«Locotenenții» lui Predoiu ascund un posibil abuz

La începutul lunii februarie, ministrul Cătălin Predoiu şi-a trimis Corpul de control la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara pentru a verifica o sesizare cu privire la unele abuzuri comise de Mugurel Teodosiu, adjunctul șefului IPJ. Oamenii lui Predoiu au încheiat controlul în câteva zile, dar ţin concluziile la fişet de aproape două luni. În tot acest timp, „civilul” Teodosiu a lansat din concediu  mesaje cu subînţeles, după care a revenit în uniforma statului, pe post de comandant suprem la poliţia județului.  

Corpul de control a venit la Hunedoara, fiind sesizat de către procurorul-șef al DIICOT – BT Hunedoara, Gina Cibian, care și-a pierdut singurul copil în urma unei tragedii cumplite. Aceasta a descoperit abuzurile comise de agenți de poliție, în dosarul care are ca obiect cercetarea circumstanțelor în care a survenit decesul copilului său. Cotidianul de Hunedoara a publicat o anchetă cutremurătoare, unde sunt descrise faptele care au fost aduse în atenția Corpului de control.

Verificările în teren s-au încheiat după o săptămână, dar concluziile nu au fost comunicate nici până astăzi!
Șeful IPJ Hunedoara, comisarul-șef Remus Sabău, a declarat că nu a primit niciun raport pe acest subiect.

„Sunt în concediu, dar până a pleca în concediu, nu mi-au fost comunicate”, a declarat comisarul-șef Remus Sabău.

Cotidianul de Hunedoara a solicitat, în scris, Biroului de Presă al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) să comunice măsurile care vor fi luate în acest caz extrem de grav, în urma controlului efectuat. În ciuda insistenţelor noastre, comunicatorii MAI se fac că plouă. Tergiversările lasă impresia că ministerul lui Predoiu încercă să mușamalizeze abuzurile semnalate. Suspiciunile sunt întărite şi de atitudinea comisarului-șef Teodosiu. Îl trădează postările de pe pagina sa de socializare. Imediat după plecarea Corpului de control, adjunctul inspectoratului și-a luat un concediu de câteva săptămâni, timp în care a publicat un mesaj „subtil”  prin care avertiza că „rezistența sa nu ar trebui testată”.

 

Citeste continuarea pe cotidianul de Hunedoara.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.