Mai adînc, în bezna noastră democratică

Cît de adîncă este bezna noastră democratică ? Este o întrebare mai mult decît apăsătoare. Nu știm pînă unde putem orbecăi! Trecem la suspendări? La arestări? La percheziții și la controale inopinate? Punem calul ministru sau amanta călare pe două instituții publice? Aburcăm un general care vorbește greu, uneori chinuit, pe postul de premier numai pentru că execută ordinele fără să crîcnească? Umblăm după un alt netot obraznic care să dea lecții și direcții poporului român? Ce instituții ale statului blochează evoluția democratică a țării și ne împiedică să găsim un drum spre unitate, ordine și democrație? Aproape toți locuitorii țării noastre au răspunsuri clare. Unii, chiar ferme! Partidele, nu. O scaldă sau se zbat în absurdități.

Primul-ministru fost și mai penibil anunță că negocierile de azi și de mîine se vor face om cu om, persoană cu persoană. Pentru a da o altă față acestei operațiuni Vasilică Cîțu îi numește pe cei abordați „parlamentari responsabili!“

Nu pot să vă dezvălui strategia pentru a câștiga un război, sunt multe lucruri de făcut, nu ne permitem nicio zi fără Guvern….”

Totuși, premierul a dezvăluit faptul că va negocia cu toți parlamentarii care sunt „responsabili”, indiferent de partidul din care fac parte.

„Aruncă țara în haos, eu cred că există și parlamentari responsabili în România, cu aceia vom discuta. Este vorba despre parlamentarii care pun mai sus de interesul propriu și de partid pe cel național”.

Suntem în România anului 2021. În plină beznă democratică. Președintele României instalează un vai și-amar de capul lui, un obraznic nepriceput în fruntea celui mai vechi partid politic încă activ în România. Și-i dă mînă liberă. Este de acord și cu „simpatia” lui la Justiție. Pleacă în Egipt să vadă piramidele, mormîntul lui Tutankamon și ce faron s-o mai nimeri. Se întoarce poreclit Mutankamon și tot nu înțelege proporția gafelor sale, a disprețului emanat de o excursie inventată. A sărbătorit 115 ani de relații cu Egiptul la cămile, la piramide și pe Nil în haine albe, de vacanță, ca în Love story. Și de la piramide s-a dus la Sibiu. Și de la Sibiu la Pianul de Jos la o partidă la golf. Ce contează că se împlineau șase ani de la o altă zi în care pornea spre Sibiu și peste cîteva ore se petrecea tragedia deceniului? A doua zi, de rușine, se întorcea la București să pregătească debarcarea lui Victor Ponta. După șase ani, se duce iar la Sibiu și la golf. De la golf, la un diner și apoi la București și mai departe la frumoasele dealuri din Scoția. Democrație stil Love story și ”trai nineacă!

Bezna noastră democratică se adîncește cu întîlnirile anunțate pentru „parlamentarii responsabili”. Om cu om sunt luați la gîdilat. La interese sau la conștiințe. Ce-și mai doresc? Ce dosare au? Ce pretind în schimb? Tîrguiala dîmbovițeană de talcioc are un ambalaj de responsabilitate patriotică, deși nu este decît o săpătură de tip „democratic”. Consultări, nenicule! Consultăm și interesele fiecărui parlamentar responsabil. Partidul refuză susținerea guvernului. dar noi pipăim fiecare responsabilitate de parlamentar al opoziției. Poate-poate ar putea fi convins, cumpărat, amenințat. În bezna democratică nu se vede nimic.

De-aia și avem o democrație întunecată!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 66

68 de Comentarii

  1. Jolannis la ordin extern a cerut SRI, DAN si ICCJ sa-l bage nevinovat pe Patriotul Liviu Dragnea la puscarie. Cat d ecurand va veni si nota de plata atat pentru Johannis, Helvvig, Procurii DNA si Judecatorii ICCj ce l-au condamnat nevinovat pe Patriotul Liviu Dragnea la puscarie. Atat petnru ei dar si pentru dusmanii externi ai Sfantei Noastre Romanii care i-au cerut acest lucru Tradatorului Jolannis.

  2. De ce exagerezi Cordele, nu te gandesti ca ajuti la scensiunea AUR? Tu iti dai seama ce tampenii starnesti?

  3. Diplomatia este o arta grea,sa spuna Marga care nu a rezistat mai mult de 3 luni ca ministru al Afacerilor Externe si se da cunoscator si politolog!E greu de suportat si e si mai greu de scris despre Diplomatie!Nu poate oricine..Aprecieri maxime pentru vizita din Egfipt la unii dintre cei mai vechi parteneri comerciali ai Romaniei(se invata si la 1900 despre relatiile exceptionale cu Egiptul) si pentru terenul de golf din Pianu si chiar terenul de la Ciugud jud Alba,o capodopera in domeniu intr-o comuna de nivel LUX European!
    Sa ne mai civilizam tovarasi,ca numai cu ‘huooo’.’hais’ si ‘cea’ nu atingem nivelul secolului XXI

