Ministrul Carmen Daniela Dan a discutat cu mai mulți angajați ai MAI care se află în aceste zile de sărbătoare departe de țară, în misiuni internaționale din Liberia, Haiti, Republica Centrafricană, Mali, Cipru și Republica Moldova.
Unul dintre cele mai emoționante momente a fost discuția cu un ofițer aflat în misiune ONU în Cipru, și fiul său, student la Academia de Poliție “A.I.Cuza”, invitat de doamna ministru în Centrul de Comandă al MAI pentru a-i face o surpriză tatălui său.
La rândul său, secretarul de stat chestor de poliție Gabriel Ciocoiu le-a transmis un mesaj de mulțumire angajaților MAI pentru modul în care își îndeplinesc misiunea și promovează imaginea României în străinătate.