Grup Servicii Petroliere a cumpărat la un preț de doar 10 milioane de dolari o platformă de foraj la mare adâncime de la gigantul Transocean, platformă care se află acum în Marea Neagră și care a fost folosită de Lukoil anterior pentru foraje într-un perimetru din zona românească a Mării Negre, anunță presa locala. GSP este detinuta de omul de afaceri Gabriel Comanescu si este angajata deja de Black Sea Oil&Gas sa extraga primele cantitati de gaze din Marea Neagra, incepand cu anul viitor. Este pentru prima data cand in portofoliul unei companii locale se afla o astfel de platforma, ce aveam pana acum fiind doar unitati pentur mica si medie adancime, detinute tot de GSP, care le-a cumparat de la Petrom, imediat dupa privatizarea societatii de petrol catre austriecii de la OMV.
|
Conform sursei citate, firma lui Comănescu a cumpărat de la Transocean, una dintre cele mai mari companii din domeniu la nivel mondial, platforma Development Driller II, pentru care ar fi plătit un preț de doar 10 milioane de dolari, o sumă mică pentru un astfel de echipament, dar care poate fi justificată prin dificultățile cu care se confruntă industria în această perioadă, in care petul petrolului este la niveluri mici, din pricina supraofertei si cererii scazute determinate de pandemie.
“În prezent, platforma construită în urmă cu 19 de ani nu este operațională și este staționată în Portul Constanța – Agigea în regim warm stock (conservare) cu echipaj minim de siguranță”, mai spun cei de la Dobrogea Live, care mai arată că lucrările necesare operaționalizării instalației ar fi mai mari decât cele 10 milioane de dolari, costul de achiziție. Potrivit aceleiași surse, platforma ar fi fost cumpărată printr-un credit la care a apelat compania lui Comănescu
Folosita de rusi
Development Driller a mai executat foraje în Marea Neagră, fiind contractată în prima parte a anului 2014 de către Lukoil pentru trei foraje în zona continentală a Mării Negre, în perimetrele Rapsodia și Trident, ambele operate de Lukoil la acea vreme. Contractul prevedea atunci o plată de 360.000 de dolari pe ziua de foraj pentru platforma capabilă să atingă până la 11.000 de metri adâncime.
După forajul cu platforma Transocean, Lukoil a anunțat atunci că blocul Trident ar putea avea rezerve de gaze de 30 de miliarde de metri cubi. Însă, în acest an, după un alt foraj cu o platformă închiriată de la Saipem, Lukoil a anunțat că a săpat o “sondă sterilă”, deci nu a dat de gaze, motiv pentru care rușii ar căuta acum să vândă participația lor (total sau parțial) din perimetrul Trident. În acest sens, ar fi fost discuții chiar cu Romgaz să preia o cotă, compania românească având o participație minoritară la acest proiect.
GSP are o prezență puternică în Marea Neagră. În primul rând, cu instalațiile actuale, compania asigură serviciile pentru Petrom, singura companie care, momentan, extrage petrol și gaze din zona românească a Mării Negre. Pe de altă parte, GSP este și partenerul selectat pentru lucrări de americani de la Black Sea Oil and Gas, prima companie care va aduce la țărm gazele “noi” din Marea Neagră, în anul 2021 – proiectul Midia Gas Development.
Comănescu nu este străin nici de celelalte câmpuri din Marea Neagră românească. Forajul din acest an pe care Lukoil, în parteneriat cu Romgaz, l-a făcut în blocul Trident a fost aranjat tot de Comănescu, GSP fiind firma care a comandat platforma italienilor de la Saipem pentru forajul din Trident. Pe de altă parte, după anunțul referitor la ieșirea Exxon din cel mai promițător perimetru din Marea Neagră, Neptun Deep, statul român a anunțat că ar dori ca Romgaz să preia participația americanilor în acest proiect, iar câmpul să fie dezvoltat de Petrom și Romgaz. Iar GSP este partener cu Romgaz în mai mule proiecte energetice, cel mai cunoscut fiind cel referitor la construcția în parteneriat al unei noi centrale electrice pe gaze la Halânga, în Mehedinți.
Averea confiscata daca nu justifica de unde are atatia bani…si daca nu a platit impozit pe venituri in ultimii 30 ani.
Nimeni nu va face nimic..JUSTITIA NU ESTE INDEPENDENTA SA CHEME HOTZU..