Liviu Antonesei: Dr. Cerceluș trimite bătrînii în lagăre!

Dr Cerceluș Mengele trimite bătrînii în lagăre!, scrie Liviu Antonesei în al său Jurnal din celulă și ogradă (18).

„Da, am trăit cu toții să o vedem și pe asta, cum discriminarea fascistă după criterul vîrstei tinde să se eternizeze, mă rog, pînă ne lichidează pe toți bătrînii. Dl Cerceluș Mengele pare să fi elaborat un fel de „soluție finală”. Dar pînă atunci, jurnalul merge mai departe“, scrie Liviu Antonesei.

Textul intergral:

„Jurnal din celulă și ogradă (18)

Dr  Cerceluș Mengele trimite bătrînii în lagăre!

Nu cred să existe personaje mai antipatice între stăpînii băștinași ai pandemiei decît un fel de Cerceluș Strein și celălalt, căruia îi uit mereu numele, de unde se vede că trebuie să fie nomina odiosa – iaca, mi-l șoptește acum internetul, Săndel Rafila. Ceea ce îi aseamănă pe cei doi este entuziasmul, bucuria fățișă cu care dau veștile proaste, par să-și frece palmele, anunțîndu-ne că de-abia de-acum se nasolește cum trebuie situația și că vom avea un număr competitiv cu restul lumii de bolnavi și morți, că doar nu e epidemie serioasă una fără maldăre de morți. Îi mai aseamănă pe cei doi faptul că nu spun nimic despre halul în care a prins pandemia sistemul nostru medical, în special zona care are acum treabă, adică spitalele și secțiile de infecțioase – numărul redus al acestora, numărul minuscul de paturi ATI, de ventilatoare de susținut respirația, aproape vidul în ce privește echipamentele de protecție pentru medici și personalul medical. Să ne mirăm că numărul infectaților din această categorie a trecut de o mie cînd numărul total al infectaților nu a ajuns încă la 9000? Nu ne mai mirăm, constatăm, constatăm de asemenea că și numărul morților păstrează acest raport! Îi mai aduce laolaltă pe cei doi ipochimeni și nonșalanța cu care revarsă peste noi informații contradictorii ori de-a dreptul minciuni. Recunosc însă că mint diferit! Săndel repetă papagalicește minciunile OMS – chestiunea cu inutilitatea măștilor de protecție, că el nu poartă masca etc – a rămas întipărită nu doar în presă, ci și în mințile oamenilor. Că s-a mascat imediat ce OMS a schimbat macazul e de înțeles. La așa stăpîn, așa slugă! Vorbă care, de altfel, se aplică și inutilei organizații mondiale, la stăpîni chinezi, slugi pe măsură! Cercelușul minte mai neaoș – de pildă că spirtul medicinal nu e biocid, dar o dă la întors după ce farmaciile și-au epuizat stocurile de gel de mîini dezinfectant! Măi, să fie, mișto potriveală!

Cum știți deja, am fost dintre cei care au denunțat discriminarea la care erau supuse persoanele de peste 65 de ani prin celebra ordonanță militară, nu doar pentru că am trecut de această limită, iar ordonanța mamelor lor îmi afecta grav drepturile și libertățile, începînd cu cea de mișcare, ci și pentru că introducea o distincție fascistă pe criterii de vîrstă, similară cu cele făcute pe criterii de rasă, gen, religie sau convingeri politice. Nu am fost de altfel singurul care a condamnat această oribilitate criminală. Am vrut chiar să intru în greva foamei împotriva ei, iar acum mulțumesc prietenilor că m-au răzgîndit, cine ar mai fi scris jurnalul ăsta? Dar lucrurile tind să capete o turnură și mai periculoasă. Cercelușul Strein tocmai a clocit un plan de măsuri care să urmeze ridicării carantinei generale. Prima dată, am crezut că ideea creață e a Turcului, pentru că este postată pe internet o declarație dintr-o emisiune TV care îi atribuie paternitatea. Între timp, am aflat că e fake news. De altfel, într-o versiune de ieri a acestui episod mă ocupam de el și îi retrăgeam laudele pentru poziția pe care a avut-o în privința îndrăcitului acord pe care l-a semnat Pînză de Corabie cu Excesivdemultprea fericitul Ciobotea! Însă aseară am primit sinistrul plan, cu adevărat demn de dr Mengele, prin care „bătrînii” ar urma să fie internați în lagăre de concentrare după încheierea carantinei globale. În mila sa, Noul Mengele ne spune că nu contează cum anume vor fi lagărele, locuința proprie, apartamentul, azile și cămine de bătrîni etc, cum ar spune comuniștii, fiecăruia după necesități! Aveți sinistrul plan, care se referă de altfel de toate categoriile de vîrstă, celelalte însă nediscriminate! Pun linkul între paranteze, de unde îl iau cu copy/ paste, astfel se afișează aici în toată splendoarea sa morbidă și strică estetica paginii:

