Mafia retrocedărilor a ajuns la demenţă. 1.200 de oameni din Nadăş, din nou iobagi!

Nimic pare că nu mai stă în calea jefuitorilor. Cadastrul, notariate, avocaţi, comisii locale şi judeţene, judecători mituiţi şi/sau complet idioţi, prin falsuri grosolane sau decizii aberante, au consfinţit astăzi prin respingerea ultimei căi de atac la tribunal trecerea unui sat întreg în mâinile unei familii aşa-zis moştenitoare. Judecătorul din Arad care trebuia să dea sentinţa s-a dat la o parte, lăsând o duduie în robă, care-şi spune judecătoare, să facă jocurile. Până şi un analfabet pus în robă ar fi remarcat falsurile evidente din acest dosar pe care cotidianul.ro vi l-a prezentat în cadrul campaniei ”Transilvania furată”.

În pofida tuturor evidenţelor, familia Colţeu, care a cerut un procent dintr-o societate care administra 4.700 de hectare din sat, a primit 8.700 de hectare, adică întreg satul. Familia Colţeu a mai revendicat un apartament în centrul Aradului şi a primit întreaga vilă, şi nu sunt singurele bunuri primite.

Dar iată şi evidenţele:

– Aşa-zisa moştenitoare a unui grof ce deţinea câteva acţiuni la Forestiera Nadăş a decedat în Israel, după ce a vândut tot ce mai avea prin România.

– Martorii de la notariatul care a emis certificat de moştenitor pentru soţii Colţeu – fără indicarea CNP-ului, conform legii – care au declarat că o cunosc pe moştenitoare au minţit şi se poate dovedi faptul că ei s-au născut exact când „moştenitoarea” plecase în Israel.

– Chiar şi în cazul în care familia Colţeu avea dreptul legal la vreo moştenire, ar fi dobândit acţiuni la Fondul Proprietatea, societatea Forestiera Nadăş fiind doar administrator al unor suprafeţe în zona Nadăş.

– Sătenii au acte de proprietate şi plătesc impozite pe terenurile lor dobândite din moşi-strămoşi

– Orice procuror de bun-simţ care studiază acest dosar poate trece urgent la arestări.

N.R. Procurorul General al României, DNA, DIICOT şi CSM pot trece de urgenţă la fapte, într-un caz ce poate deveni un precedent periculos pentru Siguranţa Naţională.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Marcel Barbatei 218 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.