Președintele Klaus Iohannis le-a spus, marți, absolvenților Institutului Național al Magistraturii că învestirea lor are loc într-un moment în care actul de justiție „este pus la îndoială” public tocmai de acele persoane care sunt chemate să răspundă în fața legii.
„Ca Președinte al României, țin să vă spun că v-ați ales o meserie care, poate mai mult ca oricare alta, este strâns legată de parcursul democratic al statului. (…) Învestirea dumneavoastră în funcție survine într-un moment în care actul de justiție este pus la îndoială public tocmai de acele persoane care sunt chemate să răspundă în fața legii. Această tentativă nu trebuie să vă influențeze și nu trebuie să vă abată de la principiile constituționale ale legalității, imparțialității și egalității, principii care vă guvernează activitatea. Sunteți în prima linie a apărării principiilor fundamentale pe care se consolidează orice stat de drept autentic. Nu uitați nici un moment că și de tăria dumneavoastră de caracter depinde bunul mers al justiției din România. În aceste eforturi nu sunteți singuri. Așa cum am transmis și colegilor din promoțiile anterioare, reafirm deplina mea susținere pentru îndeplinirea misiunii dumneavoastră. Alături de noi sunt românii, care și-au arătat susținerea pentru o justiție independentă și dreaptă, pentru o societate în care corupția este combătută și în care nimeni nu este mai presus de lege, iar drepturile și libertățile fundamentale sunt garantate și protejate”, a spus Iohannis.
Klaus Iohannis s-a aflat față în față la ceremonie cu ministrul Justiției Tudorel Toader, care a venit la Cotroceni cu o mapă.
Toader a fost prezent la ceremonie alături de procurorul general, șefa CSM, președinta instanței supreme și președintele Curții Constituționale.
Președintele Iohannis declara săptămâna trecută, în plin scandal privind DNA, că va avea o discuție cu Tudorel Toader.
„Cu domnul ministru al Justiţiei voi avea în zilele următoare o discuţie. Dacă va fi nevoie voi avea o discuţie şi cu doamna Kovesi. Şi dacă tot va mai fi nevoie este posibil să avem o discuţie şi în trei”, a spus Iohannis.
Nu mai stie ce sa faca Gogea Mitu , dupa mascarada de sustinere a dnei K ! Dupa ce s-a scapat pe el, saptamana trecuta , acum a fost trimis sa mai traga o petarda si-n fata tinereilor astia . Agitat la maxim , saracu !
N-am vrut sa scriu cine stie ce, doar ca iesitul in decor cu documente in mina e privilegiul tradatorilor de tara si popor.Toata lumea urmind protocolul iar tatarul cu coabitarea printre ei.Va mai amintiti.Cam asta am vrut sa scriu dar cum v-am spus:la voi cenzura e ca in Korea de Nord.Pe bune, nici pe timpul lui Ceausescu nu era chiar asa.edit
Mămăligă Mare , nu vrea să fie mai prejos decăt Băsescu , cel care a nășit peste 4.000 de magistrați … ! Refuz să-mi imaginez ce bagaj profesional au dobăndit proaspeții absolvenți ai INM avăndu-l îndrumător pe marele mascul Vasilică Dănileț un veritabil macho al justiției romănești , adept al zoofiliei , cu condiția ca animalul să nu sufere … , și mare susținător LGBT …
Interesant….si-a amintit si de calitatea sa si a sotiei de „cumparatori de rea credinta” !? Adica de acea hotarare judecatoreasca !? Sau la el nu se „pune”….
Apropos oare care e definitia ” penalilor”!? Nu de alta , dar sa stim si noi astia mai putin educati…
As zice ceva dar ma veti cenzura iar eu la rindul meu va voi trimite sa-l pupati editat pe nemernic.Asa ca nu merita sa uzam nervii si maestria.
BRAVO, dle Presedionte Johannis!
Tudorel saracu’ era preocupat cum sa indeplineasca Ordinele lui Dragnma si Tariceanu si s-o revoce pe dna Kovesi!
Exemplu de mare fost Judecator la CCR, de Membru al Comisiei de la Venetia, de mare Profesor Universitar si rector!
Rusine!
DOUA PRASTII ORDINARE: UNA CE COMENTEAZA TOT TIMPUL SUB INFLUENTA BAUTURILOR ALCOLICE(LILI), IAR CEALALTA, O PERSOANA AROGANTA SI IMPULSIVA, CE NU E O PERSOANA CINSTITA(SI MAI MULT, E „MANJITA” CU VOUCHERE DE CALATORIE!)
viaţa în trei? dar cine e la mijloc? cred că noi poporul!Ghinion.