(https://www.scribd.com/document/457347309/Planul-lui-Streinu-Cercel)

Problema care se ridică este aceea că arestul la domiciliu devine internare în lagăr de concentrare, iar dacă observăm că azilele și căminele de bătrîni au devenit unele dintre cele mai mari focare de infectare cu coronavirusul, rivalizînd cu spitalele, este cît se poate de limpede că este vorba în fapt despre lagăre de exterminare. Asta să fie oare soluția pentru a face economii drastice la fondul de pensii? Pentru a scăpa de o parte din pensionari înainte de mărirea mereu promisă a pensiilor? Deși statul și politrucii sînt principalii vinovați de situația în care ne aflăm – repet, ca să nu se uite!, starea spitalelor, numărul acestora, ca și cel al paturilor ATI și a aparatelor de ventilație, raportate la populație, întîrzierea cu aproape două luni a măsurilor de încetinire a extinderii epidemiei etc – tot statul și politrucii vor să-și scoată cheltuielile pe pielea celor pe care-i socotesc supuși, sclavi, nu cetățeni! Mai întîi, au pus la punct dementul plan cu amenzile care depășesc de cîteva ori puterea de cumpărare a românilor, ca să nu mai spun că totul pare să funcționeze după plan, altfel nu s-ar explica puzderia numărului de amenzi abuzive, nivelul acestora și haita numeroasă care a căpătat dreptul să pună amenzi. Au ratat ei niște infectați și morți prevăzuți în prima formă a acordului semnat de Pînză de Corabie și Daniel Ciobotea, dar nici asta cu exterminarea bătrînilor nu li s-a părut o idee proastă! Să nu uit, locuințele rămase disponibile trebuie confiscate pentru a mai recupera din cheltuieli! Dar măsura ar urma să dureze numai trei luni, unde vor sta cei care scapă? Nu vă faceți probleme, trei luni sînt suficiente bătrînilor pentru a muri în lagăre, fie de la virus, fie de la activarea unor comorbidități, fie de inimă rea. Iar dacă, cum s-a întîmplat și după lagărele naziste, unii scapă, se poate da continuarea pedepsei pînă crapă, nu?

Nu pot ști în acest moment dacă vor pune în aplicare această soluție monstruoasă sau dacă a fost un balon de încercare. Ceea ce știu însă sigur este că n-aș vrea să le reamintesc unor haidamaci apăruți la ușa mea, cu o coadă de mătură din fag și un nunceag în musculoasele mele brațe – aici mă laud! – că, așa cum spune Constituția, domiciliul este inviolabil! Culmea ar fi să mă bat din ușă cu cele două „arme” cu niște gealați înarmați pînă în dinți, cum tot am văzut prin distopii… Iar acestui dr Mengele Cerceluș și colegilor săi de haită incompetentă și hrăpăreață le reamintesc că pandemia va avea un sfîrșit, că puterea nu e veșnică și că societatea va avea nevoie de vinovați pentru dezastru, pentru încălcarea fără scrupule a drepturilor și libertăților, pentru furăciunile în curs desfășurate sub perdeaua negocierilor directe și secrete și a contractelor lipsite de transparență. Sigur, societatea nu-i va putea pedepsi pe toți, dar cu niște țapi ispășitori se va alege, alde Ficusul Național, alde Lucovid Mandolină, alde Pînză de Corabie, alde Mengele Cerceluș, și poate încă vreo mînă de derbedei mai mici… De păcatele făcute cu mintea se va ocupa Domnul, dar cele comise cu vorba și cu fapta vor trebui să cadă în sarcina justiției. Dacă își va face cît de cît treaba, poate voi începe să-i scriu din nou numele cu majusculă. Dacă nu, nu!“

