Sosită în mod special de la New York, artista româncă Lia Lungu a susţinut un minirecital în spectacolul de gală al Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc – Mamaia 2012. Pe aceeași scenă – a Teatrului de vară SOVEJA din Constanța – și în aceeași seară în care a susținut un recital extraordinar marea doamnă a melosului popular românesc, Maria Ciobanu. Ca de fiecare dată, la revenirea în țară, Lia Lungu – care a ales ca reședință America în urmă cu mai bine de e 20 de ani – a fost extrem de emoționată. ”Vă aduc salutul românilor din America!”, a spus artista, cu lacrimile oprindu-i-se în colțul ochilor și cu vocea gâtuită de emoții. Emoții pe care le-a trecut cu brio la primele acorduri ale orchestrei. Lia Lungu este printre puținii artiști din domeniul folclorului care a ajuns să susțină concerte în mod constant în America. Lia Lungu a evoluat, nu o dată, în spectacolele organizate de ONU în Central Park din New York. Jurnalist profesionist în presa americană de limbă română, artist profesionist, Lia Lungu a cântat, până la stabilirea peste Ocean, cu Ansamblul Banatul din Timișoara. Are un fiu, fizician.
Cristian OPREA