Ministerului Apărării Naţionale a anunţat că elemente de dronă au fost ridicate din apropierea localităţii tulcene Periprava. Acestea au fost găsite într-o zonă mlăştinoasă şi ar proveni de la atacurile executate de Rusia asupra unor obiective din Ucraina, la finalul lunii iulie.
MApN a anunţat, marţi, că au continuat acţiunile de căutare a unor eventuale fragmente de drone căzute, la finalul lunii iulie, pe malul românesc al Dunării, ca urmare a atacurilor executate de forţele ruse asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina.
”Echipe formate din specialişti ai MApN şi ai altor instituţii din Sistemul Naţional de Apărare au efectuat cercetări marţi, 20 august, într-o zonă din apropierea localităţii Periprava, judeţul Tulcea, semnalată ca posibilă zonă de incidenţă a unor elemente de dronă. Echipa de investigaţie a ridicat probele de la faţa locului, pentru expertizarea acestora, conform procedurilor legale. Locaţia se află într-o zonă mlăştinoasă, în afara ariilor locuite, nefiind afectate elemente de infrastructură”, au transmis reprezentanţii Ministerului Apărării.
Ei informează structurile aliate cu privire la aceste situaţii.
”Ministerul Apărării Naţionale a informat şi informează în timp real structurile aliate cu privire la situaţiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea.
Reiterăm, de asemenea, mesajul ferm de condamnare a atacurilor executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu normele de drept internaţional”, a mai precizat sursa citată.
Câte drone a achiziționat onor acest minister? A băgat dronele în producție la Cugir? La IAR?, la Turbomecanica? Unde sunt capacitățile de producție capabile de a produce drone și cine răspunde de dispariția lor?Cu ce vrea onor ministerul să pregătească apărarea destul de scumpei noastre patrii și a averii imobiliare a străinilor investitori? Cu copiii românilor trimiși spre numărarea ulterioară a cadavrelor? Cu importuri nesigure de drone chinezești?
deci:
-cotidianu pune o poza blurata/trucata de moldoveni…..harasho!
X , asta cu drona e nașpa , aia cu Mig-ul și cu ”salvatorii cu elicopterul -martie 2022 – e giugiuc fiind din cauză de motiv de vântoase .
CARE ”GAZETARI” ?!
ASTIA SINT, IN MAREA LOR MAJORITATE OFITERI ACTIVI ACOPERITI AI SERVICIILOR SECRETE DIN ROMANIA, SUBJUGATE SERVICIILOR AMERICANE SI OTAN.
POATE ASTA NU ERA CLAR !
să vă pregătiți valiZele de lemn, cu lăcățel !
CĂ CArnea de tun UrCracă deja se epuiZeaZă prin Zona Kursk, măR🤣g…
● mElena PoMpa 1 – CraMpa ●
Dacă sunt fragmente pe partea română, înseamnă că au fost distruse aici (pentru că e imposibil de crezut că au fost distruse în Ucraina și au fost duse de vânt), deci Ucraina a lansat rachete înspre și în România; nu se pune problema să fie considerat un gest de agresiune îndreptat împotriva României însă este vorba de o acțiune agresivă a Ucrainei de încălcare a suveranității naționale.
Fragmentele acelea sunt puse acolo de cu drone SS Ukrania. De 1 an se chinuie Zele sa bage Romania in razboi. Nici o bucata din „tablele” acelea nu trec latimea Dunarii, greutatea lor fiind nesemnificativa. Militarii romani stiu asta, doar gazetarii inghit galustile acestea, din seria: ‘Hai sa speriem babe pensionare” !
Cum? Au dat comunicat cei de la MApN? Așa brusc au comunicat? Pare că ukraineenii i-au tras de mânecă repetat de au fost in control în zona, altfel, nu se deranjau din fotoliile de lux.
Lynghailor din mapn, asa-zisele atacuri executate de Federaţia Rusă „sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu normele de drept internaţional”, în timp ce crimele comise de de stapanii voștri amerloci în toată lumea, pe toate continentele, inclusiv la ei, incepand din 1945 incoace, după limba voastră CA CAp nu aveți, sunt justificate și în consonantza cu normele de drept internaţional. Sychtyr, leprehlor jhosnice ce sunteți!
,,Reiterăm, de asemenea, mesajul ferm de condamnare a atacurilor executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu normele de drept internaţional”, a mai precizat sursa citată.,,
si de ce slugoilor nu declarati RAZBOI F.Ruse ???
ca n-am avut ,,preteni,, mai buni in istorie ca haholii !!!