Mai avem un Ideal?

Aceasta este o întrebare care m-a frământat în aceste zile. Din mai multe motive.Unul este cel al vieții de fiecare zi. Suntem prinși în plasa unei pandemii care a permis inducerea în mințile noastre a panicii, fricii zilei de azi și mâine. Vom fi sau nu vom mai fi? Deci o temă de supraviețuire individuală și de grup. Ca și animalul hăituit, ne gândim doar la salvarea noastră acum! Din convingere personală, dar și preluând învățăminte ale experiențelor istorice, afirm că vom trece peste această pacoste pandemică. Desigur, cu costuri emoționale și materiale deosebite. Dar ce vom face după aceea? Ca indivizi, ne vom contiuna același stil de viață? Ca grup, națiune, comunitate vom interacționa ca înainte? Oare aceste evenimente dramatice pe care le trăim în prezent nu invită mintea noastră să gândească un viitor personal și unul social? Iar contopite, viitorul meu și viitorul nostru nu ar merita să dea naștere unui ideal în care eu,tu,el/ea, noi toți să ne regăsim ca un fragment de umanitate? La urma urmei, ce vom face după ce lumea va scăpa de presiunea gândului supraviețurii azi? Vom reintra în vâltoarea stilului consumerist, utilitarist și mercantil? Sau vom învăța din greșelile anterioare de viață? Vom încerca să mergem pe o cale care să ne ferească de relele trecute și să generăm o conduită individuală și de grup circumscrisă unui ideal de viață care să ne valorifice calitățile de OM?

Al doilea motiv al acestei interogări a venit din câteva lecturi recente despre evenimente istorice petrecute cu mai bine de un secol în urmă. Mai precis, am consultat câteva colecții de documente pentru a vedea cum s-au comportat românii de rând în contextul realizării Marii Uniri din 1918. Încă din anii liceului, am fost fascinat de o frază scrisă de Lucian Blaga, în Hronicul și cântecul vârstelor, în care descria atmosfera adunării românilor la Alba Iulia, în 1 decembrie 1918: ”În ziua aceea am cunoscut ce înseamnă entuziasmul național, sincer, spontan, irezistibil, organic,masiv”. Am încercat de mii de ori să-mi imaginez trăirile acelor români care aflându-se acolo, pe Câmpul lui Horea, aveau conștiința că, așa cum spunea tot autorul Poemelor luminii, au pus “temeiurile unui alt Timp”. Din studiul documentelor vremii provenite din câteva județe ale Transilvaniei (Alba, Cluj, Bistrița-Năsăud, Sălaj etc.) rezultă că nu doar liderii comunităților locale, dar și ceilalți cetățeni care au participat la acel proces istoric, aveau coștiința datoriei de a contribui la realizarea unui ideal național-cel al unității întregii națiuni într-un stat național-România. Țărani, intelectuali, soldați, muncitori din satele și orașele Transilvaniei de acum un veac repetau, din octombrie 1918, că aveau datoria să ducă la îndeplinire un ideal al tuturor românilor. Și, fără a pretinde că am găsit explicația sensului frazei lui Lucian Blaga, susțin că existența unui ideal național puternic înrădăcinat în mintea și sufletul românilor transilvăneni a fost nu doar ghidul acțiunii lor, dar și impulsul entuziasmului trăit de ei la 1 decembrie 1918.

Da, acea generație de la 1918 a avut un ideal asumat istoric printr-o succesiune de gesturi politice majore care veneau dinspre Școala Ardeleană, trecând prin Supplex Libellus Valachorum. Revoluția de la 1848, Unirea Principatelor, câștigarea Independenței României, episodul memorandist și tragismul Primului Război Mondial. Iar energia pozitivă, constructivă, a momentului nu a putut fi diminuată de suferințele războiului și nici de epidemia “gripei spanionle” care a secerat multe vieți. Chiar în lunile în care a fost pregătit evenimentul de la 1 decembrie 1918 și după aceea “gripa spaniolă” se manifesta agresiv și în Transilvania. Dar ea nu a temperat sau oprit efortul românilor în constituirea și activitatea consiliilor și gărzilor naționale, alegerea delegaților pentru Adunarea Națională de la Alba Iulia și chiar participarea la acel moment de decizie istorică. Spre exemplu, un soldat bistrițean proaspăt sosit de pe front, deși cu certificat medical atestând că suferea de “gripă spaniolă”, a străbătut zeci de localități ale județului pentru a îndemna și sprijini consiliile locale în munca de păstrare a ordinii publice și alegerea reprezentanților pentru adunarea de la Alba Iulia. Unul din frații fruntașului ardelean Victor Deleu s-a ascuns de jandarmii maghiari într-un sat din Sălaj .Și acolo a lovit aceeași “gripă spaniolă”, iar familia Deleu a făcut apel la prezența medicului Iuliu Hațieganu pentru a trata mai mulți cetățeni ai respectivei localități. Chiar dacă nu au fost complet refăcuți, aceștia s-au înscris tot în activitatea de pregătire a realizării idealului Marii Uniri. Și am lăsat mai la urmă pe unul din cei mai respectați lideri ai Partidului Național Român, venerabilul Gheorghe Pop de Băsești. Acesta era bolnav în locuința lui din Sălaj, dar a refuzat să asculte sfatul medicului și a decis să meargă la Alba Iulia, argumentând că nu putea să nu fie prezent la împlinirea unui ideal pe care l-a slujit decenii la rând. La Alba Iulia, Gheorghe Pop de Băsești a fost desemnat președinte al Adunării Naționale, a prezidat evenimentul din 1 decembrie 1918, precum și începerea activității Marelui Sfat Național (2 dec.). A decedat la scurtă vreme după îndeplinirea idealului său și al națiunii române. Și gestul Reginei Maria a României de a vizita bolnavii din spitalele de campanie și cele în care se aflau bolnavi de “gripă spaniolă”, fără a avea o protecție adecvată, se înscria în același registru de încurajare și susținere a imboldului românilor pentru realizarea idealului lor național,în condiții deosebit de grele.

Așadar, generația Marii Uniri a avut un ideal la care au subscris aproape toți românii. Liderii politici, intelectuali, economici ai românilor din Transilvania munciseră la șlefuirea și implantarea acelui ideal aproape două secole. Acel ideal i-a impulsionat și pe românii de rând să se înscrie într-un proces istoric din care a rezultat unirea națiunii române. Nu a contat că era ploaie, zăpadă, vânt și frig. Că familiile încă-i plângeau pe cei care nu s-au mai întors de pe front. Și nici că o epidemie ucigătoare secera alte vieți. A contat doar datoria de a duce la îndeplinire un ideal măreț atunci când contextul local, regional și internațional era favorizant.

La 1918, un ideal îndrăzneț a făcut o națiune să se unească pentru a construi un stat modern-România. Azi, e foarte important să ne gândim cum supraviețuim. Dar este esențial să aflăm despre noi cine mai suntem și ce vrem. România de acum nu mai e la fel de “dodoloață”, cum o numea același Lucian Blaga, și acționează dezarticulat, astfel că și națiunea română se manifestă brownian. În ultimele decenii, am ratat multe oportunități pentru că „certurile pe ciolan” au îmbolnăvit întregul nostru organism social. Așa că și pentru a deschide fereastra speranței sociale ar fi necesar ca cei care se vor lideri adevărați ai României de azi și mâine să propună un ideal societal care să întărească rezistența la suferințele actuale și să mobilizeze societatea la urmarea unei căi optimist-realiste de evoluție și dezvoltare. Pentru a se reda acces individual și comunitar la șansa trăirii binelui și omenescului în spațiul românesc.