„Înmormântare” cu 13.800 de participanţi. Messi al handbalului joacă tot la FC Barcelona. Germania nu s-a calificat dar a avut 4 echipe. Români în finala mică. Unde era Franţa când noi eram … Brazilia
O finală fără istoric
Finala campionatului european de handbal masculin s-a desfăşurat între echipele care au monopolizat titlurile de campioană la ultimele 4 ediţii: Danemarca – 2012 şi 2008, Franţa – 2010 şi 2006. Finala se anunţa deci una echilibrată, şi nu doar pentru că se întâlneau campioanele ultimelor 4 ediţii, ci şi pentru că atât Danemarca cât şi Franţa s-au dovedit cele mai în formă echipe ale momentului. Danemarca a „măturat” totul în cale (în grupaA şi în grupa principală 1) până în semifinale, iar Franţa şi-a permis chiar luxul să joace cu rezervele în ultimul meci din grupa principală 2 şi să piardă contra Suediei, rezultatul însă nemaicontând în clasament. În semifinale, atât Franţa cât şi Danemarca au fost conduse la pauză şi au cam suferit până prin minutele 54-55 în faţa Spaniei, respectiv Croaţiei, două echipe extrem de puternice. Specialiştii estimau că în finală, deşi „Les Bleus”
aveau un lot valoric sensibil mai bun decât al Danemarcei, nordicii porneau cu prima şansă pentru că jucau pe teren propriu. La celelalte meciuri ale Danemarcei, pur şi simplu „tribunele” arhipline au creat o atmosferă cum doar pe marile stadioane de fotbal se mai poate vedea şi …auzi.
Şi totuşi, finala de duminică seara a fost cea mai dezechilibrată din istoria de până acum a finalelor campionatelor europene. Pe teren, timp de 60 de minute a existat o singură echipă: Franţa. Nici măcar o singură dată gazdele nu au condus şi nici nu au reuşit să egaleze pe tabela de marcaj. În minutul 4, tabela arăta deja 3-0 pentru Franţa, şi diferenţa a crescut neîncetat, la pauză scorul fiind de (doar) 23-16 pentru reprezentanţii cocoşului galic. Nici în repriza a doua nu s-a schimbat nimic. Franţa a ţinut Danemarca la distanţă de 8 – 9 sau 10 goluri în permanenţă, spre stupefacţia celor 13.800 de suporteri danezi (în tribune au fost şi 200 de francezi). De altfel, din minutul 16, când tabela indica scorul de 12-4 pentru Franţa, tribunele au amuţi. Atmosfera a fost una de înmormântare. Cine nu a văzut meciul la televizor ci l-a ascultat la radio, a avut senzaţia, cel puţin între minutele 16 şi 55 că se
joacă într-o sală aproape goală.
De la francezi s-au remarcat Michael Guigou (10 goluri), Daniel Narcise (6), Nicola Karabatic (5) şi portarul Thierry Omeyer, iar de la danezi singurul care a jucat la valoarea sa a fost Mikkel Hansen care a înscris 9 goluri.
Chiar dacă în finală Guigou a înscris cele mai multe goluri, omul numărul unu al Franţei la acest turneu final a fost sârbo-croatul Nicola Karabatic, cel mai bun handbalist din lume din ultimul deceniu. Şi pentru că „este la modă”, Karabatic, evoluează din toamna acestui an la…FC Barcelona.
În finala de duminică am asistat şi la o premieră şi un record: cel mai mare număr de goluri (41) înscrise de o învingătoare într-o finală europeană. Precedentul record, 40 de goluri l-a deţinut Spania, dar în finala mondialelor din 2005. Chiar dacă diferenţa de 9 goluri este a doua, după cea de 13 goluri, din finala Suedia-Rusia din 1994, finala de duminică seara a fost mai dezechilibrată decât cea de acum 20 de ani.
„Un bronz cu gust de aur”
Aşa a titrat cotidianul spaniol Marca, performanţa Spaniei, care a ocupat locul 3 la ediţia din acest an a europenelor. Din start Spania a avut statut de favorită, ca de altfel şi învinsa ei din finala mică, Croaţia. Dacă în semifinale cele două echipe ar fi ştiut să gestioneze ultimele 10 minute, Spania – Croaţia ar fi devenit poate finala mare a europenelor. Meciul pentru „bronz” a fost echilibrat doar până prin minutul 26, când cele două echipe au mers cap la cap. După aces minut şi până în final, ibericii i-au ţinut pe croaţi la câte un gol sau două distanţă în permanenţă. Matematic, se poate spune că Spania a câştigat poate şi pentru faptul că portarul ei a apărat 2 din 5 aruncări de la 7 metri, în timp ce portarul croat nu a apărat nicio penalitate (au fost tot 5) în timpul meciului. Spaniolii au mai dus acasă şi trofeul care se acordă golgeterului campionatului, prin interul Canellas, care a
punctat de 50 de ori.
