MApN – Defecțiune tehnică la o aeronavă Spartan

La bordul aeronavei se aflau şapte militari – trei membri ai echipajului şi patru pasageri, care au (…)

De (D.V.)
MApN – Defecțiune tehnică la o aeronavă Spartan

La bordul aeronavei se aflau şapte militari – trei membri ai echipajului şi patru pasageri, care au (…)

Echipajul unei aeronave C-27J Spartan, care efectua luni un zbor de rutină pe traiectul Câmpia Turzii – Otopeni, a raportat o semnalizare la bord cu privire la funcţionarea defectuoasă a motorului stâng, în jurul orei 7,30, transmite MApN.

Potrivit sursei citate, echipajul a aplicat procedurile standard prevăzute pentru această situaţie în normele de exploatare a aeronavei, oprind motorul stâng.

Aeronava a aterizat în siguranţă pe aeroportul de destinaţie, Otopeni, în jurul orei 8,00, fără a fi declarată situaţie de urgenţă şi fără a fi nevoie de intervenţia echipajelor specializate de la sol.

La bordul aeronavei se aflau şapte militari – trei membri ai echipajului şi patru pasageri, care au aterizat fără probleme.

În conformitate cu procedurile în vigoare, şeful Statului Major al Forţelor Aeriene a numit o comisie de cercetare a acestui eveniment de zbor, pentru a stabili cauzele producerii acestuia.

Foto Arhivă

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. Am ajuns de la bancul cu avionul sovietic la realitatea cu avionul C-27J Spartan, ca la aterizare pilotul să-i anunțe pe militarii români: Începeți să dați din picioare că aterizăm.

  2. 3 militari și 4 pasageri!…oare cine au fost cei 4 pasagerii?…adica 2 bărbați de sex masculin!și două cauciucate de pe centura politicii!…

  3. Înainte că nu-i greu! Scapă cine poate! Daca cade o drona pe palatul Parlamentului, scăpăm de cei cei mai mari trădători de neam și țară! Doamne ajuta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.