Luka Modric amenință recordurile legendarului Paco Gento

Actualul record este deținut de Paco Gento, care a agățat

De L.V.
Luka Modric amenință recordurile legendarului Paco Gento

Actualul record este deținut de Paco Gento, care a agățat

Luka Modric și Real Madrid au ajuns la un acord de principiu pentru a prelungi contractul starului croat cu încă un sezon, până în iunie 2025, susțin publicațiile Onda Madrid și Telemadrid, vineri,  scrie B1Tv, care citează Mundo Deportivo.

Internaționalul croat și reprezentanții clubului au avut o întâlnire care a durat mai bine de trei ore.

Oficialii lui Real Madrid i-au propus prelungirea contractului pentru încă un sezon, dar cu o scădere de 50% a salariului. În prezent, Modric încasează un salariu net de circa 10 milioane de euro per stagiune.

Deși încă nu există o confirmare oficială, lui Modric nu îi displace propunerea lui Real Madrid. Pentru el, nu este neapărat o chestiune de bani, cât mai ales o problemă sentimentală.

Astfel, superstarul croat și-ar putea încheia cariera după sezonul 2024/25, când va fi foarte aproape de împlinirea vârstei de 40 de ani. Ar deveni cel mai în vârstă fotbalist care se retrage în tricoul lui Real Madrid.

Actualul record este deținut de Paco Gento, care a agățat ghetele în 1971, la vârsta de 38 de ani, după nu mai puțin de 18 ani petrecuți la club.

 

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.