    PS Trump era mai mult pe terenul de golf decat la Casa Alba si cat il regreta unii si altii…

  4. Sper macar ca, pentru Scotia, a imprumutat o fusta de la doamna Carmen, din aia cu model ecosez si scurta de doua palme deasupra genunchilor, taman buna ca sa-i vada ceilalti sefi de stat si de guvern picioarele paroase ! Cu rugamintea sa hu faca prea multe temenele in fata Angelikai, ca poate se vede ca n-are nimic pe dedesubt …

  5. Cum cine blocheaza „democratia aflata oricum in bezna”? O intrebare care da masura naivitatii generice a lui nea Cornel!
    Dar despre ce democratie ne vorbeste daca nu o numeste DEMOCRATIE SECURISTA preferand sa o bage in „bezna”? Sa ramanem in continuare in bezna? Faptul ca Securitatea prin slugile ei deplin conspirate TERGIVERSEAZA constituirea unui guvern prin
    procedura neconstitutionala de investire cu dreptul de a propune a unui partid de rangul trei intre timp si care nu poate forta o majoritate conduce la hecatombe in spitalele mortii care sa SERVEASCA DREPT ARGUMENT TRADATORILOR sa se alinieze!
    Tortzionarul Secu-i legendat in Deal si-a justificat acum aproape doi ani incalcarea Constitutiei de a nu investi PSD care castigase alegerile prin aritmetica rezultatului MASLUIT sa propuna un premier pentru ca nu are majoritate, fara a pune ATUNCI problema unei administratii minoritare cum o face azi permitand decimarea vulnerabililor in acest timp! Se trage de timp pentru a muri alte mii si mii de romani prin de semnari sortite aprioric esecului..

  6. Câțu ne-a spus că discuta doar cu parlamentarii responsabili. Se vede cu ochiul liber unde au dus țara parlamentarii responsabili ai PNL. Au împrumutat 60 de miliarde de euro în doi ani și i-au împărțit între ei in loc să facă testarea in masă a cetățenilor și cumpărarea de medicamente antivirale de au murit aproape 50.000 de oameni. Bine că au cumpărat vaccinuri petru toată Africa Neagra. Facturile la energie au explodat, preturile la alimente au explodat, salariile și pensiile au rămas pe loc. Bine că a crescut numărul de bugetari cu vreo 30.000 și s-au dat sporuri covid la toți tăietorii de frunze la câini de prin aparatul bugetar. Curat responsabilitate de s-a revoltat si caporalul Orban împotriva generalului!

  7. Mututankamon sau Capdebetonimemhotep i se potriveste mai bine patrupedului

  8. Pe piatra de mormant a unui fost spion roman
    .scrie ca securitatea nu serveste patria, ci foloseste patria, patriotismul altora in a trage foloase personale….asa ca noi avem structuri tradatoare de neam si tara…daca erau intregi la creier si nu spalati cu var stins…propulsau dulapul de Iohannis la Cotroceni? Il tineau pe Basescu sa jefuiasca cu Nuti, spaima putii, tara pana la os? Il acopereau pe Ion Iliescu daca nu faceau crime impreuna? Avem o conducere oculta formata din criminali sau ticalositi, putrezi pana la maduva oaselor…Kovesi, Geoana, Rafila, Firea, Cercel streinu…banditi…ii tot imping alti banditi in fata…haita de netrebnici …securitatea e parte in parte la jaful tarii…DAR NIMENI NU E NEMURITOR..SE VOR KKA CAINII PE MORMINTELE LOR DREPT CINSTE SI ONOARE! CA ATAT VALOREAZA EI…UN KKAT DE CAINE

  9. Ai noștri tineri: la examen, profesoara îl întreabă, costi, cum a chemat-o pe prima femeie? El, mustăcind, Veta da i-oi ziceam Vetuța. Nu, loaza, prima femeie de pe pământ!

  10. @Fekete Tulipan. Și pe mine m-au impresionat discuțiile aprinse dintre cele două mumii:Tutankamon și Mutankamon

  11. Minți, bă Fekete Tulipan, odată cu trasul aerului. Donald Trump era la golf în weekend – și asta de vreo treo ori în mandatul de patru ani. Iar SUA funcționau cum numai ele pot. Tot ce pui, bacsi Fekete, este mincinos. Cuvînt de cuvînt. Zău, îi iei de copii pe toți? Cred că mai degrabă ai dat în mintea copiilor. Minți și cînd prima informație te contrazice.

  12. Individul Iohanis este relaxat. Stie ca CIA va fura la greu alegerile ! Doar la o diferenta mare ce nu ar putea fi acoperita de CIA va fi dat jos.

