Macron, despre atacarea Rusiei pe teritoriul ei: „Înfrângerea, nu zdrobirea”

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că doreşte înfrângerea Rusiei în războiul din Ucraina, avertizându-i în acelaşi timp pe cei care vor „mai presus de toate să zdrobească Rusia” că aceasta nu va fi niciodată poziţia Franţei.

„Vreau înfrângerea Rusiei în Ucraina şi vreau ca Ucraina să îşi poată apăra poziţia, dar sunt convins că până la urmă nu se va încheia pe cale militară”, a spus şeful statului francez într-un interviu acordat ziarelor Journal du Dimanche, Le Figaro şi France Inter.

„Nu cred, ca unii, că Rusia ar trebui să fie total învinsă, atacată pe teritoriul său. Aceşti observatori doresc mai presus de toate să zdrobească Rusia. Aceasta nu a fost şi nu va fi niciodată poziţia Franţei”, a adăugat el.

Aceşti observatori par a fi cei care, în special în Europa de Est, sunt mai extremişti şi au criticat ferm, în mai 2022, afirmaţiile preşedintelui Franţei conform cărora Rusia nu ar trebui umilită.

În interviul acordat în avionul care îl aducea înapoi din Germania, unde a participat la conferinţa anuală de securitate de la Munchen, preşedintele francez îşi reafirmă dorinţa de a promova un rezultat negociat.

În discursul susţinut la Munchen, preşedintele Emmanuel Macron estimase deja că Rusia ar urma să eşueze în Ucraina. Dar unii observatori i-au reproşat că nu a mers atât de departe încât să evoce o înfrângere necesară a Moscovei.

Macron a susţinut, de asemenea, că este necesară intensificarea sprijinului acordat Kievului pentru a se îndrepta spre „negocieri credibile”.”Ceea ce este nevoie astăzi este ca Ucraina să conducă o ofensivă militară care să perturbe frontul rus pentru a declanşa o revenire la negocieri”, a insistat preşedintele francez în interviul acordat.

În opinia sa,”niciuna din părţi nu poate câştiga în totalitate”, „nici Ucraina şi nici Rusia, căci efectele mobilizării nu sunt atât de importante pe cât se aştepta şi ea însăşi are limite în privinţa capacităţilor”.

Preşedintele Emmanuel Macron mai crede că „toate opţiunile, în afară de Vladimir Putin din cadrul actualului sistem” i se par „mai rele” decât actualul preşedinte rus, o aluzie la personaje dure, precum şeful Consiliului de Securitate Nikolai Patruşev sau Evgheni Prigojin, şeful grupul de mercenari Wagner.

„Să credem oare că o soluţie democratică va apărea din societatea civilă rusă actuală după aceşti ani de creştere a oprimării şi în plin conflict? Îmi doresc foarte mult, dar nu prea cred în asta”, a avertizat şeful statului francez.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Author

67 de Comentarii

  1. Nebunia unora turbați ,, care incalcă linii roșii, care nu pricep niște realități a sec 21, care nesocotesc niște contracte, angajamente, care sunt in trenul războiului, pe care nu o vor oprită ci o accelerează ducând lumea spre apocalipsă.. Imbecil cărora nu le pasă de poporul lor, de lume,. Acești neiprăviți, suspecți incă de la numire, caregoric trebuie alungați.. De acu nu mai poți avea incredere minimă in conducători..

  2. Zdrobiți îi vrea macrou pe cei care refuză suicidul consimțit prin injectare cu cele 1.8 miliarde de doze

  3. Esti de o prostie infinită. Au mai intrat rușii in Paris în 1815. Apoi s a plimbat și Hitler…la voi vine cine vrea bă papagalule.

  4. Asta s-a uitat cum arata Ukraina ? Din seria: sa dam frau liber imaginatiei. „Daca tot pierdem, macar sa castigam” !

  5. Kakanar, Franța așa a fost toată istoria ei, inclusiv când germanii făceau ravagii în europa

  6. Emanuel, cu cât se intensifică ajutorul occidentului, cu atât de mult se implică în ajutorul Rusiei și China.
    Pe scurt:
    Fără negocieri și compromisuri, războiul va ajunge global cât ai zice HAWK!
    Așa că trebuie să înțeleagă Ucraina așa:
    A fost atacată de un colos, o forță, o entitate puternică cu posibilități spațiale și nucleare.
    Se adaugă și aliați GIGANȚI ȘI MĂREȚI prin forța, numărul, tehnologia și cruzimea lor.
    Ce vrei tu, zelendki, să faci?
    Doar să nimicești toată ființa patriei tale.
    La sfârșit tragi bilanțul și asta e!
    Așa că: război total de apărare sau compromis, negociere, acceptare și, culmea, un ajutor în reconstrucție fantastic, inclusiv de la Urs care și-a luat hrana în pamanturi.
    Temporar….
    Ele pot fi, în timp, alipite Ucrainei din nou, dacă vremurile vor considera așa.
    Acum vremurile spun: Ucraina, plătește un tribut!
    Ai greșit politic și istoric, zice lumea.
    Cam atât.
    Deci: război total sau pace dureroasă.
    Emanuel, alege!

