Am trecut pe la un magazin prin care nu mai intrasem de multă vreme. De peste două decenii, era între cele mai bune magazine din București. Cu cașmiruri și mătăsuri, cu lîneturi de Tasmania, unde, adeseori, puteai să pipăi și o stofă de vicuna. Ce este vicuna? Un animal din familia lama, care crește pe înălțimile Munților Cordilieri din Peru. De pe puii de vicuna, mai ales de sub bărbie și de pe gît, se tunde cea mai fină lînă din cîte există și din care se țese cea mai scumpă stofă din lume. Se spune că un kilogram de lînă tunsă de pe puiuții de vicuna se dădea pe un kilogram de aur. Asta și explică de ce hainele confecționate din stofă de vicuna sunt extreme de rare. Tunderea puilor de vicuna este interzisă prin legea peruană pentru că, fără podoaba care-i protejează, puiuții mor de frig. De obicei, un metru linear de stofă de vicuna se vinde cu prețuri cuprinse între 3.500 și 5.000 de euro. Acolo am văzut prima dată ghete de crocodil căptușite pe interior cu blăniță de șinșila. O pereche sărea de 5.000 de euro.
Îmi plăcea parfumul magazinului (mai tîrziu am aflat că pentru asemenea locuri exclusiviste există parfumuri de comandă, cu mireasma discretă pe care vrei să o imprimi locului respectiv). Mergeam adeseori să văd noutățile și să colind cu gîndul pe cine știe unde. Mă liniștea aerul de tihnă, de sărbătoare, de calm dar și distincția vînzătoarelor îmbrăcate elegant, care nu te băteau la cap cu tot felul de întrebări stupide. Îți ofereau o cafea bună și te lăsau să privești, fără să încerce să te forțeze să alegi ceva. Acolo am văzut o rochie care costa cît o mașină franțuzească. Aș putea să continui șirul de rarități și unicate pe care le-am văzut acolo, dar nu vreau să enervez pe nimeni. Era doar un boutique de lux, extrem de discret, în care nu te împingea nimeni să intri și nici nu te ruga să cumperi. Era într-un fel celebrul magazin din bancul celor doi ruși care se întîlnesc pe o stradă din Paris. Și unul îi zice prietenului său din Moscova: Măi, ia te uită ce cravată mi-am luat cu 1.000 de euro! Și i-o arată iar compatriotul său moscovit, superbogat și el, izbucnește în rîs și îi zice: Mamă, da’ ce fraier ești, că dacă mai mergeai 50 de metri spre colț, dădeai de un magazin în care se găsea o cravată tricotată, cu 3.000 de euro.
De data aceasta, în magazinul de rarități nu mai erau decît două fete îmbrăcate strident. Nu le mai țineam minte. Nu mi-au zis decît un ”Poftiți” sec. Dar nu mi-au mai oferit nici apă, nici cafea și nu m-au mai invitat să iau loc.
A fost destul să-mi mut privirea de la fețele lor spre ștăngile de costume și spre rafturi, ca să îmi dau seama de schimbare. Era altă lume. Alt parfum, alte haine, alte încălțări. Am întrebat dacă patronul a rămas același. Sigur că da, au spus ele. Și de ce ați schimbat profilul?
Pe umerașe și pe rafturi nu erau decît tricouri, blugi rupți pe la genunchi, geci cîrpite și inscripționate țipător, pantofi de sport și teniși colorați, tot soiul de articole pentru adolescenți și pentru tinerii din multinaționale, pentru odraslele de oameni cu bani sau pentru indivizi dispuși să se îmbrace fistichiu.
Nu m-am putut abține să le întreb pe cele două dudui îmbrăcate acum ca două pupeze:
-Da’ de ce ați schimbat profilul magazinului?
-Păi toți clienții noștri de altădată sunt acum pe la pușcărie. Unii au mai dat faliment, alții au plecat din țară și nu mai aveam pentru cine aduce!
Considerați domnule Nistorescu că, aceia care au acordat titluri științifice unor plagiatori ar trebui ar trebui sancționați și excluși din sistemul universitar și academic, chiar și pentru o perioadă stabilită precum în spețele altor sancțiuni, în funcție și numărul de fapte comise și riscurile pe care l-ar fi implicat faptele acordării de titluri științifice în spețe ce ar fi inclus și chestiuni plagiate ?