  13. platforma online la care se poate semna pentru inițierea procedurii de demitere a Editat Plăvannis cel Clăpăug și Rânjit:

    https://josiohannis.ro/

    procedură inițiată de AUR.

  14. Nu sinteti multumiti ca ati Beneficiat de Locuri de Truda pe Valuta la Sparanghel in Germania.
    Nu Apreciati ca am fost Decorat de Dusmanii vostri cu cele mai inalte si pretioase tinichele ale Valorilor Euro Atlantice.
    Cimpanzeul Mieu cu 4 ( patru ) Stele Niculae Magnificul are Aprobare de la Urangutanul Suprem al Pentagonului, tovarasul Lloyd Austin sa va Traga pe Roata daca indrazniti sa Conspirati la Suspendarea Mia.
    Legea Martiala a Baronului Von Brukenthal a Intrat in Vigoare iar Kamarad Hellvig va incepe Arestarile Iobagilor cu Spirit de Razvratire si Libertate.
    Cind ma intorc la Palat veti Beneficia de KOMMUNIKAT la Ora Boborului.
    Fiti Iobagi Responsabili!
    Deziceti-va de Partidul Ultra Romanesc AUR si Simion George.
    E mai Bine pentru
    Noi
    Klaus Intaiul de HermannStadt.
    Pe Cuvint…

  15. @Ambasador: prosti mai sunteti argatilor !Ia de aici : „Donald Trump and golf”(wikipedia ),loaza !
    Daca nu puteti posta documentat, doar cu injuraturi nu faceti decat spume..

  16. Iohannis?.. un porc…Ciolacu, ce faci?…o aburesti din nou sau il suspenzi pe porcul asta?

  17. ciolacu va dovedi că nivelul lui maximal este de chelner răpănos dintr-o crâșmă sordidă, amator vocațional de bacșișuri derizorii, arareori primite d ela puinile mese din crâșmă.

    ciolacu va umple de lături doctrina social-democrată, acceptând guvernul anti-românesc a grăsunului ciuciucă, în schimbul bacșișului mizerabil de șef al Camerei Deputaților + ceva ciozvârte anemice prin teritoriu.

  18. PSD-ul să-și retragă fălcile răsfrânte: Ciolacu, Dâncu și mai nou „blocatul” în guvern Grindeanu!
    Ți se face rău numai când îi vezi dând din „mânuțele Unite” cum au fost ei învățați la”comunicare”.

  19. Bacsi Fekete Tulipan, mai citește nene și altceva decât wikipedia, că ruginești în a trata chestiuni de care ești străin. Nu ai cunoștințe, dar te repezi în ceea ce nu știi. A propos – ce cauți mereu la articole pe care evident nu le înțelegi, dar îi dai cu placa ce bine este? Acesta ți-e cumva locul de muncă? Să știm și noi ce să respectăm! Sau de ce să ne mirăm!

  20. Ciolacu, Grindeanu, Dâncu-tripleta de securiști a PSD!
    Numiți 1(unul) singur lucru bun făcut pentru popor de aceștia în lunga lor viață politică și nepolitică.
    Unul singur, atât!
    De ce i-am crede acum?!

  21. „Tulipan”, daca recunosti ca esti „jagardean” reconditionat din „Marele Urs” promit sa uit mizeria cu Trump jucand golf in loc sa stea la Casa Alba!!! Flacau legendat pe „dreapta” stalinista, crezi ca facand comparatia inepta cu Trump poti sa-l
    scuzi pe Kapo-ul caruia i te inchini in genunchi? Va tot spun ca O CRIMA NU SE JUSTIFICA CU O ALTA, PRETINSA, CRIMA!!!
    Trump NU A NEGLIJAT treburile Tarii si a avut mult de lucru cu CAMARAZII VOSTRI „DEMOCRATI”, CIA, Deep de Staate si MEDIA
    MARXISTA DIN SUA INCA DIN ANII 1850!!! Trump nu juca golf si nu schia cand americanii ardeau in spitale sau mureau de boli
    letale netratate!!! Citezi din diversiunile adversarilor COMINTERNISTI ai lui Trump in loc sa le demasti, fapt DEZONORANT!
    Sustii politica securista de crime asupra POPORULUI ROMAN si-l blasfemiezi ca nu tace de tot,ca nu tac cele cateva,singure
    voci!!! Vrei…”reunificarea in URA si DEZBINARE”? Nu te doare sufletul pentru acest popor URGISIT DE BOLSEVICI din 1945?

  22. Ambasador,inapoiatule,wikipedia este un site garantat. Daca ai ceva suplimentar de adaugat o poti face. Dar tu iti iei informatiile de la A 3 si Sosoaca si nu ai cum sa stii. Wikipedia este construit prin munca titanica a unor oameni competenti,tovarase. Orice vrei sa stii cauti acolo. De la firul de praf pana la sistemul solar.Si chiar mai departe,fizica cuantica. Afli si despre vaccinuri apropo.