  7. Mda … si eu as dori sa fiu ales Papă la Roma sau, daca nu se poate, macar Mister Universe pe 2023 ! Asa ca ceea ce ne spune hidrocefalul cu perciuni de ospatar si ochi de peste congelat din poza ramine doar la stadiul de „dorinte adresate de catre copii catre Mos Craciun” … Singura chestie adevarata printre toate aceste refulari in amintirea umilirii de catre Putin la masa de zece metri lungime ramine afirmatia ca acesta din urma este totusi de preferat, la Moscova exista decidenti rusi din primul esalon fata de care Vladimir Vladimirovici este un Agnus Dei …

  8. Atingerea unor țeluri prin violență nu e mentalitate de om civilizat.. E mentalitate de epoca de piatră sau a unor gibboni urlători de pe stadioane,.Nici un șef de stat, nici un șef al ”organizației defensive”, nu poate incuraja violența, războiul…

  9. Frantuzul isi da seama ca singura solutie viabila este pe cale diplomatica si nu militara.
    Am mai spus si cu alta ocazie ca Rusia nu are cum sa se lase invinsa militar fara sa uzeze de „toata” forta sa militara de care dispune.
    Si frantuzul stie asta, isi da seama in ce pericol ar putea expune lumea in cazul in care ar judeca cu altceva decit cu capul de pe umeri !

  10. fara Rusia pe post de bau bau dispare o anumita industrie, o anumita activitate este necesar ca ea sa existe in insectar…pe post de spierietoare…

  11. Occidentul bălește la resursele rusești și fiind în faliment vrea a-și masca eșecul spiritual, cultural, economic și social prin război, este doar o chestiune de timp până când vor trimite și trupe oficial ,de asta au și „importat tineri din orient sub masca de emigranți”. Ăștia pe ce pun mâna strică, nimic bun de la ei!

  12. pe scurt:dupa ce rusii vor pierde razboiul ptr ca nu-l vor mai putea sustine financiar,vor fi incuiati inauntru din cauza sanctiunilor si se vor devora intre ei;asta se poate lasa si cu desprinderi de teritorii si asiaticii le vor cumpara la preturi de nimic resursele naturale;si nu,n-am vazut in glob,e mersul firesc al lucrurilor cand vrei sa fii borfasul din curtea scolii care-i bate el pe toti…

  13. Salbaticii deja au fost pusi cu botul pe labe…ce mai pot face ei in Europa?? Erau o mica sperietoare pana sa traga primul foc de arma…acum toata Europa s-a convins ca sunt niste papagali. Pacat de numarul mare de victime de o parte si de alta. Se naste intrebarea ce altceva mai costisitor a evitat Rusia care sa merite zeci, poate sute de mii de victime. Dar logica e ultima „calitate” a clicii de la Kremlin

  14. Deci Rusia trebuuie batuta, dar nu prea tare. Cam ca ouale de la maioneza. Sa nu se taie.
    Toti acesti falsi lideri repeta ca papagalii aceeasi mantra, evident complet ilogica; dar treaba lor nu e sa inteleaga ce este de neinteles, ci sa transmita mesajul catre populatie.
    Cine compune mesajul?
    Pai statul paralel, profund, cum i-o mai spune. Ala care e mondial si care controleaza ca o caracatita mai toate statele nationale.
    Acolo e buba, ca nimeni nu vrea sa-i recunoasca existenta acelei hidre. Toti se plimba prin camera prefacandu-se ca nu vad uriasul elefant roz de portelan pe care scrie „Razboiul este pace”.

  15. Intrucat schema cu mercenarii din West plecati la vanatoare de Rusi nu functioneaza si nici schema cu puzderia de ONG-uri independente din Rusia nu mai are acces la fonduri ,decat cu portbagajul de la Ambasade , Micron se vaieta ca sunt slabe sperante ca Societatea Civila din Rusia sa fie apta de lupta. Asta si urmare a Decretului Lege prin care propaganda impotriva Rusiei in vreme de razboi se premiaza cu detasarea pe frontul Liberatii din Kraina, te intrebi cine va furniza carne de tun Republicii Rothschield ????
    Micron face apel la Societatea Civila din Rusia ,cam in bascalie : „Să credem oare că o soluţie democratică va apărea din societatea civilă rusă actuală după aceşti ani de creştere a oprimării şi în plin conflict? Îmi doresc foarte mult, dar nu prea cred în asta”, a avertizat şeful statului francez.

    Oare gerontofilul nu cunoaste ca si in Franta societatea civila cauta o solutie ‘democratica’ sa inlature actualul Guvernois? Din nou ipocrizia, perfidia si lasitatea urla din homalaii, fatalaii si niznele care conduc Europa si nu numai ! Urmaresc ca altii sa moara pentru interesele lor, preferabil ukrani din toate etniile si rusi pravoslavnici, papagali est-europizi din tarile baltice, Polonia si Rumanistan, ca sa scape Lumea de ei ! Eretz Israel va cuprinde indubitabil teritorii romanesti,nu numai cele controlate azi de Kraina, dar si Republica Moldova ,integral Moldova toata pana la Carpati , Dobrogea si Baraganul pana la orasul de granita Buharest , asa ca dragi Romani fiti buni si contribuiti la faurirea Marelui Israel cu cu carne de recruti si de racani care nici nu stiu de care parte se tine pusca! E datorie patriotica sa inlocuiti putinii militari adevrati ai Armatei Romane, dupa ce vor fi nimiciti de razboi, sa le luati voi locul! Slava Zelinsky!

