Reuniunea Comitetului Nabucco, structură de coordonare a statelor şi companiilor implicate în dezvoltarea gazoductului, ce urmăreşte implementarea acestui important proiect energetic regional, va avea loc marţi, la Bucureşti.
Potrivit MAE, la reuniune vor participa înalţi oficiali din România, Austria, Ungaria, Bulgaria şi Turcia, reprezentanţi ai companiilor membre în acţionariatul Nabucco şi ai unor instituţii financiare internaţionale.
Conform sursei citate, întâlnirea de la Bucureşti va marca progresele înregistrate în dezvoltarea Nabucco şi va reconfirma sprijinul politic de care beneficiază proiectul în rândul statelor partenere, într-o etapă esenţială a procesului de alocare a volumelor de gaze naturale din câmpul Shah Deniz.
Evenimentul îşi propune, totodată, să accentueze importanţa regională Nabucco – proiectul cel mai potrivit să ofere un grad ridicat de securitate energetică unei pieţe în continuă creştere în Centrul şi Sud-Estul Europei, informează MAE într-un comunicat transmis duminică.
Reuniunea de la Bucureşti a Comitetului Nabucco este organizată de Ministerul Afacerilor Externe, Departamentul pentru Energie şi SNTGN Transgaz SA.