  23. …CUM ÎI TURCU/AȘA-I PISTOLU/CA MUTANKHAMON/ESTE ȘI ,,PUPORUL”//
    PUPAȚI BĂIEȚI .PUPAȚI!/ CAPRE O SĂ ..AȚI//

  24. „Doamne ferește de mai rău!”Am auzit des aceste cuvinte spuse în anumite momente.Mergand mai departe pe acest tip de gândire eu pot spune că ar fi bine sa ne mulțumim cu ce avem ,ca Iohanniss e un om bun că a numit prim ministrii pe Orban,Catu și i-a incercat pe Ciolos și Ciuca .Putea fi rău și să-i numească pe Dide,Angi ori Ceaușescu.Si astea sunt de „dreapta”și din aceeași gașcă și cam la fel de buni.Ei vedeți că ar fi putut fi mai rău! Ceausescu era bun de prim ministru ,are discurs și-l avantajează și fizicul plus poza cu reformistul.Dide ministru de interne că are lanțurile și vidanja.Angi Șerban ori la sănătate ori la justiție că-i femeie cu greutate.Nu a fost sa fie ,poate data viitoare „dragi romani.Acum șapte ani când spunea „dragi romani”unii aveau erecție altele orgasm .Acum le-a trecut.

  25. comentati degeaba,l-ati ales de oua(-zwei-ketoo-deux-two)ori,scuzati de doua ori nu de oua ori ca nu-i bombonel

  26. V-o “trage” Vasilică Cîțu? A, da? O meritati, stati in case si birfiti. Sport national.

  27. Păi doar nu bate atâta drum doar pentru o escală amărâtă de 2 zile…

  28. Klaus Iohannis nu este democrat , d-le Nistorescu ? Egiptul e colosul lumii arabe . E un scandal sa fii in vizita de stat la Cairo ? Sa fim mai putin depresivi .

  29. Rîd de proști, vobești de parcă voi ați descoperit wikipedia. Omule, ar fi bine să rîzi de tine. Ba, mai degrabă să-ți plîngi de milă. Oricine știe ce-i wikipedia. Numai că această sursă de informare completează o informare existentă, dar nu te face specialist, cum vă iluzionați voi. Nici într-o țară nu se folosește ca înlocuitor de cultură generală, cum vreți voi. Wikipedia nu substituie nici etica și comportamentul civilizat. Nu te dispnesează de cei șapte ani de acasă, cum credeți. Poți verifica ce-ți spus adunându-vă postările. Nu vă pricepeți la nimic, dar vă băgați. Vei găsi n motive să-ți plîngi de milă!

  30. Fekete tulipanule, mai ai limba sau ti s a subtiat de la atata lins la dosul Dulapului de la Cotroceni?

  31. Da, Vasilica Catu rade de noi!
    Stați în case că așa spune el? Daaa!
    Habar nu aveți pe ce lume trăiți? Daaaa!
    Habar nu aveți că sunt prost dar faceți ce vă spun eu! Daaaaaa!
    Acum, cine-i prostul?!

  32. Mă Tulipane, te obsedează domnul Marga. Li s-a întîmplat și altora. Dar te-ai comparat vreodată cu dînsul, cu pregătirea, faptele și opera lui? Nu vezi că nu citești bine nici wikipedia, care lasă alternative de care habar nu ai. Habar nu ai de subiecte, dar te bagi cu inepții caracteristice.
    Dacă tot discuți de domnul Marga la ministerul de externe, atunci câteva fapte sunt limpezi. Dânsul a fost adus din profesura la Jerusalim-Toronto la minister. Arhiva este publică, cu ce a făcut. Poți vedea cartea România într-o lume în schimbare. Între altele, a vrut să pună în concurs posturile din ambasade. A plecat din minister după ce au sosit într-o săptămînă invitații de vizite oficiele la Washington DC, Beijing, Moscova și Seoul, de la omologi. Șefii lui din București i-au anulat bilete de avion. Atunci a plecat din minister.
    La orice comparație domnul Andrei Marga dat la noi cea mai amplă operă de studii strategice. Vezi volumele America clasică, Destinul Europei, China ca supraputere, Identitate națională și modernitate, România în Europa de azi. Măcar astea.
    Nu citești, nu cunoști, nu înțelegi, dar te bagi. Prostul cînd nu se bagă, parcă nu-i prost destul!

  33. Exista in univers o balanța ceea ce se numește dreptatea! Cred că de când postez din ianuarie 2020 nu CLAMEZ decat EXAMEN pe funcții publice? Ce am facut rău cu ăsta? Examene, examene, examene, examene!!!! Da! Examene! Și voi dați in mine…De ce dați in mine? De ce dați in sufletul meu? Că vreau ca cel bun să câștigă? De ce dați in sufletul meu? Nu vă temeți de Dumnezeu? Am mințit cu CEVA?

