Două avioane militare sunt pregatite să transporte mai mulţi răniţi la clinici din străinătate. O tânără din Italia şi un cetăţean român internaţi la spitalul SRI, cu risc vital major, vor fi transferaţi la un spital din Olanda. Alţi doi răniţi în stare critică, conectaţi la aparate, de la Spitalul Militar, ar putea fi transferaţi în Belgia, dacă familiile îşi vor da acordul, potrivit stiritvr.ro.
Două avioane militare de tip Spartan sunt în aşteptare la Baza 90 Transport Aerian. Ambele configurate pentru misiuni medicale, inclusiv cu unităţi mobile de Terapie Intensivă. Cu ajutorul cărora pot fi transportaţi chiar şi pacienţi aflaţi în stare critică.
Spitalul Militar din Bruxelles are o unitate specializată în arsuri, unde sunt 50 de paturi. Jumătate disponibile în acest moment. Trei pacienţi, dintre care doi aflaţi în stare critică la Spitalul Militar Central din Capitală, ar putea ajunge aici.