Dubla lui Nani şi golul lui Chris Smalling au ajutat-o pe Manchester United să revină senzaţional de la 0-2 la pauză şi să câştige cu 3-2 meciul cu Manchester City din Community Shield (Supercupa Angliei) desfăşurat pe stadionul Wembley, conform Antena 3.ro.
Echipa lui Sir Alex Ferguson şi-a păstrat astfel trofeul obţinut în 2010 şi a bifat cel de-al 19-lea succes în competiţia care deschide în mod tradiţional sezonul în Anglia.
United a controlat jocul în prima repriză, City mulţumindu-se să se apere atent şi să ofere cât mai puţine spaţii adversarilor. Împotriva cursului jocului, în minutul 38, elevii lui Roberto Mancini au deschis scorul, prin Lescott, care a reluat cu capul din careu lovitura liberă executată de David Silva.
Finalista Ligii Campionilor a resimţit şocul şi a mai primit un gol în secundele de prelungire ale primei reprize, Dzeko avansând nestingherit până la aproximativ 25 de metri de poarta lui De Gea şi învingându-l pe goalkeeperul spaniol cu un şut puternic, dar nu imparabil.
Sir Alex Ferguson a făcut trei schimbări la pauză, renunţând la cuplul de fundaşi centrali Ferdinand-Vidic şi la închizătorul Carrick, înlocuiţi de Evans, Phil Jones şi Tom Cleverley, iar rezultatul a fost o revenire de senzaţie a „diavolilor”, care au anulat avantajul câştigătoarei Cupei Angliei în mai puţin de un sfert de oră.
Mai întâi, Chris Smalling a redus din diferenţă în urma unei lovituri libere executate perfect de Ashley Young, pentru ca portughezul Nani să finalizeze elegant o acţiune superbă, la care au mai participat Rooney şi Cleverley. United şi-a continuat iureşul la poarta lui Hart, dar nu a mai reuşit să înscrie.
Meciul se îndrepta spre loviturile de departajare când, în minutul 90, Nani a profitat de o greşeală uriaşă a lui Kompany şi, după ce l-a driblat şi pe Hart, a trimis în poarta goală, pecetluind astfel soarta primului trofeu al sezonului în Anglia.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.