Social democraţii schimbă petrecerile de 1 mai cu protestele, liberalii spun că nu au nimic special în program, iar democrat liberalii pornesc sezonul estival oficial.. dacă lucrează sau chiar conduc ministerul Turismului. Dacă nu, nici pentru ei zilele acestea nu reprezintă ceva în mod special.
"PNL organiza pe vremuri 10 mai, nu e specialist în organizarea zilei de 1 Mai. Este o zi de sărbătoare, liberă, de primăvară, o zi frumoasă. O să mă odihnesc, o să ies la aer cu familia", a declarat liderul liberal Crin Antonescu pentru realitatea.net.
Colegul său, senatorul PNL Mircea Diaconu, va profita de această zi pentru a se ocupa de agricultură: "Sâmbătă pun cartofii pentru că am rămas singurul în sat, am arat dar nu am pus cartofii. Lumea se odihneşte de 1 Mai. Păi, nu e ziua Muncii? Bunicul meu era preot şi, uneori, venea câte o bătrână şi îi spunea cutare a muncit duminică, cutare în zi de sărbătoare şi bunicul spunea: Păcatul e să nu munceşti".
În lipsa serbărilor cu mici şi bere organizate de partidul său din alţi ani, şi senatorul PSD Toni Greblă va sta acasă "ca toată lumea, mai mult în familie".