  16. Întrebare. România are o strategie pentru un sfârșit al războiului în care Rusia nu pierde? Oare ceilalți actori UE, NATO, SUA, au o astfel de strategie? Cum procedăm?

  17. Ce parere are Micron. Se scufunda Anglantida ? Supravietuieste Uniunea Evvreiopa.?

  18. Macroane, Macroame, numai prostii ai in cap bai baiatule.

  19. Francezi pleava Europei poate vine peste Paris si Macrou tavalugul si niveleaza putin Parisul

  20. Raul cel mai mic pentru NATO si Europa este un Putin invingator sau invins, raul cel mare este un Zelenski vicorios!! Macrou se scalada in doua luntre, el stie precis cine este vinovat in acest conflict si-si ia masuri de precautie pentru viitor!

  21. Infrangerea Rusiei Monstruoase este nu numai inevitabilă, dar și necesara, dar și dorită. Până și China abia așteaptă să-i vada pe Moscalii înfrânți in Ucraina. Știm că în adâncul sufletului cârmaciul Chinei îl disprețuiește pe criminalul Putin. Așa cum îl disprețuiește și el, canalia de la Kremlin. Toată lumea dorește pieirea Fuhrerului, in jurul căruia nu este decât frica, furie și bezna spirituală. Istoria îl va judeca cum se cuvine. Cred însă că înlăturarea lui Herr Putin nu va remedia cu nimic situația. Trebuie nimicit regimul său politic terorist care secera suflete deopotrivă cu capetele.

  22. @ Unneuron 10:09

    Raspuns: nu.

    La ce ne trebuie plan B, cand planul A, Barbarosssa II, e atat de stralucit si infailibil? Totul este sa crezi in victorie.

  23. Macroul de Sena a „garantat” mincinos Acordurile Minsk.
    Putin nici nu-i mai răspunde la telefon.?
    După ce Rușii vor face praf ce a mai rămas din Urcaca, Putin va discuta DOAR cu Li?icii.

  24. @Tibi 1 – sunt sigur ca Dmitri Peskov si Mariana Zaharova sunt perplecsi in Kremlin cu notitele pe genunchi si invata de la Tibi1 analistul anal, platit de undeva,de la un Buget ,evident, ca sa afle care este logica celor care il imboldesc cu sula in coaste sa scrie tampenii. Una dintre cele mai valabile explicatii ar fi ca Sponsorii nu mai au rabdare si dreseaza papagalii din Rumenia sa latre! Sponsorii urmaresc sa-si exploateze in liniste teritoriile cumparate din Kraina si aflate sub controlul Rusiei azi ( vezi Campiile Monsanto si Rothschield) pana nu le mineaza Zelensky pe toate! Mai vor sa apuce cele mai mari centralele nucleare din UIE , pana nu devin un morman radioactiv, intreprinderile metalurgice, constructoare de masini si de avioane Tupolev Golem, care oricum este pa papasha! Cenzura Internationala nu a mentionat nimic despre asta, numai gradinite, crese, spitale bombardate de rusi, etc de parca bietii ukraineni nu au cazarmi, unitati militare si depozite de munitii. Mai departe, Sponsorii vor ca despagubiri de razboi controlul exporturilor rusesti de grane, gaze si titei, controlul zacamintelor de uraniu, diamante si elemente rare pentru a-si recupera cu varf si indesat cheltuielile cu inarmarea Krainei. Sponsorii mai vor si dezarmarea efectiva a Rusiei , la fel cum ii facura felul si Germaniei dupa Pacea de la Versailles 1919, semnata intr-un vagon de CF. Umilirea Rusiei de catre Khazaristanul Occidental este motivul pentru care Rusii prefera sa lupte si sa moara , decat sa le scuipe in cap Guvernul Mondial! Intelegi, mai tibi ,bhai dom’ caporal general?

  25. Nu prea pare deloc realizabilă dorința de a înfrânge Rusia, cel puțin din câte se observă până acum… NATO a înzestrat, a antrenat și a pregătit armata ucraineană în ultimii 8 ani, le-a livrat arme și muniții în valoare de zeci de miliarde de dolari, a trimis mercenari și a furnizat informații. Europa și SUA susțin economic Ukraina. Rezultatul vizibil este că cea mai mare armată din Europa, pregătită după „standarde NATO”, a avut/ are mari probleme cu artileria rusă + o divizie de ceceni + Grupul Wagner, iar trupele rusești nici nu au început bine lupta. În aceste condiții, rezultatul este unul ușor previzibil! Mai rămâne o singura întrebare: când vor recunoaște toți acești „lideri” euro-atlantici faptul că au pierdut rușinos și cine își va asuma sutele de mii de victime omenești, pagubele materiale enorme și devastarea economică a Ucrainei și cum va gestiona Europa problema milioanelor de refugiați?

