Magistrați condamnați penal: Cum explică CSM

CSM susţine că o persoană care a suferit o condamnare penală poate fi admisă în magistratură dacă a fost între timp reabilitată, deoarece

De B C
Magistrați condamnați penal: Cum explică CSM

CSM susţine că o persoană care a suferit o condamnare penală poate fi admisă în magistratură dacă a fost între timp reabilitată, deoarece

CSM susţine că o persoană care a suferit o condamnare penală poate fi admisă în magistratură dacă a fost între timp reabilitată, deoarece condiţia de „bună reputaţie” se aplică doar în cazul unor sancţiuni contravenţionale şi disciplinare.

CSM a reacţionat după ce publicaţia G4Media.ro a relatat recent că patru dintre candidaţii la intrarea în magistratură au suferit în trecut condamnări penale sau au fost cercetaţi de procurori.

Conform publicaţiei, CSM a organizat timp de mai multe luni un concurs pentru angajarea a 467 de procurori şi judecători, din rândul unor candidaţi care au o vechime de 5 ani ca jurişti, aceasta fiind o cale mai uşoară de a deveni magistrat, faţă de cea clasică cu participarea la concursul organizat de Institutul Naţional al Magistraturii. Patru dintre candidaţii care au trecut de concursul CSM ar fi avut în trecut probleme cu legea penală, trei având condamnări la activ, iar al patrulea a fost cercetat, dar dosarul a fost închis.

CSM a transmis joi un comunicat în care spune că „înţelege interesul public pentru imaginea persoanelor care ar urma să ocupe funcţia de judecător sau procuror”, dar explică faptul că situaţiile în care o persoană nu se bucură de bună reputaţie sunt expres prevăzute de Legea nr.303/2022, iar acestea se referă numai la sancţiuni contravenţionale şi disciplinare.

De asemenea, posibilitatea ca acestea să fie luate în considerare este limitată expres de lege doar la cele aplicate într-o perioadă de 3 ani anterior datei primei probe a concursului.

„Noţiunea de ‘bună reputaţie’ a fost analizată în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv decizia nr.187/2021, la care Plenul CSM a trebuit să se ralieze, iar aceasta a impus pentru analiza îndeplinirii acestei condiţii criterii clare, obiective, previzibile, lipsite de echivoc, care să se încadreze într-un concep juridic, nu doar moral, şi care să nu permită aprecieri subiective. Aceeaşi jurisprudenţă a instanţei constituţionale, care a determinat modificarea legislaţiei în anul 2022, nu permite consecinţe nelimitate în timp asupra persoanei ca urmare a unor antecedente penale, contravenţionale sau disciplinare şi leagă acest criteriu în mod direct de noţiunea de demnitate a fiinţei umane. Prin urmare, în analiza condiţiilor pentru participarea la concurs trebuie avute în vedere inclusiv efectele reabilitării prevăzute de Codul penal, care înlătură decăderile, interdicţiile şi incapacităţile”, susţine CSM.

CSM mai spune că activitatea sa „trebuie să se realizeze în acord cu prevederile stricte ale legislaţiei în materia concursurilor, chiar şi în prezenţa unui vector emoţional în dezbaterea mediatică, respectarea principiului legalităţii fiind esenţială pentru asigurarea securităţii circuitului juridic al actelor emise în vederea primirii în profesia de judecător şi procuror”.

Distribuie articolul pe:

11 comentarii

  1. Ce tupeu au acesti infractori! Daca vom tine in politic aceste partide pesedea,penelea,userea,populatia acestei tari nu va avea institutii (justitie,politie,stat de drept) care sa le apere drepturi si libertati: iti intra in casa,te omoara la tine in proprietate,te fura,te omoara pe strada,violeaza, iti fura copiii de pe strada ,de la scoala,nenoroceste familia, iti curma viata ursul si haitele de caini,iti fura buzunarul inventand fele de fel in fiecare zi, etc.,etc.Ii judeca intr-o viata de om si le da cu suspendare.In Italia daca ti-a intrat pe proprietate fara consimtamant,e lege,intre orele 20 seara si 8 dimineata (noaptea)l-ai impuscat si nimeni nu-ti face nimic.In Romania ,iti sparge usa,intra in casa,politia nu-i face nimic,stai afara in frig in ploaie pana cand jegul din justitie isi face timp sa-ti faca dreptate,daca ai noroc sa ti-o faca. Nu ai bani sa dai la judecata,vei dormi toata viata afara, infractorul in patul tau.Nici cruce nu-ti poti face cand vezi asa ceva.Toata tara vede nenorocirile pe care le fac cu viata noastra acesti ticalosi din pesedea,penelea,userea dar nimeni nu face nimic.Astia pe care ii vedem cu tupeu,plini de hotii si minciuni, zilnic in ziare si televiziuni. Astia sunt adevaratii dictatori de care tara se plange.Muschii lor stabilesc licheaua care pleaca la Brusseles, cine sa fie sefi si sefuti prin primarii,ministere,regii,ce sa mancam,cum sa traim,etc.etc.Traim separarea puterilor in kkat nu in stat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.