Lovitura grea dată de CJ a UE marilor producători de tutun

Uniunea Europeană a mai făcut un pas spre trecerea la pachetul de țigări neutru, după ce Curtea de Justiție a UE a respins miercuri recursul unor mari producători – Philip Morris International și British American Tobacco. Companiile producătoare de țigări au contestat legea europeană care interzice publicitatea la țigările electronice și cea care impune ambalarea țigărilor în pachete fără însemne. Decizia Curții face posibilă adoptarea proiectului legislativ până la finalul lunii mai.

”Curtea consideră că această interdicție este de natură să protejeze consumatorii în fața riscurilor legate de tabagism, iar pe de altă parte nu depășește limitele a ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului urmărit”.

Curtea de Justiție a UE a considerat că este ”necesară” tipărirea unor avertismente sanitare pe ambalaje și pe pachetele de țigări și consideră că interzicerea publicității pentru țigările electronice decurge din ”principiul precauției” și este justificată.

Tot miercuri, Curtea a respins recursul depus de Polonia, cu sprijinul României, prin care se contestă interzicerea țigărilor mentolate. ”Mentolul, prin aroma plăcută, face produsele din tutun mai plăcute pentru consumatori, iar reducerea atractivității acestor produse poate contribui la reducerea tabagismului și a dependenței”.

Începând cu 1 ianuarie 2017, în mai multe state UE va intra în vigoare directiva care interzice comercializarea țigărilor în pachete ce poartă însemne distinctive. Vor putea fi vândute doar pachetele neutre.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.