  26. Nimeni nu vrea sa vada Rusia zdrobita, nici macar China sau India care cumpara petrol si gaze sub juma de pret. Afacerea rusilor cu vanzarea resurselor va merge din ce in ce mai prost pana vor da faliment. Atunci se vor gandi singuri sa puna capat razboiului…scenariul cu populatia Europei care se va rascula din lipsa gazelor n-a tinut. Pretul gazelor pe bursa e la nivelul dinaintea razboiului. Ne dam seama cu cat cumpara chinezii.. 🙂

  27. Macron o scaldă,asa cum ii este caracterul acestui ciudat khazar francez !
    URSS si lagărul comunist au fost dizolvate in 1990-1991 de SUA fara focuri de arma, Rusia nu poate avea alta soartă ,face parada inutila de forta
    Rusia plateste pentru anii in care a aprobat cu slugarnicia tipica via ONU orice interventie armata a SUA in Iugoslavia,Irak,Afganistan ,etc.,O clipa nu s-a opus …
    Anii pierduti nu se mai intorc,astazi plătesc cu varf si indesat căciuleala in fata Cupolei ..Cand ai TOTI
    moderatorii TV ruse care te laudă khazari,cand ai TOTI oligarhii khazari ,cand ai jumate din Consilul de Aparare khazari,cu frana dubla,cum putem crede ca un Putinică si un bolnavior de Soigu,singuri ca puii de cioara, pot face față?:)))
    Bolsevicii khazari,actualii oligarhi, au condus si conduc Rusia de peste 100 de ani…jaful Rusiei e subiectul,nu atacarea altor popoare la distractia mujicilor
    Langa Stalin erau toate popoarele URSS,era jumatate din lume,partide comuniste,etc azi Putin Kremlinezu e singur cuc
    Numai cine nu vrea,orbit de propaganda,nu vede adevarul…

  28. Toata aceasta catastrofa internationala a fost planificata si declansata de criminalii americani .Restul sint doar povesti si interpretari facute doar asa ca sa prosteasca oamenii.Acesti criminali americani trebuesc potoliti si linistiti ca sa nu se mai amestece ei in treburile interne ale tarilor.Tarile Europei trebuesc eliberate de trupele NATO si lasate sa devina libere ,independente si suverane !

  29. De-a lungul istoriei au fost multi care au facut sacrificiul suprem pt.o idee,pt.un status-quo,sau alte motivatii(chiar personale).De cativa ani buni aud tot mai des ca viata este cel mai important lucru.De acord,dar in ce limite?Sa te tarasti ca viermii este ok?Sa-ti autodesfiintezi coloana si sa mananci c…t este tot viata?

  30. Jigodia sorosista/ globalistă rămâne jigodie pana la moarte! Vrabia malai visează! A pus ochii pe Maia devocika și acum se face luntre și punte! Panaramele instalate de Soros atât la Paris cât și la Chișinău o iau în freza! Huuo naziștilor că nu infrangeti voi Russia nici peste 1000 de ani! Voi ați dat lovitura de stat în maidanul din Kiev!

  31. Dacă francezii aveau granița cu Rusia, până acum rușii erau la Paris. Ei veneau cu icrele și francezii cu șampania.

  32. @Margelatu: Dumneavoastră, pentru postarea de mai sus, vi se potrivește exact zicala: „Este mai bine să taci și să pari prost, decât să vorbești și să înlături orice dubiu!”. Astfel, lăsând la o parte că intervențiile menționate s-au făcut fără rezoluția ONU, iar Rusia și-a exprimat clar dezacordul, nu se înțelege ce legătură este între duplicitatea lui Macron, crimele comise de imperiul american și Stalin sau Putin?!

  33. Nutziko, ca si Napoleon!?? S-au intors 40 de mii din 400 de mii…..Si nu uita, Napoleon a fost un geniu,cata vreme Micron…..Ai vazut bulevardele Parisului zilele astea ? Sau selectionata Frantei pe teren? Crezi ca iarna ruseasca le facea bine la ten???

  34. Ar vrea cozile de topor din Romania sa plece americanii de aici…cate clone alde Shoshoaca, Simion, Dancu ar aparea instant?? Cum s-ar repezi „fratii” de la rasarit sa ne sara in ajutor cum au facut-o ei de vreo 6-7 ori in ultimii 200 de ani…

  35. Extrem de realista declaratia .Macron are intelegerea momentului de partea lui .Macron stie foarte bine ceea ce spune .Omenirea nu este in situatia de a distruge ea Rusia .Rusia se poate doar autodistruge .Practic Macron ofera lui Putin o iesire onorabila .Nici lui Putin nu cred ca ii convine sa piarda totul in cazul in care armata sa este alungata din Ucraina .Consecintele pentru Putin ar fi dezastruoase .Macron stie exact cum stau lucrurile .

  36. Francezii pierd Africa …mercenarilor rusi !
    … nu mai e nimic de facut !
    Problema cantecului de lebada e ca …din profit si non-investitii …multi se trezesc prea tarziu !
    Altceva era daca Franta anticipa ce urmeaza-n AFRICA (pierderea coloniilor francofoneee) si
    investea mai mult in politica locala (rusii fac asta ! chinezii la fel !)