  34. Reeferitor la fotografie: i-ar fi stat mai bine ca mumie intr-un sarcofag. Tot adora el imobilele si face ptr Romania tot ce ar face si ca mumie.

  35. Vechii egipteni au construit piramide sub conducerea faraonului, care dureaza si acum. Sub conducerea comandatului suprem distrugere generalizată suprem sitalele ard, morți ca la război. Liberalii oportuniști și cinici cum sunt fură pe rupte.

  36. Nici nu ne-am prins că ești costi, Zmeul, Doina. E greu de înțeles cum te-așterni la înșirat prostii pe post de prețiozități, când nimic nu ai a spune. Ești infantilul infantililor. Vorba ta, când vedem că ești campionul inepțiilor nesfârșite, chiar că-ți vine a râde de proști!

  37. E de rau daca Domn Profesor a ajuns sa aiba nevoie de avocatii de pe online. Laleaua neagra din Huedin s-ar putea sa-l cunosca personal fiind din zona.

  38. Raspuns.Elevii de liceu au primit vacata, CA COana Geta sa se plimbe. Se vorbea de regimuri totalitare, dar cum este cel din Romania care face sa fie tinuti trei milioane de copii acasa pt ca una sa se plimbe. In Scotia ce tinuta au purtat porumbeii cand apar pozele?

  39. „Tulipan”, indiferent de unde isi ia cineva informatiile mai intai le verifica si le compara. Wiki declara pe frontispiciu
    ca nu e opera unui grup de specialisti, ci se bazeaza pe…”contributii” ale unor necunoscuti, fapt consemnat tocmai pt
    A NU-SI ASUMA NICIO RASPUNDERE!!! Clar ca exista experti ai wiki care certifica publicarea, dar interpretarea apartine celor care se informeaza acolo…O „biblioteca pentru toti” exact de valoarea cunoscuta de unii dintre noi, adica pt nespecialisti in domeniile tratate. E folosita ca un instrument de inlocuire a…cartilor si finalmente de manipulare in masa intrucat de fapt informatiile sunt compilate de specialisti, iat manipularea consta in ignorarea unor date despre evenimente si personalitati insotita de interpretari gresite premeditate! Cele mai vulnerabilizate sunt astfel ISTORIA, FILOSOFIA, SOCIOLOGIA si „STIINTELE POLITICE…Transmite salutari tizului tau „spitfire”…

  40. Oare ce o fi inteles nemernicul nostru presedinte din decizia quasiunanima de la Glasgow privind impiedicarea despaduririlor? Sau i-or fi zis aia de Schweighofer ce sa zica? Ce sa mai astepti de la un individ pentru care bunul simt e limba chineza? Cit priveste viitorul imediat, daca insusi Dincu de la Cluj a zis, mieros, ca Nicolae Ciuca reprezinta o solutie pentru a putea alinia un guvern cu sustinere in parlament, numai prostii nu pricep ce ordine au dat americanii si ce ne asteapta. Cit despre Citu, nici de pui de Gostat nu e bun, sa iasa o supa chioara, daramite de cuie…

  41. .. f bine. AUR a inceput sa stranga semnaturile necesare pt. demiterea lui kwj. asteptam sa ajunga listele si la noi..
    N are rost sa ne mai consternam, pierdem vremea. Aia care l au pus (serviciile), in sfarsit au vazut ce tampenie au facut si acum l au lasat din brate. Un picior in cur si de acuma i treaba justitiei!

  42. Intre timp MacCiuca a anuntat depunerea mandatului! Se asteapta revenirea Klaunusului! Azi tine un speach la reuniunea de la Glasgow! Il asculta multi surdo-muti si Greta! Apoi, la Bucuresti alege un nou premier! Poate tot pe MacCiuca sau de ce nu, febletea sa, Superman, Catzu Cutzu Batzu! PS. Daca voi astia din media nu urati atat de mult PSD si premierii lui, poate alta era soarta tarii! Nu vedeti ca suntem codasii Europei, pentru ca asa vrea UE si CE?

  43. Mai curand, un titlu demn in urma acestei actiuni repetate cu haina aruncata, ar fi: „puscariasul si zeghea”, in cazul nostru: „marlanul si prezervativul”, sau, „infractorul si palamantirul” pe buna dreptate. Mai adanc in prostie si dementa, nici ca se putea! Sa pui tu palamantirul pe birou in fata tuturor la o intrunire globala, este dovada nu numai de prostie, e dovada de ‘respect’ fata de tine si fata de cei pe care ii reprezinti pe nemerit!

