Vocația poetică a lui Victor Babeș începuse să se manifeste încă de la vârsta de 14 ani, primele sale poezii datând din anul 1868.
Poezia îl atrage din ce în ce mai mult, succesele înregistrate în cercurile prietenilor, satisfacția de a-și găsi astfel un mijloc de exprimare și de împlinire, l-au făcut să se gândească destul de serios la o carieră literară. Din poeziile rămase, reies etapele formării tânărului Victor Babeș, acesta fiind influențat de la început de Goethe și Heine de la care împrumută ritmul și chiar unele forme caracteristice de exprimare. Faza lirică a adolescenței este caracterizată prin pesimism, prin amărăciunea însingurării, prin expunerea dezamăgirilor întâmpinate la începutul vieții.
„Trecut-a primăvara
Și inima-mi rece a lăsat
Și sunetele dulci de odinioară
Și cântecul au încetat.
Venit-au băieții cei răi
Și cuiburile le-au nimicit
Mi-au luat idealurile toate
Și inima ei mi-au golit
Îmi trec prin minte gânduri reci
Și-și râd de sufletul meu
O, zei! E greu să înțelegi
De vină-i oare gândul meu?ˮ
Curând va avea de îndurat prima întâlnire cu moartea și va cunoaște un sentiment de neputință și de revoltă în fața ei. Alma, sora sa mai mică, pentru care nutrea o afecțiune adâncă, plină de duioșie, s-a stins sub ochii săi, la frageda vârstă de 14 ani.
Împietrit în fața acestei lovituri neașteptate, și-a încredințat caietului său de versuri sentimentele în poezia „Sfârșitˮ, în care descrie cum „blânda , firava făptură/senin zace acum pe o targăˮ. Nedreptatea acestei morți timpurii a sădit în sufletul său dorința de a-și închina toate forțele în lupta împotriva bolilor și a suferințelor, luptă care o va duce cu dârzenie mai târziu ca medic cât și ca om de știință.
Dar realitatea își reclamă drepturile și îl trezește, pentru că situația materială a familiei ajunge la un moment dat foarte precară. Prigoana politică pe care o îndură tatăl său, procesele de presă ce i se înscenează, se răsfrâng și asupra atmosferei familiei. Victor nu-și terminase încă liceul când a fost nevoit să intre în lupta pentru existență, să-și câștige singur mijloacele de trai. Începe să dea meditații particulare pentru ca din banii obținuți să se întrețină și să-și ajute și părinții.
Cu toate acestea, la terminarea liceului, deși avea o predilecție pentru științele naturale, Victor Babeș nu s-a îndreptat de la început către o carieră științifică, ci s-a înscris în anul 1871 la Conservatorul de artă dramatică din Budapesta de unde, după câteva luni, a părăsit cursurile și s-a înscris la Facultatea de medicină. Chiar și în evoluția sa poetică se produce o schimbare, în locul reveriei lirice, apare afirmarea voinței așa cum reiese din poezia „Tu și simțirea meaˮ:
„Planurile-mi de viitor
Voința-mi hotărâtă de mult le-a pregătit
Condusă doar de mândru-mi spirit
Ce-un țel înalt a urmăritˮ
Trecerea de la Conservatorul de artă dramatică la Facultatea de medicină nu a fost deloc usoară pentru tânărul Victor Babeș. Contrastul dintre atmosfera seratelor și realitatea brută a sălilor de disecție era atât de violent încât l-a impresionat profund pe tânărul poet. Efectul pe care noile îndeletniciri l-a avut asupra lui este transpus în poezia intitulată „Halucinațieˮ :
„În odaia tristă a morților
Sub clar de lună, liniștea domnește
Și o flacără pâlpâie ușor
Dar umbrele nu le izgoneșteˮ
În această poezie, Victor Babeș arată cum viața se strecoară totuși și în atmosfera strict profesională a camerei de disecție. Cadavrul asupra căreia lucrează tânărul medicinist nu este întotdeauna un simplu obiect de studiu, ci poate trezi o multitudine de sentimente. Tema acestei poezii dovedește că tânărul poet, devenit medicinist, și-a păstrat totuși sensibilitatea și suferă în fața morții necruțătoare care seceră atâtea vieți tinere.
Această contradicție între poziția omului de știință și aceea a poetului va constitui încă un aspect al luptei ce s-a dat în sufletul lui între cele două vocații. Latura poetică nu l-a făcut decât să resimtă mai adânc lucrurile din afară, de a vibra mai intens și de a răspunde lumii înconjurătoare cu toate resursele sufletului său, de a se dărui pe deplin în fapta sa, uitând de sine și astfel îndeplinindu-se cu adevărat.
text scris de Olga Popescu, Muzeul Victor Babeș, MMB, Sursa: Arhiva muzeului Victor Babeș
jet!
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~