Manifestație înăbușită în gaze lacrimogene

Poliția turcă a folosit luni gaze lacrimogene pentru a dispersa un grup de circa 200 de persoane care doreau să manifesteze în piața Taksim din Istanbul cu ocazia Zilei internaționale a muncii, în pofida interdicției dictate de autorități, transmite AFP, citată de Agerpres.

Turcia marchează luni Ziua internațională a muncii într-un context tensionat, la două săptămâni după ce referendumul contestat a consfințit extinderea prerogativelor executive ale președintelui Recep Erdogan.

În urmă cu o săptămână, Ministerul de Interne turc a decis să interzică sindicatelor să organizeze manifestații în data de 1 Mai în piața Taksim, loc simbolic ce a găzduit diferite demonstrații de protest de-a lungul anilor. Măsura luată de ministrul de interne turc Suleyman Soylu a urmat unei interdicții dictate de guvernul de la Ankara în fiecare an începând din 2013.

La câteva săptămâni după interdicția de acum patru ani, Turcia a fost cuprinsă de proteste antiguvernamentale care au pornit din piața Taksim și din parcul Gezi, situat în apropiere.

De atunci, în fiecare an de 1 Mai au avut loc ciocniri între protestatari și forțele de poliție, deși autoritățile au reușit să zădărnicească planurile de organizare a unor evenimente în Istanbul închizând accesul către cea mai mare parte a zonei centrale a Istanbulului.

Piața Taksim are o lungă istorie legată de mișcarea sindicală din Turcia. În 1977, cel puțin 34 de persoane au fost ucise în acest loc de către autori neidentificați. În 2011, guvernul turc a redeschis oficial piața pentru mitingurile organizate cu ocazia Zilei internaționale a muncii, după numai doi ani luând decizia de a interzice aceste manifestații.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.