  44. Ti e frica de AUR bai COSTI Da de ce ti e frica ,sau te gandesti sa nu intoarca carul la 180 de grade ? Ar cam trebui intors ,dati jos din carul esuat si luati la intrebari de exemplu :Unde sunt miliardele imprumutate,de ce se teme Catzu sa nu vina alt guwern ,are ceva de ascuns ?de ce tu ca pres esuat mai esti acolo unde estiSpui ca este partid extremist Dar ce a facut ,a ucis 11000 oameni care si cereau dreptul la o viata mai buna,au tras in mineri la Lupeni in 1929 ,au tras in CFRisti in 1933Voi sunteti un partid antisocial si extremist,nu altiiAcum ardeti bolnavi prin spitale iar seful vostru se plimba exact cum se plimbau marii boieri in timc ce prostii trageau la jug Sictir criminalilor AUR o sa va puna acolo unde meritati !

  45. Wikipedia este o resursă de internet extrem de populară, vizitată de milioane de oameni. Persoanele care nu sunt familiarizate cu literatura stiintifică tind să accepte în mod necritic ceea ce citesc acolo, fără să știe că poate fi fals sau înșelător. Se susține că oricine poate edita Wikipedia, dar încercați.. Un procent tot mai mare de pagini sunt blocate. Ni se spune că acest lucru este pentru a preveni vandalismul. Dar Wikipedia a avut și are mecanisme pentru a răspunde vandalilor; Aceste pagini sunt blocate pentru a preveni adăugarea anumitor informații la ele, informații care sunt cel mai adesea enciclopedice și cu sursă. De exemplu, accesați pagina asasinatului JFK. Această pagină descrie pur și simplu constatările Comisiei Warren. Ni se spune minciuna standard. Wiki nu a intenționat niciodată să informeze pe nimeni. Nici măcar nu intenționa să fie o lucrare deschisă, decât la început și în moduri foarte superficiale. A intenționat, de la început, să justifice niveluri tot mai ridicate de fascism sub acoperirea democrației.

  46. Nea Bartolomee , ce faci tete vrei sa-l insori ? Nu e cam trecut bre ? Auzi , s-a suparat ca ia anulat aia biletele de avion … bre tete , le stii la fix parca ai fi chiar Margo !

  47. Aici se comenteaza idioteniile scrise de un bolnav psihic care isi ia medicatia cu alcool etilic ? Lasati-l, e placerea sefului sa-i puna semnatura peste tot.

    Altfel, „calitatile” sasalaului erau cunocute dinainte de alegere, nu inteleg de plangeti acum precum copiii lui Onan. Daca nu va mai place, demiteti-l !

  48. Oare sminteala presedintelui este chiar sminteala sau nu vedem locul unde sminteala se afla la ea acasa ? Sa ne bucuram de „sminteala” unora ce au parasit guvernarea dintr-un smintit motiv ce tine de revocarea unui ministru ce nu si-a respectat prerorogativele sau sa ne bucuram de sminteala altora ce in frunte cu un fost sef de partid au tulit-o englezeste din Partidul care l-a propulsat in fruntea sa si care acum se pronunta agresiv, cu adresa la Presedintele Natiunii,ce l-a numit de doua ori in functia e premier ?Desigur , ati repecta prerogativele de Presedinte ,cele atribuite de Constitutia Romaniei si nu cele „smintit ” crezute ca adevar de multa lume si a te imbraca intr-un costum ,de culoare alba ,adecvat locului unde te aflii , poate parea unor „smintiti ”sminteala .

  49. Cand i s-a dat pe mina nemerituosului pseudofaraon ,Tara era deja perpelita ca friptura UE,NATO, la protap,el nu a facut decit sa duca la apogeu si s-o transeze in favoarea guvernului supraeuropean si a armatei supranetionale-in fav.”euro-atlantismului”.Acest „Atlant”a aruncat celor care schelalaim acum, oase,saracie, dezbinare,ne-a bagat la cotet ca si pe toti cei care au facut o minima incercare de redresare .Din cite se pricepe,toate organismele ec.,politice,culturale europene si americane internationale – o plasa de paianjen cu Agenda proprie,indeamna la ignorarea Constitutiilor nationale, dau „reglementari”ale Noii Religii -stapani si sclavi-Si aici,Kaizerul faraon,a devenit un cavaler devotat,plin de zel,doar din scirba si dispret isi mai aminteste de Constitutia ce dintr-un anonim nul l-a facut om, sperjurul sau devenind scandalos.Este ca si cind un popor lamurit,vine si cere/vrea ceva de a unealta surda,muta,comunicand doar cu Sferele de influenta si rapt ale Tarii.Nicaieri nu a spus un cuvint,nu a nunatat,nu a cerut lamuriri si nu a instiintat sclavii despre ce si-a asumat,in continuarea asumarilor Ilegale,precedente.Pt.ca nefericitele Tratate UE,TFUE au fost extinse,adugate si mistificate ,iar marii juristi ai tarii au acceptat sub binomul „juridic”al unor Kovesi,Coldea,Anaconda,Dumbrava,Birchall ,Macovei,Iulia Motoc,niste impostori ce au invirtit roata cazinoului si pokerul smintit ,oficina Cotroceni cerindu-le sa continue.La Glasgow,Com26, pune in aplic.Rez ONU ca statele sa se imprumute la bancile private, „singurele”ce asigura finantarea pt.”mediul si clima sanatoase”, adica indatorare ,Eel este in corul ce sustine indtoarea pt.acei 1%,si s-a facut „faraon de-al lor”,crede el !