Rezultate tehnice
Finala loc 1-2: Franţa – Danemarca 41-32 (23-16)
Finală loc 3-4: Spania – Croaţia 29-28 (16-13)
Finală loc 5-6: Islanda – Polonia 28-27 (13-16)
Top-urile europenelor
Top 5 golgheteri
1. Joan Canellas (Spania) – 50 goluri (8 meciuri)
2. Valur Sigurdsson (Islanda) – 44 (7)
3. Mikkel Hansen (Danemarca) – 39 (8)
4. Kiril Lazarov (Macedonia) – 38 (6)
5. Domagoj Duvnjak (Croaţia) – 36 (8)
Top 5 – aruncări la poartă – echipe
1. Franţa – 387 aruncări (8 meciuri)
2. Spania – 387 (8)
3. Danemarca – 378(8)
4. Croaţia – 369 (8)
5. Islanda – 336(7)
Top 5 – goluri înscrise – echipe
1. Franţa – 259 goluri înscrise (8 meciuri)
2. Danemarca – 247 (8)
3. Spania – 239 (8)
4. Croaţia – 229 (8)
5. Islanda – 199 (7)
Recordul de asistenţă
14.000 de spectatori reprezintă recordul de asistenţă la această ediţie a Campionatelor europene. Această asistenă s-a înregistrat la toate cele 8 meciuri ale echipei gazdă, care s-au desfăşlurat în Jyske Bvank Boxen din oraşul Herning. Tot 14.000 de spectatori (în aceeaşi arenă) s-au mai înregistrat şi în semifinala Franţa – Spania şi în finala mică, Spania – Croaţia. De menţionat că semifinalele şi cele două finale s-au desfăşurat în cuplaj, pe 24, respectiv 26 ianuarie.
Următoarele cifre de asistenţă au fost: 13.000 de spectatori la meciul Austria – Cehia 30-20 (12 ianuarie) şi 12.000 de spectatori la meciul Macedonia – Austria 22-21 (16 ianuarie). De menţionat însă că ambele meciuri s-au jucat în „deschidere” la meciurile Danemarcei.
Cea mai slabă asistenţă
Cei mai puţini spectatori – 700 – s-au înregistrat la meciul Rusia – Belarus 39-33, jucat în cadrul grupei 1 principale în NRGI Arena din oraşul Aarhus (22 ianuarie). Următoarea asistenţă „mică”, 2000 de spectatori, s-a înregistrat la meciul Serbia – Polonia 20-19 (13 ianuarie) din grupa C, şi la meciul Croaţia – Rusia 33-25 (21 ianuarie) din grupa principală 1. Ambele meciuri s-au jucat tot pe arena din Aarhus.
Germania nu s-a calificat, dar a avut…4 echipe
Una dintre marile echipe absente de la această competiţie a fost Germania. Campioană europeană în 2004 şi campioană mondială în 2007, Germania a absentat pentru prima oară de la un turneu final al europenelor, fiind eliminată în calificări de Cehia şi Muntenegru. Se poate spune că eliminarea Germaniei a reprezentat marea surpriză a calificărilor. Şi totuşi, Germania a fost extraordinar reprezentată în Danemarca. Nu mai puţin de 66 de jucători (din totalul de 256) au provenit din capionatele Germaniei, 61 din Bundesliga (de la toate cele 18 echipe ale primei divizii germane) şi 5 din 2Bundesliga. De altfel, Budesliga a fost campionatul care a dat cei mai mulţi jucători la acest turneu final. Un paradox incredibil. Din Bundesliga, cei mai mulţi handabaişti au provenit de la
Flensburg-Handewitt – 8, THW Kiel – 7, Füchse Berlin – 7, Rhein-Neckar Löwen – 6, practic echipele clasate pe locurile 1, 2, 3 şi 5 în campionat.