    Obiceiurile de domn sunt greu de lepadat …si desi se stie, se crede ca rutina prezentului va functiona vesnic !
    Cel mai pagubos fostelor imperii le recunosc greseala de-a crede in OPTIMIZAREA fara margini (=talharie-imoral-capitalista- 😀 -pe-fata !) a profitului !
    LACAOMIA fara margini …satura …insa o face pe moment !
    Cine taie sau lasa flamanda o GASCA CARE FACE OUA DE AUR sa nu se mire de …situatia …FIAT-MONEY-lor !
    INTERBAREA DE BARAJ ramane#
    – Cum vor actiona, imediat-viitor, nemtii ca CAPITALISTI … in criza indusa lor de altii ? Vor accepta anti-capitalist ideologic … o schimbare de paradigma (=TARA AGRARA !)… renuntand la identitatea nationala …proprie ?
    Oricat i-am ura pe rusi … sunt singurii care CAPITALIST(!) pot dezvolta Germania !
    😀

  37. Daca perversul MARX are dreptate in descrierile lui la cum functioneaza CAPITALISMUL … IN TIMP istoric 🙁 !…
    nemtii se vor intoarce la PROFIT = se vor intorce la afacerile privilegiate cu rusnacii !
    CAPITALISMUL nu are religier sau morala … ci are OPTIMIZAREA PROFITULUI ca ideologie …
    NEMTII fara rusi …au profitul diminuat americaneste … asta functioneaza sub tensiune militara O VREME …insa la generatii noi … vise noi ! 😉
    („scandal” la nemti si …”rocada” !)

  38. „Francezii pierd Africa …mercenarilor rusi ! … nu mai e nimic de facut ! Problema cantecului de lebada e ca …din profit si non-investitii …multi se trezesc prea tarziu ! Altceva era daca Franta anticipa ce urmeaza-n AFRICA (pierderea coloniilor francofoneee) si investea mai mult in politica locala (rusii fac asta ! chinezii la fel !) Obiceiurile de domn sunt greu de lepadat …si desi se stie, se crede ca rutina prezentului va functiona vesnic ! Cel mai pagubos fostelor imperii le recunosc greseala de-a crede in OPTIMIZAREA fara margini (=talharie-imoral-capitalista- ? -pe-fata !) a profitului ! LACAOMIA fara margini …satura …insa o face pe moment ! Cine taie sau lasa flamanda o GASCA CARE FACE OUA DE AUR sa nu se mire de …situatia …FIAT-MONEY-lor ! INTERBAREA DE BARAJ ramane# – Cum vor actiona, imediat-viitor, nemtii ca CAPITALISTI … in criza indusa lor de altii ? Vor accepta anti-capitalist ideologic … o schimbare de paradigma (=TARA AGRARA !)… renuntand la identitatea nationala …proprie ? Oricat i-am ura pe rusi … sunt singurii care CAPITALIST(!) pot dezvolta Germania ! ?”

  39. …”Oricat i-am ura pe rusi … sunt singurii care CAPITALIST(!) pot dezvolta Germania ! ?”
    1- Germany down
    2- Russia out
    3- America in
    …totusi … nimic impotriva firi (=optimizarii CAPITALULUI) … nu tine vesnic !
    Avem genreatia care renunta la NATO pentru un viitor energetic ieftin livrat de–un vecin care-a iesit militar din germania … oferindu-i ceva WIN-WIN ?
    Ce ofera americanii azi teutonilor ? … LNG ? 😀

  40. Duplicitatea ILEGALULUI Macrou nu mai poate fi ignorata de securistoizii HAITELOR reunite ale Securitatii forumului, de aceea a fost insarcinata o clona ab jecta sa-i dea o explicatie, pregatirea terenului pt varianta infrangerii STATULUI SUVERAN Ucraina!
    Cum sa doreasca „zdrobirea” Imperiului sovietic care l-a legendat ca ILEGAL?Si sa nu uitam ca dejectia macrouniana a fost lansata
    dupa o intalnire in care participantii au decis continuarea AJUTOARELOR acordate contra cost DUPA 22 februarie 2022, nu cum sustine Tica-los un AGENT SOVIETIC monstruos ce-si zice si Bogdan!!! Instruirea unor militari ucraineni ABIA ACUM S-A DECIS si acest infam minte cu nerusinare in stil rene/core/ileana=Rollasonata, la fel cum tancuri de asalt, 14 franceze si 14 germane, vor
    sosi in STATUL SUVERAN Ucraina abia la inceputul lui aprilie!!! Despre avioane de vanatoare se „dezbate” mai departe la fel de birocratic…E vreo deosebire de ferocitate transumanoida la fiarele HAITELOR reunite ale Securitatii ceausiste rasputinizate? E IREDENTISTUL Marele urs care URASTE ROMANIA si POPORUL ROMAN un AGENT SOVIETIC mai putin Tica-los decat MarGealatul sau Bogdan sau Justinianus sau Paulian Ionescu Incornoratescu sau „analistu'” sau tomlin cernowitzeanul Tica-los, ori mai putin ANTISEMIT/ CARE URASTE EVREII? O urasc pe ROMANCA Maia Sandu pt ca il demasca pe IDOLUL lor Rasputin care tine Armata XIV in Transnistria, in coasta TERITORIULUI ROMANESC luat cu japca de Stalin, „republica moldova”!!!

