Lumina Sfântă ajunge în România cu o cursă specială. Patriarhia Română a obținut culoar de zbor

Lumina Sfântă va ajunge în România printr-o cursă specială de la Ierusalim, în condiții de securitate ridicate, pentru a fi oferită credincioșilor în noaptea de Înviere.

De Mădălina Hodea - redactor
Lumina Sfântă ajunge în România cu o cursă specială. Patriarhia Română a obținut culoar de zbor

sursa Basilica.ro

Lumina Sfântă va ajunge în România printr-o cursă specială de la Ierusalim, în condiții de securitate ridicate, pentru a fi oferită credincioșilor în noaptea de Înviere.

Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi adusă în România printr-o cursă aeriană specială, organizată de Patriarhia Română pentru noaptea de Înviere. În contextul unor măsuri stricte de securitate, ceremonia de la Sfântul Mormânt va avea loc cu participare limitată, însă tradiția este menținută, iar lumina va fi distribuită în toată țara.

Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi adusă în România, și în acest an. Totul printr-o cursă aeriană specială, organizată de Patriarhia Română pentru noaptea de Înviere. Reprezentantul Patriarhiei la Locurile Sfinte va prelua lumina de la Biserica Sfântului Mormânt și o va transporta pe un culoar de zbor dedicat, aprobat de autoritățile israeliene, scrie Basilica.ro.

Lumina Sfântă

Decizia vine în contextul unor condiții de securitate ridicate în regiune. Războiul din Orient au impus restricții privind participarea credincioșilor la ceremonia de la Ierusalim. Chiar și în aceste condiții, tradiția aducerii Luminii Sfinte este păstrată, fiind considerată un moment central al sărbătorii Paștelui ortodox.

După sosirea în România, Lumina va fi distribuită delegaților eparhiilor din întreaga țară, urmând să ajungă în biserici înainte de slujba de Înviere, unde va fi oferită credincioșilor.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. Se fac prea multe presupuneri legate de Ierusalim cu toate ca se stie foarte bine ca aceasta zona niciodata de cand exista conflicte si razboaie in zonele respective, acolo nu sa intimplat nimic.Locurile Sf. au fost si vor ramane incontinuare protejate ,chiar de cei mai mari dusmani ai crestinismului. Sa nu va inchipuiti ca iranienii vor proceda la fel cum au facut americanii si englezii ,atunci cand au bombardat Bisericile si casele civililor din Bucuresti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.