Managerul Spitalului Oneşti a fost demis

Medicul Mihail Andronic a fost demis din funcţia de manager al Spitalului Oneşti. El a fost înlocuit cu doctorul Doru Androne.

Medicul Mihail Andronic nu mai este manager al Spitalului Onesti, el fiind înlocuit de doctorul Doru Androne, în urma unei decizii emise de primarul municipiului, Emil Lemnaru, la solicitarea Consiliului de Administrație al spitalului.

„Doctorul Androne, care a intrat în funcție de luni și care a fost numit de către primar, va fi manager interimar, până la organizarea concursului”, ne-a precizat avocatul Gelu Panfil, consilier local și președinte al Consiliului de Administrație al Spitalului Onești.

Prefectul județului Bacău și primarul municipiului Onești au făcut, separat, două rapoarte către Ministerul Sănătății, prin care au solicitat înlocuirea din funcție a managerului Andronic, ca urmare a unor grave deficiențe apărute în actul de management. Pe baza celor două rapoarte, Consiliul de Administrație al spitalului, din care face parte și un consilier local de la PNL, a solicitat și el demiterea managerului Andronic. Ministerul Sănătății a trimis deja la Onești un răspuns, din care reiese că este de acord cu revocarea lui Andronic.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.