Lovitură dură pentru coaliţia cancelarului Scholz

Partidul Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta) a câştigat detaşat alegerile regionale din…

De M.V.
Lovitură dură pentru coaliţia cancelarului Scholz

Partidul Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta) a câştigat detaşat alegerile regionale din…

Partidul Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta) a câştigat detaşat alegerile regionale din Turingia şi s-a plasat pe locul al doilea, la mică distanţă după Uniunea Creştin-Democrată (CDU), în Saxonia, cele două landuri federale din estul Germaniei unde duminică s-au desfăşurat scrutine regionale, potrivit sondajelor la ieşirea de la urne, transmite AFP.

Scorurile fără precedent pentru acest partid reprezintă o nouă lovitură dură pentru fragila coaliţia a cancelarului Olaf Scholz.

Cele două scrutine cu valoare de teste s-au derulat într-un context deosebit de tensionat, la ceva mai mult de o săptămână după atacul cu cuţit de la Solingen, în care trei persoane au fost ucise şi opt rănite. Suspectul, un sirian, a fost arestat, dar atacul a bulversat ţara şi a relansat o vie dezbatere cu privire la imigraţie.

În Turingia, unul din cele mai mici landuri şi unde AfD este condus de Bjorn Hoecke, una din figurile sale cele mai radicale, partidul este creditat cu scoruri între 30,5% şi 33,5%, cu un avans consistent faţă de CDU (24,5%), conform primelor sondaje publicate după închiderea secţiilor de vot de televiziunile publice ARD şi ZDF.

În Saxonia, CDU (între 31,5% şi 32%) are un uşor avans, fiind urmată îndeaproape de AfD (cu 30-31,5%).

 

O formaţiune nouă, Alianţa Sahra Wagenknecht (BSW), condusă de o fostă politiciană vedetă a SPD, îşi face o intrare spectaculoasă, cu scoruri între 12% şi 16% în cele două landuri, şi ar putea juca un rol decisiv în formarea viitoarelor guverne regionale.

Victoria din Turingia constituie o premieră pentru AfD, chiar dacă este improbabil că acest partid va putea forma guvernul, toate celelalte refuzând până acum orice coaliţie cu el.

Primele rezultate confirmă astfel un nou regres major al guvernului de coaliţie al lui Scholz cu Verzii şi liberalii din FDP, cu un an înaintea alegerilor legislative federale din 2025.

Partidul Social Democrat (SPD) al cancelarului a obţinut scoruri între 6,5% şi 8,5%, Verzii au coborât sub pragul electoral în Turingia, iar FDP nu va mai fi reprezentat în niciunul din cele două parlamente regionale.

Aceste landuri, care dispun de prerogative importante în domenii precum educaţia şi securitatea, ar putea fi guvernate de alianţe heteroclite de formaţiuni de dreapta şi de stânga.

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. grupul celor 5 ,alianta raului , a intrat in picaj spre faliment(au terminat banii de simulat economii infloritoare=boom economic).
    faliment placut si salutati-va eroii asupritori ai celui de al doilea razboi mondial ,in drum spre impact! 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.