Locomotiva unui tren a deraiat în judeţul Harghita. Traficul feroviar a fost oprit pe magistrala 400, între Izvorul Mureşului şi Izvorul Oltului, din cauza trenului rămas pe linie, după ce locomotiva acestuia a deraiat.
Incidentul a avut loc în jurul orei 6.00, când a deraiat locomotiva trenului Regio 4504, care circulă pe ruta Topliţa-Braşov, a declarat, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan.
Potrivit acesteia, în tren se aflau 60 de pasageri, care au fost preluaţi de maşini şi transportaţi la destinaţie, iar până să fie preluaţi aceştia au aşteptat în vagoanele încălzite ale trenului.
În urma incidentului, traficul feroviar a fost închis între staţiile Izvorul Mureşului – Izvorul Oltului, iar trenurile care ar urma să circule pe acea rută în prima parte a zilei vor fi direcţionate pe ruta Braşov-Teiuş-Războieni-Cluj Napoca.