Maraton liric de aproape şase ore

“Marea bucurie pe care ne-a adus-o ediţia din acest an a Cursurilor de Măiestrie Artistică din cadrul Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto «Hariclea Darclée» a fost aceea de a constata că ni s-au alăturat nenumărate voci noi, multe foarte frumoase şi bine pregătite, talente conştiente de faptul că drumul spre performanţele excepţionale nu este niciodată facil şi e întotdeauna exaltant. Zeci de participanţi de valoare. Omagiu lui Darclée, Herlea, Gluck, Jommelli, Meyerbeer. Pregătirea ediţiei jubiliare 2015.

Progresele făcute de noi în această săptămână ne asigură perspectiva unei excepţionale ediţii 2015 a Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto «Hariclea Darclée», ediţie jubiliară marcând 20 de ani de când am creat această formidabilă instituţie care azi e recunoscută ca parte a patrimoniului mondial al culturii şi se bucură de Înaltul Patronaj UNESCO.

Am onorat sâmbătă, 2 august, memoria Haricleei Darclée la 75 de ani de la trecerea sa în eternitate, ascultând şi cele două cântece româneşti cântate de ea, singura mărturie sonoră a unei voci şi a unei personalităţi care avea să domine lumea lirică timp de 25 de ani. Şi am salutat memoria minunatului bariton Nicolae Herlea, plecat la cele veşnice în acest an şi care a fost dintotdeauna alături de mine şi de tinerii noştri prieteni veniţi de pretutindeni să-şi asume experienţa marilor tradiţii ale artei cântului. Nu am păstrat un moment de reculegere, cum se obişnuieşte, ci toată audienţa din sala vechiului teatru în care a debutat Darclée, în picioare, a ovaţionat numele lui Nicolae Herlea şi cântul său în «Il Barbiere di Siviglia» de Rossini.

Dr. Stephan Poen a conferenţiat despre cele două personalităţi şi despre creaţia lui Gluck şi Jommelli la 300 de ani de la naşterea acestor mari compozitori şi despre Meyerbeer la 150 de ani de când s-a stins. Conferinţa a fost acompaniată de proiecţiile video ale interpretărilor mele pe scenele lumii ale unor capodopere ale artei lirice: «Alceste» de Gluck, «Fetonte» de Jommelli, «Gli amori di Teolinda» de Meyerbeer şi «Tosca» de Puccini, după care a urmat un Recital al tinerilor artişti în care au strălucit sopranele Silvia Micu, Alida Barbu şi Aida Pavăl, mezzosopranele Maria Popa şi Emanuela Pascu, tenorii Ionuţ Hotea şi Adrian Dumitru, acompaniaţi la pian de Ioana Maxim şi de Peter Kolcsar.

Tot ei au acompaniat duminică 3 august zecile de participanţi care s-au întrecut unii pe alţii în bravură în cadrul Concertului maraton Master Class, care a durat aproape şase ore, timp în care am condus în scenă marea noastră bătălie pentru perfecţiune, spre încântarea publicului, reluând fiecare imprecizie sau eroare, până la apropierea de desăvârşire”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.