  50. @1 noiembrie 2021 la 21:31.
    @Tica,imi cer scuze daca am dat in tine, -la figurat vrbind,ideatic, da, s-au incrucisat niste idei ,dar nu le lua static,fixe si batute definitiv in cuiele erorilor si subiectivismelor noastre.Cel mult putem avea niste principii de a ne tine pe nisipurile miscatoare ale politicii ,unde noi chibitam ca niste anonimi .Da,punem suflet asa cum faci tu, ai vrut concursuri exact cand L orban si liberalii le-au suspendat pe motiv de urgenta si au angajat nu se stie cati temporari.Deci Rares Bogdan a avut o scuza,scuze au toti cei care promit inclusiv reducerea sau diminuarea pensiilor speciale,-nu sunt capabili de acte normative pt.ca nu vor sa le dispara privilegiile.Turcanu va palti 5 mil euro pt.”consultanta”nu se tie carei firme externe,ca sa spuna ce ?Cuma fost incalcata contributivitatea si furata majoritatea pensionarilor corecti si jefuiti din Romnia ?Da, gasesc vinovata CCR care sub Zegrean a permis ilegalitatea pensiilor „de serviciu”pt.magistrati si de aici au inceput toti jaful bugetului si privilegiile. Juridic, s-a asternut un strat soios peste echitate si stat social,juridic soiosul „stat paralel”ramane.Sa auzim de bine,noi, clasa sclavilor din Romania! Noi trebuie sa ne unim impotriva clasei stapanilor lacomi si fara Dumnezeu !

  51. Fraților moldoveni, olteni, regateni, dobrogeni… să vedeți și voi ce inseamna să convețuiți, să vă conducă alte etnii, așa precum bieții români transilvăneni au indurat secole exploatarea ungurilor, sașilor; vi s-ar face părul măciucă dacă ați citi cartea Răacoala lui Horea scrisă de David Prodan, să vedeți de ce minte diabolică erau stăpânite aceste bestii umane… Să dea bunul Dumnezeu ca suferințele, jignirile îndurate de bieții români să se întoarcă pe neamul lor, pe urmașii lor Să fim atenți în viitor, să ne lumineze Dumnezeu să numai alegem sasi, unguri, tătari… Pentru aceasta trebuie să ne rugăm Domnului Isus Hristos cuvântul, fiul lui Dumnezeu că prin el se fac toate; așa precum scrie în Biblie, carte revelată de Duhul Sfânt
    Doamne ajută!

  52. Iata cum catelusa pechineza/prochineza se de de gol ca e „ileana” cerandu-si scuze in acelasi stil atat pentru „ea”, cat si
    pentru varianta in nadragi cu suspensor/pampers inglobat „rene”!!! Milogeala lui „Tica” sa fie iertat de HAITA si-a facut efectul, a sensibilizat-o „ileana…Osanzeana” care ureaza in stilul altui prostac cu pseudonimul caruia a dejectat deseori
    „sa auzim de bine” adresat tuturor celorlalti SCLAVI AI IDEOLOGIEI GENOCIDULUI care-si pun la bataie pentru Cauza nu numai
    trupurile, ci si sufletele…moarte!!!

  53. Cel mai mare si mai bun presedinte pe care l-au avut pana azi Romania,ramane acest Iohannis,modest profesor de liceu,fara titluri sforaitoare,doctorate copy-paste sau carti filozofale ..ca PNL este,in oglinda,PSD ,este o alta poveste,e materialul clientului…Asta e Romania,cine are pretentii,sa emigreze!
    Degeaba auzim acum,ca pământeani,muzica sirenelor,nu conving!
    O turmă de maidanezi pseudointelectuali, dați din cozi pentru că știți adunări și scăderi de clasa a treia. Dacă va dau o ecuație de liceu vă uitați că la stele. Nu am competitori printre voi. Oricare dintre voi are dreptul la opinie. Eu m-am exprimat argumentat, subiect închis. Vad ca niciunul dintre voi nu e afectat ca s-a amânat sau anulat olimpiada de matematica. Vai de nepoții noștri. Vad cum toți inginerii din deal și din vale ies cu fasolea la vânzare în sprijinul turnatorilor la securitate deghizați în mari filozofi și calcă cu bocancii bolșevici opțiunile progresiste. Nu numai eu am fani, vedeți ca nu sunt singur și nu suportați gândirea avansata a celor care postează cu argumente și bine documentat. Rușine ciuma roșie.