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 8
Author

15 Comentarii

  1. Se apropie „Solutia finala” pentru oamenii in varsta considerati de acest regim „unetermensch” ?

  2. Noi romanii avem noroc ca mai sunt putini oameni politici si din presa , tv, care AU LUAT POZITIE LA PLANUL DIABOLIC AL LUI IOHANIS SI ACOLITII DE CARANTIZARE A PENSIONARILOR si astfel iohanis a trebuit sa -si retraga acest plan criminal !!!!

  3. Comedia e că Cercel l-a infectat şi pe Tătaru, de a vorbit în Joia Mare la Realitatea TV.
    Stăm rău cu umanismul creştin la o lună după ce Liviu Antonesei a venit pe blog cu o smerită propunere de naţionalizare, fie şi parţială, a averilor „celei mai mari corporaţii din România”, BOR.

  4. Hai sa nunpunem botul la fentele lui iohanis. Diversiunea politist bun politist rau e veche. Cercel vrea lagare si vine werner pe calul alb si salveaza pensionarii. Astia sebpisha in capul nostru si au pretentia sa ii credem ca ploua.

  5. Sincer sa fiu , nu mi-ar displace sa fiu ” detasat ” vreo doua luni de zile la Sinaia , la un hotel de dofta ! As mai scapa si de nevasta mea ( are doar 58 de ani ) , as fi eu cu mine insumi ( sanchi ) ! Si daca are piscina si restaurant bun ( am pensie corespunzatoare ) , as zice si bogdaproste ! PS- Fiind un tip sportiv , am si o prezenta bunicica , n-am nici burta , nici chelie ! PPS – De aceea zic , nea Antonesei , nu te mai lamenta atita domne , nu-ti sade bine ! NU se mai pot vaita de noi , cei care chiar nu au ce sa manince ! Si mai las-o naibii de pisica , n-ai ajuns chiar asa !PPPS – Vezi ca intre 11–13 suntem liberi … mai plimba-te … la ora aia virusul doarme !

  6. A început Cotidianul să facă reclamă fumatului prin imaginile domnului Liviu Antonesei ce se crede și dur de film american și Ingerul Albastru cu un lung portțigaret. Așa scrie un profesor universitar de Iași? Inrăit, cu ieșiri ce imită crizele lui C. T. Popescu, domnul Liviu folosește față de un mare profesor universitar și un medic ce este zilnic la patul bolnavilor de covid 19 comparații nemernice. Ca să ne arete că nu are nici un Dumnezeu virbește urât despre Patriarhul Daniel. Chiar așa de speriat și frustrat sunteți domnule Nistorescu fiindcă trebuie să mai stați câteva sâptămâni bune în casă alaturi de mulți alții de aceeași vârstă ca să se diminueze moipsirea încât faceți Cotidianul tribună la asemenea indivizi. Fiind copil de la țară trebuie să fi aflat ce înseamnă jertfa, jertfa care sperie răul, care sperie diavolul. Când atâția de aceeași vârstă cu dumneavostră foști ingineri, cercetători, medici își permit un concediu modest anual și o visată din tinerețe excursie în lume la câțiva ani, pierderea ieșirii programate la vară într-o locație cu care te poți lăuda ați fi înstare, puținii care vă permiteți, să riscați viața a sute de mii de colegi de generație?