  41. – rusia nu va pierde
    – nicolae, decizii pentru pentru cetatea ta

  42. Stimate Americanez / Bidenez,
    1. Americanii și-au băgat codița prin Europa începând cu primul război mondial.
    2. Prin Romania, cu Societatea româno – americană…
    3. În al II-lea război mondial, ne-au bombardat nițeluș, apoi, cu frații lor „engleji”, ne-au făcut cadou lu’ Stalin.
    4. Ani buni, ne-au amăgit că …vin, deși se înțeleseseră cu tătucul că nu, lăsând să moară, nevinovați, multi anticomuniști.
    5. Când au venit, după ’89, tot afaceri profitabile pentru ei s-au gândit. O autostradă, mici cantități de armament, avioane de muzeu, un pic de exxon in marea neagră, cate un ambasador sărăcuț etc

    ss Gheorghe (nici bidenez / nici putinez)

  43. Rushilor, care nu respecta nici un tratat, le-a intrat prin cap Hell sanky, dar uita ca Tratatul respectiv este caduc, din moment ce lipsea consensul, ex. nu au terminat WW2, recte tratatul cu Japonia nefiind terminat nici azi. Acum ca minunea de 3 zile de siluire a Ukrainei s-a terminat, vazind ajutorul major al Vestului shi contind pe puterea lor, se ashteapta ca fata mare la maritat, ca SUA, etc…, sa vina la tratative, shi ca in trecut, sa le mai arunce cite o ciorsvirta de teritorii, sperind sa fie shi ei pe cai mari. Greu de acceptat de vest, iar ei trebuie sa propune singuri pentru spalarea pacatelor lor, anularea inclusiv efectele Paktului Hitler-Stalin, deci readucerea granitzelor stabilite in WW1, asta asigurind stabilitate dtpdv. Nu pot face acest lucru ca nu vor sa cedeze enclava Kaliningrad, dar mai ales frica lor shi chiar a SUA, ca Germania iar va domina. SUA, va sparge ca deobicei shi acest imperiu bolshevic, dar problema tuturor khazarilor este China care se pare ca este de neoprit. Ca au vrut rusificarea cuceririlor lor nu va fi o problema, shi ca in trecut se pot face schimb de teritorii shi mai ales populatzii izgonite prin Caucaz, Siberia, etc…Trebuie doar vointza politica, altfel va dispare viatza pe Planeta, datorita Revolutziei universale a bolshevicilor, etc…, scorneli din putzul gindirii a Rabyiilor parazitare. Deocamdata razboiul antisemit khazar a Legionarului Verde tov.Zelea vs. Legionarul Roshu Galbejit tov.Putin, vor mentzinerea granitzelor cu orice pretz, iar riscul major va fi unirea dushmanilor ca fortza contra Omenirii, mai ales ca acum au devenit suprainarmatzi. Khazarii lor poate acest lucru vor sa-l faca, mai ales ca in America s-au imputzit treburile dmmpdv.Se schimba polii planetei shi la propriu… Asha SUA va fi in coasta Chinei, altfel nu poate…Deocamdata goyimii lor, > creshtini, pot sa moara ca in marele macel Pobeda WW1, oligarhii=spuma kamunizmului au doar mare experientza!
    O zi buna.
    Con

  44. Macrou de apă dulce zise și el una ca să nu tacă Duminica în biserică… A zis după modelul franțuz, ce ar face un molîu de la ei, da nu se potrivește cu ce fac rușii de regulă. În ww2 ultima stație a fost Berlin pe stînga. Acum expresul de Moscova are Kiev pe drepta și asta e simgura soluție pt binele tuturor. Amerilocii lucrează și ei de zor la reparat șinele și au trimis deja un batalion prospăt scolit în nemțuria la termen redus să dreagă pacea mondială.

  45. Întrucât cu.vânturile tale sunt ascultate, dă-le un sfat conducătorilor noștri ca Romania „ginerică” să nu mai plătească Rusiei / lu’ Putin datoria externă de 150 miliarde pe care o avem la ei, să le confiște toate investițiile cominterniste-securistoide-ceausiste-rasputiniste făcute în țărișoara noastră.

  46. @partidul …verzilo: ai rabdare sa vezi cand africanii miros ca rusii nu au bani nici cat francezii,ce vor mai manca la ei,ca de francezi s-au saturat
    Placa cu jihadistii e fumata,e o gogoasa a mediei, dar Franta luau bir de la africani , iar Rusia isi cheltuie ultimii bani ,in timp ce populatia Rusiei (30% musulmana) moare de foame
    In capul lui Putin e ceata,imperiul rus nu mai exista

  47. Nu are legatura cu se va intampla in afara Rusiei, nu in mod direct. Populatiile aflate ocupatie de imperiu o vor lau la fuga, cu proxima ocazie de slabiciuni imperiale.

    Republica Moldova a luat-o in alta directie diferita de cea trasata de Kremlin. De la Moscova se tot lasa cu amenintari cu operatiunea speciala.

  48. Nu mai e Franța ce a fost odată! Ce a căutat Napoleon la Moscova? Sa nu le dea rușii cu nucleara un cap la vestele galbene? Ce vor socialiștii francezi?

