Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a confirmat că a transmis către Guvern o propunere de numire a secretarului de stat Andrei Baciu pentru funcţia de preşedinte al CNAS.
Rafila a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă, dacă a trimis Guvernului propunerea de numire a lui Andrei Baciu în funcţia de preşedinte al CNAS.
”Am trimis o propunere, am făcut o propunere în acest sens, dar, oricum, nominalizarea preşedintelui CNAS o face primul ministru”, a declarat Rafila.
Andrei Baciu, PNL, a fost vicepreşedinte al Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) şi ulterior a preluat interimar preşedinţia acestui organism după eliberarea din funcţie a coordonatorului Valeriu Gheorghiţă.
Baciu a activat și pe vremea Guvernului Cioloș.
Daca Rafila l-a ales pe piaza neagra tinerelu’ smenarelu’ sa fie in conducerea Romaniei as dori ca si Rafila sa se duca de-a dura la URATUL si sa ne dea pace cu toti imbecilii si imppostorii in functii de stat. DATI-L AFARA PRIMORDIAL PE RAFILA!
moaca de bulangiu,cu scoala de analfabet la nioiorc-pipi.un schilod de humanoid din gaura neagra a sparcaielii occidentale bolnava de furturi si crime.copil necopt,cum dr
acul sa-l ia a ajuns,la sanatate.poate la sanatatea lui,cam rasucita.picolo.hai valea
parizul te azteapta,cu tava plina de scoici.pleaca.numai veni.cere azil politic,vei aj
unge in guvernul frantei alaturi de uratul schilod,ala,fernanadel
@ „@Maneken 17:50”, 5 august 2023 la 12:38
Se cunoaște de la o poștă că ești regățean cult (poșta = unitate de măsură regățenească, de inspirație proș-orientală, așea cum e toată „cultura” voastră; șî Bukale a fost inițial o stațîie dă poștă otomană, la distanță dă o poștă dă precedenta ce vă aducea vești dă la ‘Stambul! …”dăcît că” Bukale ierea O STÎNĂ ÎN MIJLOCUL MLAȘTINILOR DÎN Ilfovu’ bulgăresc, ridicată dă un CIOBAN ARDELEAN, Bucur).
„Cea mai curata limba literara romanesca”? HAHAHAHA! Analfabet funcțional…
„…Practic nu avem regionalisme si accent specific, precum in tot restul”?
Tocma’ asta arată (nici amerlocii nu au dialecte, cum are engleza din insulă!) că sunteți niște COLONI RECENȚI în Barrakan, venetici dîn toate părțile (Dobrudja otomano-bulgărească, Moldova – fota! – Oltenia – „dăcît”); majoritar, fiecare dintre voi vede o bunică bulgaro-greco-albaneză, cele cîteva regățence imigrate p’în preajma mea au bunicile grecoaice), care „vorbește” cum a adunat dă păstă tot! Că Transilvania are numeroase dialecte, asta e ca în Italia, unde la fel sunt zeci de dialecte ale italienei, tocmai pentru că acolo diferențierea a pornit cu foarte mult timp în urmă! Șî portul vostru popoolar, șî dansurile voastre popoolare, sunt combinații între zonele înconjurătoare!
E rău să fii regățean prost, nu-i așea? Ceea ce v-a caracterizat în toată „istoria” voastră e ignoranța neolitică, aveți șî voi o limbă, aia cu care-i lingeți pă stăpînitorii voștri vremelnici! De-aia sunteți „coada-cozii” în Ioropa. La TV-urili VOASTRE sunteți INEXISTENȚI la sărbătorile creștine! Se transmite numa’ de la noi, din Transilvania,
https://www.youtube.com/watch?v=su7aKXB8QTM
milenară! …voi existați dă 160 dă ani, la dorința masonilor.
@sunt un trol prost: bine ca recunosti! Esti si neam de sluga si fudul.
Acum nu se mai poarta burta cu muschi .se poarta burta cu slanina !
”Dialectul ardelenesc” n-are nicio legatura cu limba romana? Amice, esti ori imbecil, ori ticalos. Nu ai scapare. De la un roman de acolo. Ia zi, ai nevoie de deep translate ca sa intelegi asta?
Se cunoaste ca esti un hungur incult.
Cea mai curata limba literara romanesca se vorbeste in Muntenia si in special in judetele din Estul Munteniei, unde nu avem oltenisme precum cele din Vestul Munteniei. Practic nu avem regionalisme si accent specific, precum in tot restul Romaniei.
Este clar ca individul lucreaza mult pe la spate ca sa obtina astfel de functii.
„BIETUL RAFILA -NU VREA EL DAR SABIA LUI DAMOCLES ESTE „PE EL” ȘI POATE SE GÂNDEȘTE :DACĂ-L AJUT PE TÂNĂRUL ACESTA ,NICI EL NU MĂ VA LOVI PREA TARE CÂND VA FI MINISTRU SUB GUVERNUL VIITOR -USR+PNL+PMP ( CĂ AȘA E REZULTATUL ALEGERILOR DIN 2024 COMUNICAT PRIN G5 DE PROTECTORI TRANS OCEANICI(POTOMACII)!
9ADICĂ -POTOMACII
Cotidianule, ce facem acum, ii porcaim si ii scuipam pe toti ?! Eu am vazut ca este un tanar educat, civilizat si citit, deloc conflictual, ticalos si nemernic precum alde citzu, sighiartau, busoi, drula, etc. Daca este homosexual/lgbtq, trebuie sa-si asume public acest lucru, ca nu-l omoara nimeni, si sa ne lase in pace. Asa ca, ai cuvantul d-le Andrei Baciu ?!