  7. Dragă Domnule, eu nu scriu aici în calitate de profesor universitar, ceea ce nu mai sînt de un an și jumătate, nici de intelectual, că detest și vocabula, nu doar pe cei care se dau așa ceva, ci numai de simplu scriitor. În rest, trăiesc din pensie, care nu e uriașă, nu e dintre alea speciale, ci una normală, ca să spun așa, după vreo 45 de ani de muncă. Dacă îmi dați o adresă de mail, vă trimit decizia de pensionare!

  8. FENTA DUBLA CU DEPASIRE PE DREAPTA si asa de contraatac cu finalizare pe centru
    Apare un Cercel neomarxist,după care apare una bucata Rafila cangrenomarxista, dupa care apare El Salvatore, zis si Dulapul cu usi duble care ne anunta,printr-un monplog gaalben ca lamai,ca este exclus ca persoanele peste 65 de ani sa fie tinute in carantina,inca, trei luni. Bucurie mare. Natia sarbatoreste mintea limpede si plina de intelepciune a Sasscutului antirachetă de la Cotroceni. Liberalii pot rasufla usurati. Segmentul de votanti care incepuse sa-si piardara răbdarea cu ei, e pe calea cea buna. Oile se intorc incet, dar sigur la pastorul cel bun.
    Ps.Ce faci bate Cercel? Meditez la avantajele manipulării cu poza lui Jhonny in brate.
    Ps. Si tu Rafila ce mai faci?” Îi tin companie lui Cercel, după ce am stat la un șpriț cu Jhoannys.”
    Ps. Christos a-nviat! Adevarat c-a-nviat!

  9. Programul propus de Cercel este unul de tip fascist, nimeni, dar absolut nimeni, decât poate moartea, n-are dreptul să mă disloce pe mine din casa mea. Cum să vină un ticălos să-şi spună să merg la azil? De asemenea, acest program de numai două ore, este la fel de aberant. Putea să propună două ore din cursul unei zile , la alegere, specificându-se intrevalele de timp. Putea să fie şase ore, putea să fie după nevoi. Doctorul meu are program de la 13 la 19, când pot să ajung eu la el? Niciodată.

  10. Domule Liviu nici pensia mea nu e de laudă, este de inginer fost și în cerctare până la inciderea mineritului și revenit în electicitate până la pensie. Cu soția împreună trecem cu bine luna facturilor și a rețetelor. de medicamente. Reacția mea vine nu de la idea de contestare, de critică, ci de bizarele campanii de contestare a autoritații specialiștilor din orice domeniu și de blamare a țării. Și este de neînțeles supărarea și revoltta fața de solictarea de limitare a timpului de ieșire în public vârstnicilor. Ca profesor unicersitar aveți o operă. Cine are o operă nu se poate opri. Statul în casă este o oportunitate pentru scris, iar pentru cei ce nu avem o operă pentru citit sau recitit. Afirmațiile și scenariile profesorului Stâinu Cercel pot fi însă un ascuns semnal de alarmă pentru ce ni se ascunde, pentru o agravare greu de stăpânit a bolii. Propunerile domnului profesor Streinu Cercel sunt o variantă ușor deplasată dar probabil conformă probabil posibilitâților actuale românești, pentru cum funcționează lumea țărilor bogate. Normalitatea în țările bogate pentru batâni sunt Casele de bătrâni. Argumentul principal fiind confortul și asistența medicală. Fericiți sunt însă acei ce stau toți împreună mai multe generații cum era satul, sau mai este iurta. Ce ni se întâmplă acum este doar începutul. Uriașele aglomerări vor fi dezastrul. Despre Wuhan ni repetă doar despre o piață de animale vii și nu că este un splendid oaraș cu 10 000 000 de locuitori, cu blocuri de locuițe pănă la nori.

