Cînd Mircea Nedelciu a înființat ASPRO, ceea ce însemna Asociația Scriitorilor Profesioniști, a izbucnit un scandal di granda în rîndurile breslei. Unii dintre membrii Uniunii, în special optzeciștii, dar nu numai ei, au intrat în ASPRO. Cum eram prieten cu Nedelciu, am luat informații despre nou înființata asociație direct de la sursă. Din ceea ce mi-a spus el, reieșea că ar fi trebuit ca scriitorii să aibă o nouă asociere de breaslă, diferită de Uniunea Scriitorilor, care era o afacere sindicală de tip stalinist. Chestia asta suna bizar în împrejurarea în care disidentul Mircea Dinescu fusese ales președintele USR, cu o majoritate covîrșitoare de voturi, în 1990, iar istoricii literari din Uniune susțineau că, de fapt, scriitorimea abandonase în 1990 relația cu stalinismul și cu ceaușismul, de vreme ce se întorsese la principiile Uniunii, de cînd fusese ea înființată în zorii secolului 20.
Mai mult curios decît îngrijorat că se înființase ASPRO, Dinescu m-a întrebat ce era cu profesioniștii ăștia. Adică ăilalți scriitori erau niște diletanți care scriau și ei? Cum pe atunci făceam interviurile României literare, i-am propus lui Nedelciu să facem o discuție despre ASPRO, Uniunea Scriitorilor și despre el, cel de atunci. Cu toate că era un tip spontan pe care nu-l intimida reportofonul, Nedelciu mi-a spus că prefera să-i dau întrebările în scris și să-mi răspundă tot în scris la ele, fiindcă, bătrîne, chestia asta trebuia explicată în detaliu, nu printr-un schimb de vorbe cu reportofonul între noi. N-am avut nimic împotrivă. Dar după ce a apărut interviul în România literară, mă trezesc că vreo cîțiva dintre colegii de redacție îmi scot ochii că nu l-am „contrat” pe Nedelciu în interviu.
Eu eram mulțumit de interviu: Mircea Nedelciu spusese tot ce avea de spus despre ASPRO și despre Uniunea Scriitorilor. În schimb, vreo cîțiva din redacția României literare mi-au reproșat că n-am polemizat cu Nedelciu în interviu. Atunci mi-a sărit și mie țandăra. Ei n-aveau decît să polemizeze cu Nedelciu cît aveau chef, dar eu, în acel interviu, voiam să aflu ce credea confratele și prietenul meu, nu să mă iau cu el în bîză. Nu mai știu cine a insistat că „poziția” României literare, care era împotriva ASPRO, trebuia „să se reflecte” și în întrebările mele și mai ales în comentariile mele de după ce Nedelciu mi-a trimis răspunsurile, pe care eu, „vai”, nu le făcusem, încît s-ar fi putut crede că România literară era de acord cu Nedelciu și cu ASPRO. Asta mi s-a părut o prostie. Eu nu eram și nici n-aveam de gînd să devin membru ASPRO, așa cum îmi dădeau de înțeles criticii mei din redacție, dar nici să fac interviuri de punere la zid a intervievatului, care chiar i-ar fi dat dreptate lui Mircea Nedelciu că Uniunea Scriitorilor avea scheletul stalinismului în șifonier.
De curînd însă, USR-Manolescu se revendică prin avocații săi de la decretul stalinist din 1949, de reformare totalitară a Uniunii Scriitorilor. Dacă judecătorii de azi nu înțeleg că România a trecut printr-o revoluție ca să se despartă de stalinism și de ceaușism, mă tem că la tribunale Stalin trăiește, iar Ceaușescu e bine-mersi.
(Cristian Teodorescu)
Stalin inca traieste, nu fizic ci in mentalitatea unora. Doamna Rollason, nu e nimic de mirare ca din Ucraina si Tarile Baltice s-au recrutat luptatori in armata germana, odata ce aceste tari au cunoscut ‘binefacerile’ stalinismului caruia domnia ta ii ridica ode. De mirare e ca din Franta, presupusa inamic ireductibil al Germaniei si tara liberatii de spirit, s-au gasit destui voluntari cit sa formeze o divizie Waffen SS. Armata lui Stalin nu ar fi ajuns niciodata la Berlin daca nu ar fi avut de partea sa practic intreaga lume, in primul rind SUA care i-au furnizat cele necesare in largi proportii pina in ultima zi de razboi. Ca Stalin nu a avut soarta tarului Nicolae este un alt indici ca teroarea stalinista a intrecut-o pe cea tarista, Ohrana fiind un pui pe linga CEKA. Va fi modernizat Stalin Rusia dar genocidul nu este in nici un caz scuzabil, la fel si expansionismul in numele unui bine utopic impus cu forta.