Pentru acest guvern nu trebuie da ai ceva in capatzina! Ajunge daca ai ceva pile unde trebuie si esti om facut!
Baiatu’ este format in grupul ‘academic’ al militienilor si securistilor clujeni. Ca Rafila l-a luat langa el pentru aceste merite pare firesc. Dar locul baiatului este in USR.
Cand am citit titlul articolului am crezut ca se scrie despre llan Laufer….Ce mai face?
@ „Din Regat cu dragoste”, 4 august 2023 la 18:44
„Muntenia”? HAHAHAHA!
Poate că vrei să zici „Șesenia”! 5% din suprafața voastră e ceva ce ar putea aspira la altitudinile ce definesc „muntele”.
Da’ cel mai bine ar fi să-i spuneți Barrakaniya, de la denumirea kumană milenară Barrakan (șesu’ ce vă ocupă mai mult de jumătate din suprafață, și pe care vi l-am desțelenit noi, bănățenii deportați de voi comuniștii, în anii ’50, că voi, timp de 800 de ani, n-ați avut timp, că vă uitați la gipsana Madeleine Ghenea, noua stea a șatrei dă Bukale). Că Dili Orman, cealaltă denumire kumană ce vă definește ‘colea, e doar inclus în Barrakan. Apropo, am avut colegă dîn Dili Orman și a dorit NEAPĂRAT să mă invite la ea și să mă servească cu o mîncare tradițională locală! …am crezut ca vomit (eu, care NU VOMIT NICIODATĂ!).
Sau, poate, ați putea să-i spuneți direct Kumaniya, că asta ați fost timp de 200 de ani, pînă cînd tătarii (pretinii voștri de mai tîrziu la invaziile în Transilvania, timp de sute de ani, că de-aia purtați aceleași arme: scut mic rotund, yatagan, arc compozit scurt mongol; șî de-aia arătați așea, bronzați, ca kumanii, cu okii șî păru’ ca anadolienii) au desființat statul lor Qipceak
https://en.wikipedia.org/wiki/Cumans#/media/File:Europe_mediterranean_1190_cropped.jpg
https://en.wikipedia.org/wiki/Cumans#/media/File:Cumania_(1200)_eng.png
Că cum ați renunțat la mîncărurile tradiționale (am manționat mai sus, iar oltenii au renunțat la mămăliga cu șteive) și vă lăudați acu’ cu micii și sarmalele otomane, la fel puteți renunța și la denumirile voastre!
Oricum, prima capitală (Câmpulung) noi v-am dat-o, de-aia are nume de proveniență latină, iar sigiliul orașului e în latinește, romano-catolic! A doua capitală (Tîrgoviște) noi v-am construit-o, cartierul săsesc a lăsat urme pînă azi. În rest, totul e kumano-slav la voi.
@Manneken Piß: imi dai voie sa ma Piß pe manechinul tau, Editat? Limba romana literara s-a nascut in Muntenia. Dialectul ardelenesc n-are nicio legatura cu limba romana, iar voi, rromii maghiarizati, nu vorbiti corect nici ungureste.
Uitindu-ma mai bine la domnul asta fost manechin Andrei Baciu si la fel la fostul ministru al sanatatii Victor Costache ,nu stiu care din ei o fi fetita si care baietel.Cit despre teroarea facuta asupra populatiei in timpul asa zise pandemii, atit de Baciu cit si de Gheorghita ,in Romania nu se va schimba niciodata nimic deoarece toti vinovatii raman liberi sau avansati in functii chiar dupa ce se constata ca tot ce au facut ei nu a fost nici corect si nici in folosul oamenilor .Datorita acestor doi Baciu si Gheorgita au murit mii de oameni nevinovati ,au ramas la fel cu probleme de sanatate pe viata alte multe mii ,daca nu chiar mai multi si nici unul din ei, nu a raspuns pt.aceste crime.Va mai aduceti aminte cum oamenii nu mai erau primiti la serviciu ,si-au pierdut locurile lor de munca destui care au refuzat sa se vaccineze ,iar acum cind sa dovedit ca totul a fost un fals ,cei care dadeau dispozitiile astea nu sint inca pedepsiti.
Mai bine decit la CNAS il puneau la CNSAS, ca poate mai ascunde citeva dosare compromitatoare prin chiloti ! Asta in ipoteza ca or mai fi ramas citeva …
Să daciați bine în Daciada progresizdă!
P.S. În Ardeal, în majoritatea satelor încă se spune „a încelui”. Care-i filiera sa de la dialectele ardelene la limba română literară născută în Transilvania
https://ro.wikipedia.org/wiki/Catihismul_calvinic
în secolul XVII? Uite: „a încelui” > „a înșelui” > „a înșela”. De unde vine „a încelui”? Din „csala” naghiar, ce înseamnă yezakt asta: „a înșela”! Ce sens are în ungurește „Csalas” = „Cioloș” scris rro’?
https://forebears.io/surnames/csala
O fi si Rafila pe invers?
La Sanatate, ca-i mai sexy decit toate ! … E tinar … e promitator … daca o tine tot asa are sanse mari pentru Cotroceni … macar asta se misca, față de momîia actuala, manechinul din plastic …
Titirezul se invarte si e invartit peste tot si oriunde cand sunt interese! Dar, am auzit ca cnas va vi desfiintat! De ce a fost numit paparuda?
Nu e prost! Alții sunt și încă rău.