Liberalul Ludovic Orban, candidat la conducerea PNL, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Târgu Mureş, că prin proiectul de lege, depus în Parlament, de schimbare a procedurii de numire a procurorilor şefi, Puterea urmăreşte ca şefii DNA, DIICOT şi ai Parchetului General să fie numiţi de ministrul Justiţiei, fapt considerat inacceptabil de către Opoziţie.
„Nu pot să nu privesc presiunile făcute de cei de la Putere asupra DNA-ului, numai în contextul deciziei Curţii Constituţionale. La nivelul Parlamentului există un proiect de modificare a legii, prin care majoritatea guvernamentală urmăreşte schimbarea procedurii de numire a procurorilor şefi – procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şeful DNA, DIICOT.
Domnii de la Putere ar vrea ca aceştia să fie numiţi de ministrul Justiţiei, ceea ce este inacceptabil din punctul nostru de vedere. Cei din „asociaţia vechililor” vor să le scoată dinţii procurorilor cu un singur scop: ca să poată să facă ceea ce au făcut şi până acum. Adică să conducă în stilul lor abuziv, să taie şi să spânzure după placul lor şi să utilizeze resursele publice cum îşi doresc ei şi nu se poate. Nu putem fi de acord, nu putem susţine aşa ceva”, a afirmat Ludovic Orban, potrivit Agerpres.
El a arătat că, deşi există o majoritate parlamentară care poate adopta un astfel de proiect, PNL va ataca la Curtea Constituţională şi va apela la toate pârghiile constituţionale şi legale pentru „a nu permite controlul politic asupra Justiţiei, asupra instanţelor de judecată şi asupra parchetelor”.
În privinţa dosarului său, instrumentat de DNA, pentru care instanţa de fond l-a achitat, Orban a susţinut că nu are niciun fel de emoţie în ceea ce urmează şi nu crede că acesta îi va afecta în vreun fel şansele în alegeri.
„Am primit în schimb o satisfacţie care îmi spune un lucru şi despre DNA. Procurorul care s-a jucat cu dosarul acesta nu mai este procuror DNA, a fost „externalizat”. În DNA sunt procurori serioşi, procurori care instrumentează dosare care stau în picioare, în mod profesionist, toţi aceştia trebuie încurajaţi, iar activitatea lor nu trebuie pusă în umbră de unii sau alţii care nu sunt neapărat la nivelul de competenţă, de profesionalism şi de seriozitate pe care îl reclamă activitatea în cadrul unui parchet atât de important cum este DNA. Şi, într-un fel, îmi arată că totuşi conducerea DNA nu priveşte cu nepăsare, atunci când sunt unii sau alţii care fac dosare care nu stau în picioare”, a susţinut Orban.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.