  49. Are dreptate dar pentru ” globalisti” nu contează. Dacă nu înving Rusia total,SUA se prăbușesc…De asta se vrea un război de durată. Însă au uitat să întrebe China dacă vrea nato că vecin…

  50. @ tibi1 (neuron) 11:30
    Ce sa caute Rușii în Colonia Marginală Eșuată, Neuron Unic ?
    Sa se lupte pentru uzinele ajunse grămezi de moloz? Pentru câmpurile cumpărate de Occident ? Pentru petrolul OMV-ului ?
    Sau vrei sa-ti plătească Rușii datoria de 150 miliarde coco ?
    PENIBILULE ! ?

  51. Vigilentule, desigur ca teritoriile intrate deja in Faderatia Rusa prin vointa poporului ( VOX POPULI, VOX DEI!) se vor alipi din nou la Ucraina. Se asteqapta ca la Pastele Cailor, la Calendele Grecesti sau in prima zi de joi dupa Miercurea Ciuc mascariciul sa isi vada visul cu ochii!

  52. Oare nu Macron a lansat deviza ,,nu umiliți Rusia “ . Deci nu ne miram de continuarea ,,protejării “ Rusiei , desi acest stat asiatic imperialist , unde exista un comunism mascat de 34 ani de un autoritarism feroce , omoară populație civilă si distruge bunuri materiale inestimabile cu o cruzime care arată ca sunt niste asiatici cu măști europene. Si de ce vrea Macron aceasta ,,protecție “ ? Simplu. Pentru profiturile uriase obținute de Franța in Rusia uns exista o întrepătrundere a capitalului francez cu capitalul rusesc . Si nu este singurul caz din UE.

  53. Pe scurt, vis urât, cu senzații de apăsare și de înăbușire dar, la unii, cazuri rarisime, sub forma de gânduri obsedante și în timpul zilei.
    Neputând da amănunte , din motive de etică medicală, semnalez doar câteva manifestări ale pacientului :
    – deși în țara lui, Romania, s-au produs schimbări politico-economice fundamentale, continuă să se simtă terorizat de fostul regim comunist dictatorial, răsturnat în urmă cu peste 30 de ani
    – vede, la tot pasul, sedii de partid unic, drapele roșii, portrete ale lui Marx, Lenin, Stalin, Ceaușescu, la televizorul personal doar cuvântări ale dictatorului criminal, mașini ale serviciilor de „secoritate”..
    – ciudat, îi sunt proaspete in memoria tulbure, imagini cu tancuri sovietice pe străzile capitalei din perioada războiului, dar și actualizate cu portretele lu’ Hrușciov , Brejnev și Putin
    – într-una din sedinte a relatat că asemenea imagini le-ar fi văzut chiar și pe canalul CNN, comentând, cu extraordinară convingere, despre răspândirea bolșevismului-ceausismului-rasputinismului etc chiar și în SUA, unde ar exista filiale comintern la tot pasul
    Repet, din motive de etică, nu dau alte detalii spre a nu dezvalui identitatea persoanei, aflată încă sub observație.

  54. Mai era unul mare luptator cu rusii, s-a dovedit mare combinator cu oligarhii rusilor.

  55. Asa-i romanul,victimizeaza calaul. Rusia nu este vitima,este tocmai teroristul care a invadat,tortura si violat.Occidentului nu trebuie sa-i fie mila de Rusia.Rusiei nu-i este mila de nimeni pe unde ajunge.Pana nu isi schimba mentalitatea de ortodox „salvator” ,de cotropitor indiferent de mijloace,aceasta natie nu merita incredere.

  56. Eu îmi doresc foarte mult ca acești retardați regresisti ce conduc Europa sa fie învinși prin pierderea războiului de către Ucraina…✌️✌️✌️ Rusia

  57. Deja pierde Delta Dunarii in favoarea canalului Bastroe si Trabucel este deja in extaz, urmeaza Bucovina, adica Jud. Suceava, Botosani pt ca Ukraina spune ca Bucovina e a ei, daca nu toata Moldova din Romania va fi data eroului Zel…nu stiu pana unde va merge marea Victorie a lui…In acest moment sigur se distruge Delta cu acordul UE.

  58. Măi oameni buni, voi credeți că Putin glumește când zice că va recurge la arme nucleare?
    Păi uitați o declarație de-a lui Putin: „ei doresc o lume fără Rusia, eu nu îmi doresc o lume fără Rusia „