  54. Tulipanule, mai ai limba sau ai pierdut o in dosul Plavanului de la Sibiu?

  55. anticipateeeeeeeeeee sau suspendarea

    ii e frica de suspendare(aur, usr, aripa orban, ) si le dă PSD guvernarea după ce a spus pubLic ca cea mai mare realizare asa este DISTRUGEREA PSD??

  56. Ma intreb ce forțe lucrează de zor la demolarea PNL? Din interior, CÂȚU SI IOHANNIS, două nulități ale politicii,ajutate de oportuniștisi, lasii și PROȘTII din PNL. Dar e si de afară ceva? Se pare ca e ceva, ceva de peste gârla cea mare pentru anihilarea USReului macronian si Iohannis a zis ja woll să trăit am inteles.
    E o ipoteză si atât.

  57. „Tulipan”, din nou te tradeaza „JAGARDEANUL” din tine!!! Numai un scelerat poate idolatriza un bolsevic natzi ficat si ma intreb, ce legatura are „gazeta matematica” cu un agent SEKU-STASI-Comintern executant de ordinele unui Herr M. Afro Dita ENGIE, agenta personala a lui Honecker preluata de fostul colonel Rasputin, actualmente Maresal al Uniunii Sovietelor de Capitalisti KGB? Imediat dupa ce CALAUL COMINTERNIST Honecker a fugit in Chile a fost vizitat conspirativ de ENGIE careia i-a inmanat ordinul lui Gorbaciov dat lui Koohl sa o preia caco nsiliera si viitoare sefa a RDG rebotezata!!! Intalnirea a avut loc in gradina vilaei pusa la dispozitie de poporul frate chilian calaului Honecker si sotia a relatat ce a exclamat
    consortul: „Azi scriu o noua pagina de istorie germana”!!! Marxistoido/bolsevicoizii FAC ISTORIA CU SANGELE PROSTILOR si o SCRIU PENTRU…TOTI PROSTII!!!

  58. OK, e criza si cica nu e momentul. Dar peste vreo 3 luni tot ar trebui suspendat!

  59. cei mai prosti mi se par cei care o tin langa cu partidele politice. Astia nu mai pot judeca (daca au putut vreodata!) intunecati fiind de ura fata de altii sau prezinta idei fixe nefolositoare, neintelegand locul lor in conversatii. Dar cea mai mare nenorocire nu e existenta lor, ci numarul lor. Desi costi=fekete bacsi=ranjitul in oglinda sunt unul singur.

    ”Vreau ardealul fara ardeleni.” – Ion I C Bratianu, 1920 Bine ca unul s-a retras deja.

  60. Bai Fekete CuRlipam,sa fiu sincer nici nu stiu unde sa te incadrez.Pupincurist,curlimbist,Iohanist,apa-n dovleac ca cap nu se vede,sau toate la un loc,nu cumva te numesti Pahontu ? Si vad ca mai ai cativa ortaci,tot asa suciti din vrej.

  61. Acest Fekete Tulipan, un incult care se dă cunoscător în ecuații (se ghicesc ușor rudimentarii care cred că știu socoti) are două fixuri: să convingă că Dulapul din Deal este omul lui și că acesta nu ar fi înțeles. ce-i de înțeles când ai dus România la ananghie? Ceva mai de Securitate decît ce face feketanul nu este. Nu se știe nici acum ce caută insul pe la articole din care nu înțelege nimic – cum se poate citi și mai sus, nu a fost în stare de vreo idee – dar ține să-și deșerte aberațiile și atacă oamenii cu care nu are cum competi. Dar mai ales nu se știe ce au de a face aste aberații cu omul normal la cap. Anormal feketanul, anormale debitările lui și totul un circ de prost. Geaba ecuații, dacă nici să distingi albul de negru, unu de mulți nu ești în stare!

  62. In seara asta, inca o emisiune de nota 10! Felicitari! Multumesc!

  63. de ce tac millioanele „jurnalisti” romani, fara sal intrebe de importanta politica sau economica a „visitei” la nivel de stat, platita de poporul roman, popor ce acum face foamea si frigu la calorifer, fara europa libera?? De ce, de ce??

  64. Comentariile tale, domnule de la 18,19, sunt aidoma ghiulurilor false vândute proștilor de români de magneții mației. Ce vreau să spun, este că cine îți citește manufacturile poleite, dar lipsite de esență, sunt bășini vândute în spațiul virtual la preț de speculă.
    Pe scurt, cine citește comentariile tale, stimate domn de la ora 18,19, pierde timp prrețios din scurta lui viață, cu alte cuvinte, vinzi texte calpe ca monezile și ghiulurile magneților: sigur nu ești magnet la origine, că pari a da ora exactă în domeniu…
    Chiar așa, nu ai altceva de făcut cu timpul și viața matale, decât să postezi căcăreze?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.