O echipă poloneză a dat cei mai mulţi jucători
O altă mare surpriză (este adevărat, dacă ne raportăm la ultimele rezultate din Liga Campionilor, surpriza nu mai este chiar aşa de mare) este numele echipelor care au dat cei mai mulţi jucători la acest turneu final: Vive Targi, campioana Poloniei şi Metalurg Skopje, campioana Macedoniei, ambele cu câte 13 jucători în Danemarca. Vive Targi este o echipă care anul trecut a obţinut locul 3 în Liga Campionilor, învingând în finala mică pe campioana Germaniei, Kiel, iar Metalurg a ajuns până în sferturile de finală ale competiţiei, fiind eliminată de…Vive Targi. Şi în această ediţie, ambele echipe sunt ca şi calificate în optimile de finală ale Ligii Campionilor. Echipele care au dat cei mai mulţi jucătări sunt:
Vive Targi Kielce (Polonia) – 13 jucători
RK Metalurg Skopje (Macedonia) – 13
Paris Handbal (Franţa) – 12
FC Barcelona Handbal (Spania) – 11
SC Pick Szeged (Ungaria) – 8
Flensburg-Handewitt (Germania) – 8
THW Kiel (Germania) – 7
Füchse Berlin (Germania) – 7
MKB Veszprém KC (Ungaria) – 7
Dinamo Minsk (Belarus) – 7
România prezentă şi ea în Danemarca
Chiar dacă România a fost prezentă doar la 2 din cele 11 ediţii ale europenelor, de fapt la primele două, cele din 1994 şi 1996, am avut totuşi reprezentanţi şi în Danemarca. Este vorba de cuplul de arbitri Bogdan Ştark – Romeo Ştefan. Cei doi au condus 5 meciuri: Cehia-Macedonia 24-24 (grupaA), Croaţia-Belarus 33-22 (GrupaD), Islanda-Austria 33-27 (grupa principală 1), Croaţia – Rusia 33-25 (grupa principală 2) şi finala pentru locurile 3-4, dintre Spania şi Croaţia. Faptul că au fost aleşi să conducă finala mică, reprezintă o performanţă pentru cei doi arbitri.
Şi campionatul României a dat un jucător la acest turneu final. Este vorba de veteranul (36 de ani) naţionalei Macedoniei, Branislav Angelovski, “centrul” de la HCM Constanţa. El a jucat în 5 din cele 6 meciuri ale echipei sale (în total 104 minute), şi a înscris 9 goluri din 18 aruncări la poartă.
Retro-europene
Am bătut Franţa şi Danemarca !
La cele două participări la turneele finale, România nu a reuşit să treacă de prima fază a grupelor, înregistrând câte o victorie de ediţie. În 1994 am învins cu 27-26 Franţa, iar în 1996, am învins cu 27-21, Danemarca. Cu atât ne putem lăuda în palmaresul nostru la turneele finale ale campionatelor mondiale. Iată, acum 18, respectiv 20 de ani am învins echipele care au jucat duminică seara finala Europenelor. Numai că pe atunci, cele două nu erau marile puteri handbalistice de acum. Este adevărat, nici România, cântecul de lebădă al tricolorilor fiind medalia de bronz de la mondialele din 1990, culmea, un rezultat neaşteptat de bun la vremea respectivă.
Unde era Franţa când noi eram …Brazilia
În urmă cu 40-50 de ani, România era în handbal ceea ce era Brazilia în fotbal. Am câştigat campionatul mondial în 1961, 1964, 1970 şi 1974, iar în 1967 am luat “bronzul”; la jocurile olimpice am luat locul medalia de bronz în 1972 şi medalia de argint în 1976 şi din nou medaliile de bronz în 1980 şi 1984.
Unde era pe atunci Franţa, cea mai galonată naţională a ultimilor 15-20 de ani? Locurile 8, 13, 10 şi 12 la mondialele din 1961, 1964, 1967, 1970, în 1974 nu s-a calificat. La olimpiadele din 1972, 1976, 1980 şi 1984 nu s-a calificat. La începutul deceniului 7, antrenori francezi erau însă foarte des văzuţi la Bucureşti unde luau notiţe la antrenamentele naţionalei sau ale echipelor Steaua sau Dinamo, şi tot în perioada respectivă, periodic, tehnicieni români erau trimişi la Paris pentru a susţine seminarii cu antrenorii francezi. Au existat şi antrenori români care au antrenat în Franţa, numele cel mai sonor fiind cel al lui Nicolae Nedef, care din 1989 a antrenat pe Antibes. Sunt suficiente dovezi că afirmaţiile “noi i-am învăţat handbalul la nivel înalt” nu sunt vorbe goale. Numai că ei, francezii au progresat, iar noi am regresat. Franţa are la ora actuală 4 titluri mondiale: 1995, 2001, 2009 şi 2011, 3 titluri europene: 2006, 2010 şi 2014 şi două titluri olimpice: 2008 şi 2012. Orice comentariu este de prisos.