  59. Con spune:
    19 FEBRUARIE 2023 LA 12:08
    Rushilor, care nu respecta nici un tratat, le-a intrat prin cap Hell sanky, dar uita ca Tratatul respectiv este caduc, din moment ce lipsea consensul, ex. nu au terminat WW2, recte tratatul cu Japonia nefiind terminat nici azi. Acum ca minunea de 3 zile de siluire a Ukrainei s-a terminat, se ashteapta ca fata mare la maritat, ca SUA, etc…, sa vina la tratative, shi ca in trecut, sa le mai arunce cite o ciorsvirta de teritorii, sperind sa fie shi ei pe cai mari. Greu de acceptat de vest, iar ei trebuie sa propune singuri pentru spalarea pacatelor lor, anularea inclusiv efectele Paktului Hitler-Stalin, deci readucerea granitzelor stabilite in WW1, asta asigurind stabilitate dtpdv. Nu pot face acest lucru ca nu vor sa cedeze enclava Kaliningrad, dar mai ales frica lor shi chiar a SUA, ca Germania iar va domina. SUA, va sparge ca deobicei shi acest imperiu bolshevic, dar problema tuturor khazarilor este China care se pare ca este de neoprit. Ca au vrut rusificarea cuceririlor lor nu va fi o problema, shi ca in trecut se pot face schimb de teritorii shi mai ales populatzii izgonite prin Caucaz, Siberia, etc…Trebuie doar vointza politica, altfel va dispare viatza pe Planeta, datorita Revolutziei universale a bolshevicilor, etc…, scorneli din putzul gindirii a Rabyiilor parazitare. Deocamdata razboiul antisemit khazar a Legionarului Verde tov.Zelea vs. Legionarul Roshu Galbejit tov.Putin, vor mentzinerea granitzelor cu orice pretz, iar riscul major va fi unirea dushmanilor ca fortza contra Omenirii, mai ales ca acum au devenit suprainarmatzi. Khazarii lor poate acest lucru vor sa-l faca, mai ales ca in America s-au imputzit treburile dmmpdv.Se schimba polii planetei shi la propriu… Asha SUA va fi in coasta Chinei, altfel nu poate…Deocamdata goyimii lor, > creshtini, pot sa moara ca in marele macel Pobeda WW1, oligarhii=spuma kamunizmului au doar mare experientza! O zi buna. Con

  60. Tha BEST iile secu ce URASC SUA din toti rarunchii lor de fiare turbate prin ideologizare marxistoid/bolsevicoida, urasc a fel de visceral Regatele si Imperiile existente in Europa si Asia la inceputul sec. XX!!! Dar surpriza, URA fatza SUA este net superioara in Tica-losie, asa cum reiese mai sus din DEJECTIA clonei de la 12:17 care e atat de mizer abila moral-caracterial incat nu se semneaza cu unul din duzinile de pseudonime de front!!! Ce ne spune acest ne notocit multipseudonim? Ca „SUA si-a bagat coditza in Europa” in PRIMUL MACEL BOLSEVIC MONDIAL!? Prostia acestor AGENTI SOVIETICI e direct proportionala cu TRADAREA ROMANIEI si a POPORULUI ROMAN, disparitia imperiilor europene si asiatice dupa 1918 DATORANDU-SE taman SUA!!! Tica-losul e core alias ileana=Rollasonata zisa rene/marius humoroidu/gelu…

  61. Mă,. voi sunteți ori proști, ori proști,. Rusia nu poate fi infrântă..Rusia e putere nucleară și a explicat lumii de care sunt pașii in care le va folosi,..Iar de se ajunge in această ipostază cu certitudine le va folosi..Ceea ce inseamnă război mondial..NUCLEAR,..Deci nu va fi nimeni câștigător, iar tu să te rogi să fii printre primele victime..

  62. Dezintegrarea URSS se muta molipsitor din afara Rusiei chiar in Mama Rusie.
    Regimului moare frica sa nu le dea idei de eliberare de sub tutela Moscovei si altora aflati sub ocupatie rusesca de li se desira munca muncita in sute de ani sa ajunga cea mai mare tara a lumii si tot nu se mai satura. Infrangerea in Ucraina demoleaza imperiul Rusia.

  63. Am greșit grav !
    Pacientul a citit unele comentarii.
    A intrat, brusc, în criză pentru afirmația că „SUA și-au băgat codița…”, fiind incapabil, de furie, să mai citească următoarele chestii despre relația SUA cu tătucul Stalin, victimele din rândul nerăbdătorilor de a-i vedea venind pe americani etc
    Întrucât e „blocat mental in trecutul marxistoid-bolsevicoid”, aspecte importante ale vremurilor actuale îi sunt și mai greu de înțeles.
    Îmi e teama că, dacă îi vorbesc de existența unor scrieri privind „imperiul american”, de după alea dispărute la primul război mondial, o sa turbeze.

  64. Conducatorii Europei De azi sint toti la fel de maro .Don Silvio Salvini Orban AfD Vucici Le Pen Ramin ultimii vertebrati .
    Restul ?Vai de noi

  65. Acest clovn pe post de presedinte al Frantei nu stie cum sa se contorsioneze mai tare:pe de-o parte il pupa-n dos pe Soros aliniat langa toti asa zisii” lideri” ai Europei, iar pe de alta parte vrea sa faca pe interesantul si deosebitul adica el va fi marele negociator cu Rusia la o adica, stiut fiind faptul ca in lumea diplomatica numai prostii incita la razboi si alimenteaza conflicte tot timpul. Tarile care prin conducatorii ei ajung sa impace doua parti, sa stinga conflicte, sa ajute la incheiere de tratate sunt vazut ca tari inteligente, capabile si pretuite. Asta face de fapt un diplomat, un politician adevarat: previne si stinge conflictul. Actualmente avem in UE o adunatura de tari care mai de care mai amenintator, mai belicos si mai furnizor de arme pentru intretinerea conflictului, adica exact opusul unui diplomatii inteligente. La urma urmei in Ucraina e un conflict regional intre tari slave care putea fi localizat si rezolvat de politicienii Ue. Cand colo ei se ocupa cu extinderea conflictului si alimentarea lui pe spezele popoarelor lor.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.