu era de mâncare, era urmarea abuzurilor DNA si-ale madamei Kovesi personal. Cum se face ca mii de cazuri au fost clasate, de DNA, din cauza de prescriptie? si cum de n-a stiut madama de nimica? las deoparte ca DNA nu se justifica, sunt instantele „civile”, adica procuraturile si judecatoriile care functioneaza, si destul de bine, în tara, de la Cuza-Carol I, de când, adica, România si-a însusit sistemul si codurile de legi franceze. Zbieretele lui Johannis nu sunt „europene”, ci pentru mentinerea României la stadiul de colonie a SUA. Si tipul mai si are Consiliu European, asta-nseamna c-are sa vorbesca de „pleceri” si cu restul sefilor de stat si guvern europeni, pentru ca imaginea externa, prestigiul României sa mai sufere, si ele, nitzel.
Siderant! Capacitatea romanilor (dar iata, si a unui sas) de a face din alb negru si invers tine de universul paralel al… pixelului albastru! Aici nu e pe „imi place” sau „nu-mi place”. E pe argumente juridice. Si morale, in cazul defaimarii tarii, sau erorilor judecatoresti premeditate! Textul raportului va aparea, neindoielnic. Nimeni nu si-a pus problema cui prodest blocarea site-ului MJ. E o diversiune jalnica, menita sa creeze o fumigena pentru avocatii lui Kovesi (notabil, americanii, de care iar nu zice nimeni nimic!). Daca avea consilieri buni, ministrul era sfatuit sa trimita textul prin mail redactiilor de presa si hackerii ramaneau cu buza umflata. KWI va respinge propunerea ministrului. Imaginea presedintelui, pentru orice om de bun simt (mai putin Cristoiu, care nu are asa ceva) va fi penibila. NB: Tudorel Toader nu a facut un act politic, ci unul foarte tehnic si bine fundamentat. Restul e gargara.
Analistule, nu se poate face o analiza corecta a blocajului site-Min. justitiei rupta de declaratia de la Centrul
Colhozului european a Alogenului! Intre ele exista acel fir rosu de interconditionare care nu poate scapa unui ochi
experimentat, respectiv Alogenul a putut sa-si repete sustinerea anticonstitutionala a sefei Directiei Nationale
Anticonstitutionale, „speculand” exact nepublicarea Raportului…blocat de Securitatea ceausista!!! Ulterior o sa poata
sustine ca nu citise Raportul si de aceea nu a fost de acord DIRECT cu ministrul, de aceea numai dupa citire O REVOCA!!!
Alogenul trebuie sa se salveze fara sa-i dea prilejul Lulutzei sa se razbune pentru ca nu a incercat totul sa o mai scape
o data!!! Reiterez, statul securist o sacrifica pe Kövesi pentru a-si amana prabusirea imediata…
UN CXLAMPAU NASCUT SAU SEL-MADE,TOT CLAMPAU RAMANE PANA CRAPA .DOAMNE DUMNEZEULE NU NE MAI PREMIA ATAT DE MULT CU CORIFEI CARE SE PRICEP LA TOATE SI CU TICALOSI CARE NU-SI CUNOSC LUNGUL NASULUI.
ma intreb in calitate dece nu i a [placut plavanuliui?? ca erea incontra direstivelor primite ori ca nu poate sa sa inteleaga . ori sa accepte normalitatea.. mare nemernic sub pielea unuin sas vandut si …cumparat.
