Ludovic Orban, reacție la protocolul PSD – UNPR

Prim-vicepreședintele PNL Ludovic Orban susține că prin protocolul încheiat miercuri PSD minte UNPR că o să îi dea locuri în Parlament, apreciind că social-democraților le este teamă de alegerea primarilor în două tururi de scrutin și promit luna de pe cer UNPR și ALDE pentru a nu susține proiectul.

„S-a întâlnit sacul cu petecul. (…) Este povestea cu cocoșul roșu. PSD-iștii îi mint pe UNPR-iști că o să le dea locuri în Parlament și UNPR-iștii se fac că îi cred pe PSD-iști în această minciună. Oricum or să aibă o surpriză să constate că 33 plus doi nu fac 35, ci s-ar putea să facă 29 și oricum semnatarii acestui protocol arată cine sunt de fapt aceste formațiuni politice — Dragnea condamnat în primă instanță, Oprea cu urmărirea penală începută”, a declarat Orban, joi, pentru Agerpres, cu privire la protocolul semnat de PSD și UNPR.

În opinia acestuia, „PSD are o singură frică și anume să nu treacă legea inițiată de PNL cu privire la alegerea primarilor în două tururi”. „Sunt în stare să le promită luna de pe cer și UNPR și ALDE ca să nu voteze proiectul nostru de lege. Se face frate cu dracul ca să treacă puntea”, a susținut Orban.

Liviu Dragnea și Gabriel Oprea, au semnat joi un protocol care prevede colaborarea celor formațiuni în alegerile locale, votul într-un singur tur de scrutin și candidatura pe liste comune la alegerile parlamentare din aceasta toamnă, în funcție de rezultatul la alegerile locale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.