Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a apreciat, joi, că a fost necesară conferinţa susţinută de Laura Codruţa Kovesi, susținând că DNA şi șefa sa sunt supuşi unui „atac concertat” dus de o alianţă a unor oameni care sunt profund deranjaţi că această instituţie există.
„A fost o conferinţă necesară, iar argumentaţiile doamnei Kovesi au fost clare şi lămuritoare. DNA şi procurorul sef al DNA sunt supuşi unui atac sistematic de ani buni, în care este inegalitate de şanse în ceea ce priveşte comunicarea publică. (…)Aici este vorba despre un atac concertat care este dus de o bună bucată de vreme de o alianţă a unor oameni care sunt profund deranjaţi că există DNA, mai ales că DNA îndrăzneşte să ancheteze faptele săvârşite în exercitarea funcţiei publice”, a declarat Orban pentru agenția Mediafax.
În opinia acestuia, „mult anunţata cerere de revocare” a şefei DNA este „complet lipsită de orice temei”.
„Nu i-am auzit pe Dragnea sau pe Tăriceanu să ceară demiterea (ministrului de Interne-n.r.) Carmen Dan pentru poliţistul pedofil. Nu poţi să consideri responsabil conducătorul unui instituţii pentru unul, doi, trei angajaţi din instituţie nu acţionează conform legii sau deontologiei profesionale. Sigur că percepţia unei instituţii nu trebuie să fie afectată de astfel de uscături care există în fiecare pădure. E nevoie de un management mai riguros în ceea ce priveşte respectarea legalităţii, a deontologiei profesionale şi a profesionalismului în activitatea fiecărui procuror”, a adăugat Orban.
La rândul său, liderul USR Dan Barna consideră că şefa DNA a fost convingătoare şi crede că preşedintele Klaus Iohannis va refuza o eventuală propunere de revocare.
„Doamna Kovesi a reușit să convingă cetățenii de bună credință că infractorii încearcă să confiște statul. În ceea ce privește revocarea, evident că nu există niciun temei serios. În condițiile în care avem un consilier al premierului condamant la 8 ani de închisoare și ținut în vitrină (Darius Vâlcov – nr.), nu avem ce discuta. USR susține în continuare activitatea DNA și pe doamna Kovesi la conducerea instituției.
Eu am toată convingerea și încrederea că poziția domnului Iohannis va fi una de susținere a statului de drept, pentru că discutăm despre un asalt al unei găști de infractori cu resurse asupra statului de drept. Cred că președintele va fi consecvent cu pozițiile sale anterioare. Cred că își va folosi prerogativele pentru a susține DNA și pe conducătoarea ei”, a scris Barna pe pagina sa de Facebook.
Oare PNL mai există ??? Dupa ieșirile ăstuia cu maimuța, sigur nu.A inceput sa-mi fie dor de Alinuta…Cred ca trebuie data o lege care sa scada pragul sub 5%, altfel PNL-ul nu mai pupa parlamentul !
I-am zis si amaratului aluilalt, stii bancul cu Dabija?
As avea si eu o intrebare…Daca pe Procurorul General(adica al mai mare procuror din Romania) il ancheteaza DNA pt abuz in serviciu,pe DNA cine o ancheteaza pt abuz in serviciu?Se ancheteaza singura sau vine cineva de la UE ori din SUA sa o ancheteze?Sau nu poate fi anchetata niciodata?Sau poate DNA nu comite niciodata abuz in serviciu.Poate ca de-aia nicio alta tara nu are DNA..pt ca nu au putut stabili cine va ancheta DNA-ul lor….Dl Klemm si UE ce spun in acest sens?Macar ipotetic,in situatia ca ei ar avea DNA?
ORBAN SI BARNA , SUNT DOI POLITICIENI DECENTI , CEEA CE NU ESTE PUTIN LUCRU IN MOCIRLA POLITICA ROMANESACA ! CEI CARE ALEG SA SPRIJINE POLITICIENI CU CAZIERE PENALE , SA FIE SANATOSI , DAR SA NU SE MAI PLINGA ! IAR ALEGERILE ANTICIPATE ( CARE NU POT FI EVITATE ) VOR ARATA O ROMANIE ALTFEL DECIT ACUM ! CINE ARE O MINIMA LIBERTATE DE GINDIRE , INTELEGE !
Noua, cetatenilor tot cu plus ne-a dat. Numai penalilor si slugareilor lor le-a dat cu minus!
ia zi mişule care sunt ăia opt cetăţeni, cu tine nouă…
BRAVO PNL BRAVO ORBAN TOT ASA SI O SA AJUNGETI LA 7% IN SONDAJE HAI PNL ..oricum o regret de mult pe ghorghiu ..dar sa ajung sa o regret pe Raluca turcan ??? Chiar așa ?? Da chiar asa este..în curând nici membri de partid nu va mai votează PNL
Cosmine, stii ma bancul cu Dabija? N-avea tu grija PNL-ului, s-o descurca el!
orbetele Orban este in campion al datului din gura producator de imbecilitati; sa nu il uitam cand urla: ciineeee eeee genelaaaalul care tace si face; doar ca le jeneral doar tace; 7% cred ca e o estimare optimista; cat despre Barnabas are o moaca care spune tot; intelligent abonat la contracte de „consultant” cu statul pe care il injura
Nu-i problema, sunt destule „minusuri” de la agentzii lu’davai ceas, care sunt si „laudatzi” se Sputnik, agentzia aia de propaganda antiromaneasca! Pupici, de la ……
La prima vedere rationament corect al celor doi lideri de partide . Numai ca , introducandu-l in ecuatie pe Presedinte si incurajindu-l sa faca la fel , tocmai il aliniaza celor criticati ! Nasol
cum să nu-ţi dea cu plus, când ai numai cruci în sânge…
daca cuiva „argumentatia” i s-a parut clara si lamuritore inseamna ca respectivul nu prea intelege ce i se intimpla si e cam strain in viata lui. a asemenea slugarnicie, exprimata cu atita emfaza, e dovada de prostie perpetua.
Turbează ciumele roșii. Badea, gâdea, ciuvică, pleșoianov s-ar fi spânzurat aseară în direct la haznaua3.
bai ciuma, nu mai terminate odata cu imbecilitatea asta numita ” ciuma rosie”. De ce e ciuma si de ce e rosie si nu portocalie ? ati invatat niste lozinci ca idiotii si le toti repetati; ca sa va fie clar, nu iubesc pesedeul, nu il iubesc pe Dragnea; sunt toti o apa si in pamant; dar locul lui Orban e pe undeva pe la siptalul 9; iar Barna arata ca proaspat iesit de acolo; de logica, e prea mult sa ceri asa ceva