MAE infirmă că patru români ar fi murit într-un accident în Spania

Patru români au murit, duminică, într-un accident produs în Spania. Maşina în care se aflau aceștia a…

MAE infirmă că patru români ar fi murit într-un accident în Spania

Patru români au murit, duminică, într-un accident produs în Spania. Maşina în care se aflau aceștia a…

UPDATE Ministerul Afacerilor Externe transmite că nu se confirmă știrea despre un presupus accident produs în Spania, în care patru cetățeni români ar fi decedat.

„În urma demersurilor inițiate de Consulatul General al României la Sevilla și cu ocazia verificărilor efectuate de autoritățile spaniole, la nivel regional, provincial și local, cu instituțiile care au atribuții și competențe în cazul producerii unor astfel de accidente, rezultă că știrea conform căreia în provincia Cordoba s-ar fi produs un grav accident de circulație, în care și-ar fi pierdut viața cetățeni români, nu se confirmă”, susține MAE, într-un comunicat de presă.

Conform sursei citate, toate autoritățile contactate, printre care Garda Civilă, Poliția Națională, Poliția Locală, Spitalul Provincial, Unitatea Medicală de Intervenții de Urgență, inclusiv serviciul de urgență 112, au comunicat că nu s-a produs recent un astfel de eveniment în provincia Cordoba.

De asemenea, potrivit MAE, verificările efectuate de biroul atașatului de interne din cadrul Ambasadei României la Madrid, prin intermediul autorităților competente, au condus la aceeași concluzie, și anume, neconfirmarea știrii apărute.

B1 TV a transmis că patru români, dintre care doi minori, au murit, duminică, într-un accident produs în Spania după ce maşina în care se aflau aceştia s-a ciocnit noaptea trecută cu un camion la Montalban, în provincia spaniolă Cordoba.

Potrivit presei spaniole, victimele sunt un adolescent în vârstă de 15 ani, o fată de 17 şi alţi doi tineri, cu vârste de 19 şi, respectiv, 23 de ani.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.