  11. Într-o-o tara normala Cercelatul era bagat dupa gratii inca dupa episodul Cantacuzino. Cercelatul este doar in individ din miile de indivizi care au pus umarul la subminarea Romaniei in ultimi 30 de ani si jumatate de democratie bolnava.

  12. Am o propunere pentru legislativ.
    Sa dispara arestul la domiciliu. Ce pedeapsa e asta?
    Copiii stau in casa de mai bine de 30 de zile. Nu pot sa mearga la cumparaturi, la scoala sau la rude. Au acelasi regim cu infractorii.
    Sa dispara din legile justitiei vrajeala asta cu arestul la domiciliu.

  13. La cei +65 sau 65+, am încă o mare alergie la răutate și la cei ce se dau „dăștepții pământului”! În primul caz, răutatea urâțește, schilodește, în general, și sufletește, în special, și prostește! Apoi încă de la Socrate ȘTIU CĂ NU ȘTIU NIMIC, valabil și azi, după lectura recentă INTEGRALĂ a lui Kant și a FIZICII… lui Cristian Presură! A fi intelectual rasat și a arunca cu bolovani, vestigii din epoca de piatră, asupra unui Patriarh(pe care are cine să-l judece! Lecturile respective mi-au dat certitudini, mai ales fizica cuantică!), mi se pare puțin prea excesiv! N-aș fi postat, dacă L. A. n-ar fi răspuns, adică este receptiv la cum e receptat, dacă ar fi avut vreo adiere de reacție(că tot este pe fază!) la „fenomenul Apollonia”, semnalat de mine în zilele Paștelui, cu acea propagandă deșănțată a lui V. Burlui și colegului ofițer, pro-filo-rusească, mai ales în Orașul Unirii și intelectualilor rasați, Orașul Culturii, Iași! Vreau poziția lui L. A. față de ACEST FENOMEN, mai grav decât virusul coroanei și decât dr. Mengele, căci este vorba de Gulag și de exterminarea în masă(genocidul) rusesc din Basarabia, cel puțin! Cum poți spăla pe jos cu Istoria Neamului, de dragul celor ce-au terfelit-o mai ceva decât turcii, însă turcii sunt inofensivi, deocamdată, și i-am iertat creștinește, în timp ce rușii… Nu cumva ei cred mai adânc în… Înviere?! A bon entendeur, salut!

  14. Erată la un lapsus calami: 1. La „Știu că nu știu nimic”, prin aceste lecturi fundamentale, am constatat că există un „dincolo” extrem de activ și de inteligent și că, de fapt, noi locuim într-un clopot sub-luminic, din care nu putem ieși trupește, căci nimic material nu trece prin acel clopot, exact ca prin sticla… mată! Lumina mai trece, dar formele materiale, corpurile, și imaginile, NU! Nu-s sigur de informație, ca lumină codificată! Deci știm noi ceva-ceva, dar prea puțin, ca să ne umflăm piepturile! Așa, devenim cel puțin caraghioși! 2. Iertare, coane Liviu, am văzut că ai văzut ce-am scris despre rusofilia de la Apollonia, ruga mea ar fi să-i zgâlțâiți un pic pe ipochimeni, să se „deștepte”, căci cred că au luat ceva în votcă! Sau o dată cu votca!

  15. Ca de obicei, informatia la noi circula ca telefonul fara fir jucat intr-un grup de cretini usor hipoacuzici. Si pe urma, pe baza rezultatului se construiesc intelepciuni si judecati. Consultati Dokhomentul ca-i public si-o sa pricepeti diversiunea si manipularea, precum si ridicolul din constructiile literare ca cea de mai sus. Si io as zice sa nu-i puneti in carca doctorului si amenzile. Din cate stiu e vinovat doar de Institutul Matei Bals, care nu-i un instrument represiv.
    De la un neam impulsiv si superficial ce si poti sa astepti ? Poate doar talent. Da’ la ce ? Cre’ ca la parerism si presupuneala.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.