Locomotiva unui tren a deraiat

Locomotiva unui tren a deraiat în judeţul Harghita. Traficul feroviar a fost oprit pe magistrala 400, între Izvorul Mureşului şi Izvorul Oltului, din cauza trenului rămas pe linie, după ce locomotiva acestuia a deraiat.

Incidentul a avut loc în jurul orei 6.00, când a deraiat locomotiva trenului Regio 4504, care circulă pe ruta Topliţa-Braşov, a declarat, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan.

Potrivit acesteia, în tren se aflau 60 de pasageri, care au fost preluaţi de maşini şi transportaţi la destinaţie, iar până să fie preluaţi aceştia au aşteptat în vagoanele încălzite ale trenului.

În urma incidentului, traficul feroviar a fost închis între staţiile Izvorul Mureşului – Izvorul Oltului, iar trenurile care ar urma să circule pe acea rută în prima parte a zilei vor fi direcţionate pe ruta Braşov-Teiuş-Războieni-Cluj Napoca.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.