@ moser El nu poate sa inteleaga pentru ca-i lipseste organu’ cu care ar putea intelege ceva. In rest, faptul ca n-a citit NIMIC dintr-un raport , dar se pronunta asupra lui, demonstreaza ca este un individ JALNIC. Johannis ,du-te inapoi la Sibiu si vezi cum te descurci cu retrocedarea patrimoniului Grupului Etnic German catre FDGR , al carui presdinte ai fost si mai gandeste-te la ce vei povesti judecatorilor despre sforile pe care le-ai tras pentru aceasta mare ticalosie, incoruptibilule !! ( Harakiri )
Măi, cum apărură ei, comentatorii pesedei!…Și cum vorbesc ei în numele altora! Nu-i așa, @c.g.? ”Ăștia care te-am votat”…poate vrei să spui unii dintre cei care l-au votat, dar și aici e discutabil, că depinde pentru ce nu-l mai plac pe Iohannis unii votanți ai lui și sigur au motive diametral opuse cu postacii pesedeului.
Sau @bibi: ”nici nouă”. Care ”nouă”, bibi? Ești mai mulți? :))
Da, suntem foarte multi cei carora nu ne place deloc prestatia presedintelui Romaniei, cel care se antepronunta nepermis inainte sa citeasca acel raport al ministrului justitiei si sa inteleaga ceea ce multi altii fara rang au inteles demult …Oare ce nu i-a placut lui daca nici nu a vazut, nici n-a inteles, nici nu a citit raportul…ca justitia care se face la dna afecteaza grav interesele tarii si este subordonata politic ? Nici nu este nevoie sa intre kovesi in politica, ea face politica de cand se stie pentru cine trebuie..L-am votat degeaba pe Iohanis…imi pare extrem de rau ca iohanis nu se ridica la inaltimea promisiunilor si asteptarilor …si nu sunt nici „postac” nici „pesedeu”
Pt.Violet. M-am exprimat asa la plural deoarece eu c.g. am mai discutat cu diverse persoane care stiu ca au votat cu sotul doamnei Carmen si repectivii sunt nemultumiti de prestatia celui poreclit ” Palton Voda ” ! Sanatate maxima ! p.s.- poate sa fie si asa cum spui dumneata; ” … dintre cei care l-au votat ”, probabil ca in 2019 indiferent cine in concureaza pe actualul om in Dealul Cotrocenilor il invinge lejer in alegerile prezidentiale, deoarece prestatia respectivei ” persoane umane ” azi in jiltul Cotrocenilor nemultumeste cred eu, in perceptia mea de simplu condicar, lefegiu, pe multi, multi, romani !
Esti sotul Flacarii Violete? Ma bucur ca ati reusit sa deveniti sageata albastra sau marul lui Basescu, dar mai este mult pana veti deveni ”noi cei” cu peste 50%. Sunt rabdator asa ca pot astepta ziua cand veti guverna cu B&B cu Roberta si Elena Udrea, persoane deosebit de valoroase ca si doamna Carmen. Cum traim in dualitate putere-opozitie, pro si contra. Daca balanta se inclina intr-o parte se vor simti nedreptatiti ceilalti. Intrebare este: Cine castiga cand doi se cearta? In Germania oamenii sunt mai intelepti si Angela a dat mana fara sa scindeze tara.
@Glossa:
Soț n-am cum să fiu, dar soție sunt…a soțului meu. :)) Cât despre Băsescu și gașca de editat, semidocți și șarlatani dar ȘI PESEDIȘTI, care l-au ținut la putere pe marinar, am scris cam de prin aprilie-mai 2007, pe diferite site-uri, sub acest nume de user. Deci aia cu 50% nu mi se potrivește.
Sper însă ca, în continuare, să fiu printre cei peste 50% care nu vor vota cu VREUN PESEDIST. Sper ca acest deziderat să nu li se împlinească pesediștilor și susținătorilor lor, așa cum se întâmplă, de fapt, de la Iliescu încoace. :))
Ei, lasă-i pe nemți…Noi suntem români!
Plavane, Raportul Ministrului Justitie este devastator, citeste-l repede. O sa inchida gura spurcata a tuturor tradatorilor de neam si tara inclusiv a „puradeilor” Sodomei si Gomorei ce se zvarcolesc nocturn prin cetatile patriei. Este ca un fier rosu, sau in antiteza spus ca un tarsus de lemn infipt in „inima” editat Basisto- Macovisto-Kovesista.
@Alcibiade: Esti fara speranta !Nu te simti mai usor ?
Luluta a luat-o in freza. A fost paradita la temelie de portocalele stricate din subordine. Hai „niet” liberare!
Mesajul este foarte clar !!!! Oamenii sa stea la locul lor.Degeaba s-a straduit media ,de un an,sa prezinte probe clare Romanilor.Mare fas cu revocarea!!!!!
Toader nu a avut argumente credibile,a insirat nerozii care vor fi demontate la bucata!”Un EDITAT arunca o piatra in apa si zece intelepti se chinuie sa o scoata”spune proverbul romanesc !M-am cenzurat singur ,stim cum functioneaza….
Dragos, esti pe post de lampa rosie la stabilimentul din Deal? Anarhisti comunisti nenorociti, CONSTITUTIA nu insiruie
„nerozii”! Nerod esti tu si tagma ta de neispraviti…
Nici dovedirea de către instanțele judecătorești a falsurillor de la împroprietărit cu proprietăți în buricul Sibiului nu i-au plăcut! Nici atunci nu găsit motive de retragere.
Sa fie foarte clar cred ca si astia care te-am votat pe dumneata in 2014 nu ne mai place de dumneata domnule PRESEDINTE al ROMANIEI ! Salve si mii de bombe !
Nici noua nu ne place prestatia ta, Klause!
bibicule, „mici mie”, asta cu noi e doar parerea PCR, P$D, pardon.
Nici mie nu-mi place prestatia ta Johannel fiindca tii partea infractorilor cu grade multe care sunt chemati sa apere si sa aplice corect legea nu s-o paradeasca. Problema care framanta o tara intreaga este daca a fost sau nu a fost paradita la temelie Luluta?
„Revocarea sefei DNA Laura Kovesi este ireversibila! Legea 303/2004 nu prevede posibilitatea ca presedintele Romaniei sa poata refuza sa emita decizia de revocare. Klaus Iohannis este obligat de lege sa o revoce pe Kovesi. In caz contrar se va declansa un conflict juridic de natura constitutionala, iar CCR va constata ca Laura Kovesi este revocata. Iohannis isi risca functia daca incalca legea pentru Kovesi”(Lumea Justitiei)
Hei kopeikarii, voi nu ati vazut ca nici lu’ tu-dorel o sluga fara caracter, nu i-a „placut”, de fapt el la „santajul”, pardon, la „rugamintea” ciumeirosii a citit nishte foi primite de la A3, compuse si scrse de autori cunoscutzi; iar aia cu „incalcarea” „legii, constitutziei, etc., vedetzi ca aici nu sunt valabile legile de la Tiraspol, si nici nu mai suntem in timpul bolshevicului-kgb-ist nea Nelu, ori in timpul comunistului-securist chioru, iar „legea” nu poare fi impusa cum vor niste borfasi, astfel ca ei sa scape de bulau, dupa ce au jefuit si praduit tara de peste un sfert de veac!
Foarte bine Klaus, tine-o in brate pe individa care a patronat abuzurile din procuratura. Te duci la fund cu ea in brate. Sub ea s-au facut dosare false, politice, s-au prezentat transcripturi false in instante si s-a ajuns la limita de jos a limbajului.
La urma urmei e doar revocarea unei procuroare ierarhic plasata sub Ministrul Justitiei. Ce atata caz pe un lucru atat de simplu? Ministrul propune un alt procuror si gata.
Iohanis nu are decizie pe aceasta problema el doar contrasemneaza actul. Presedintele nu are expertiza pe o demitere care este decizia si responsabilitatea Ministrului Justitiei. Presedintele nu are functie executiva in stat.
@Nas’ty
Dacă umbli numai prin cârciumi, uite ce prostii poți spune! Aceleași dintotdeauna. Ha, ha, ha!